Pe aceeași temă
Vladimir Tismaneanu se numara printre intelectualii care reabiliteaza, la finele secolului XX, angajarea ca viziune etica si ideologica. Refuzand tentatia mesianismelor, el plaseaza in centrul viziunii sale valori susceptibile de a genera, pe termen mediu si lung, un nou proiect de societate: liberalismul, memoria si demnitatea umana. Revizitarea istoriei comunismului se intalneste, organic, cu o critica lucida a realitatii. Numitorul comun este dat de ceea ce s-ar putea numi pedagogia libertatii. Fiecare dintre interventiile publice ale lui Vladimir Tismaneanu este gandita prin raportare la un fundal al duratei istorice: evocarea suferintei totalitare este parte din efortul de a recupera tragedia unui veac, in incercarea de a evita ca amnezia comunitatii sa fie responsabila pentru o noua deriva liberticida.
In ceea ce are mai profund, critica liberala a lui Vladimir Tismaneanu apartine unei ilustre serii ideologice, reunind voci de pe ambele maluri ale Atlanticului. Evocarea unui Raymond Aron, Leo Strauss sau Sir Isaiah Berlin este naturala, in acest context. Istoria politica este, in cazul lui Vladimir Tismaneanu, o forma de asumare etica a unui ideal intelectual. Libertatea, demnitatea umana si moderatia sunt termenii in jurul carora se naste o alternativa generoasa la barbarie, tribalism si colectivismul inform.
In cautarea secolului care a fost
Momentul prezentarii publice a Raportului Comisiei privind Analiza Dictaturii Comuniste a fost hartia de turnesol, relevand tensiunea dintre traditiile libertatii si segmentul fidel comunismului resentimentar si nostalgic. Niciodata realizata cu adevarat, pana in clipa discursului prezidential, asumarea trecutului de abuzuri si crime implinea, simbolic, destinul lui Vladimir Tismaneanu, destin dedicat explorarii memoriei secolului XX. Mai mult decat o critica a comunismului din unghiul filosofiei liberale, Raportul imagina o cale de reconciliere a statului cu natiunea pe care o tiranizase, invocand privilegiul ideocratic marxist. Democratia constitutionala isi afla, finalmente, radacinile ei morale si comunitare. Ostilitatea mediatica era parte din pretul care se cerea platit. Intr-un context al complicitatilor, gestul lui Vladimir Tismaneanu invita, fara ambiguitate, la o despartire a apelor.
Din perspectiva intelectuala, volumele reeditate de Curtea Veche si acompaniate de substantialele postfete ale lui Cristian Vasile si Bogdan Cristian Iacob pot fi redate unui efort care se intinde pe cateva decenii. Este vorba de o tentativa, unica prin coerenta ei metodologica, de a reexamina fundamentele intelectuale si practica politica a veacului comunist. Publicarea Stalinismului pentru eternitate, in anul 2005, marca inchiderea unui cerc. Intre cartile de acum si sinteza evocata anterior, liniile de legatura sunt evidente. Genealogia tiraniei este miza recuperabila in paginile tuturor.
Pentru Vladimir Tismaneanu, istoria intelectuala si politica a comunismului romanesc nu este un obiect neutru din unghi moral, aseptic si separat de traumele colective. Dimpotriva, arhivarea personalitatilor si interogarea deceniilor de totalitarism este indisociabila de reflectia in marginea cailor prin care o natiune se poate desparti de un trecut care o bantuie. Democratizarea autentica, sugereaza demersul lui Vladimir Tismaneanu, nu poate interveni decat la capatul unui proces de asumare a culpei. Compromisul institutional este onorabil doar in masura in care nu afecteaza soliditatea unui nivel ce sustine fibra etica a democratiei insesi.
Arheologia terorii si Irepetabilul trecut sunt expresia unui stil al prozatorului politic. Parafrazandu-l pe autorul insusi, se poate spune, fara a exagera, ca Vladimir Tismaneanu este printre cei care reinventeaza, prin contributiile sale, proza de idei in spatiul romanesc. Trecutul este o cheie de acces catre teratologia umana. Patetismul libertar este prezent in fiecare pagina, iar tragedia al carei cronicar este Vladimir Tismaneanu are o semnificatie etica decelabila fara dificultate. Prozatorul Vladimir Tismaneanu este acela al propozitiilor si tuselor memorabile. Rigoarea punerii in pagina serveste un proiect marturisit fara echivoc: regenerarea culturii libertatii in spatiul romanesc.
Recitite astazi, dupa moartea Monicai Lovinescu, textele lui Vladimir Tismaneanu probeaza vitalitatea unei serii ideologice autohtone. Nascuta in solitudinea si asceza exilului, aceasta linie a libertatii, reunindu-i pe Monica Lovinescu, Virgil Ierunca sau Vladimir Tismaneanu, are ca suprema ambitie neuitarea: luptand in contra curentului, ea propune comunitatii un model de asumare si un tip de verticalitate intelectuala.
Liberalismul si inamicii sai
Din aceasta perspectiva genealogica, textele lui Vladimir Tismaneanu din cele doua volume pot fi privite drept "critice", in acceptiunea originara lovinesciana. Ele clarifica si genereaza polemici. Pretextul este prezent in fiecare dintre pagini, dar, de fiecare data, el este depasit, in numele ideii. Foiletoanele din pagini de gazeta sau interventiile radiofonice isi expun, adunate in volum, coerenta originara.
In filigranul volumelor se poate identifica autoportretul intelectual al lui Vladimir Tismaneanu insusi. Cultivarea memoriei se intemeiaza pe o premiza filosofica liberala. Invocand repere clasice, europene si americane, Vladimir Tismaneanu articuleaza o viziune ce mizeaza pe constitutionalism, pluralism si moderatie intelectuala. Anatomia tiraniei este indisociabila de o incredere stenica in capacitatea guvernamantului moderat de a oferi individului si comunitatii un echilibru fecund. Elogiul amendamentelor constitutionale americane este simbolic, in aceasta ordine de idei. Plasandu-se in descendenta unui universalism liberal lucid, Vladimir Tismaneanu priveste caramizile regimului american ca parte a unei mosteniri revendicabile de catre umanitate, in intregul ei. Dincolo de granite si de relativisme manipulabile ideologic, filosofia liberala invita la umanizarea politicii, la evitarea derapajului tiranic insensibil la suferinta si geniul individual.
Intre liberalism si filosofiile care ii contesta relevanta, in numele fantasmelor milenariste, granita este trasata de Vladimir Tismaneanu cu precizie chirurgicala. Intr-unul dintre textele memorabile reproduse in Irepetabilul trecut, dictiunea intelectuala devine clasica. Separatia este aceea dintre maniere radical diferite de a imagina umanitatea si misiunea guvernamantului insusi. Anihilarea pluralismului este simptomul pulsiunilor liberticide. Filosofia politica coboara in cetate, servind demnitatea umana: "In concluzie, impotriva colectivismului tribalist, utopic si nihilist, liberalismul sustine ca indivizii sunt capabili sa-si cunoasca interesele, ca vointa umana este autonoma si ca suveranitatea poporului se intemeiaza pe drepturile cetateanului".
Din acest unghi al libertatii, dialogul cu secolul XX se naste sub dublul semn al moderatiei si intransigentei. Moderatie politica, de vreme ce doar Constitutia si legile pot cladi ordinea, protejand demnitatea individuala. Intransigenta, de vreme ce libertatea politica se cere ilustrata si aparata, in fata inamicilor ei, mai vechi sau mai noi. Memoria devine liantul ce asigura intalnirea dintre valorile invocate: gratie ei, moderatia legitimeaza intelectual refuzul de a tranzactiona cu tirania si tiranofilii. Explorarea comunismului romanesc participa la un efort destinat sa lumineze sensul unui secol. Scurtul veac XX, debutand cu octombrie rosu, ofera crimei sansa de a fi respectabila intelectual.
Document al unei constiinte si punct de plecare fundamental in istoria spiritului public contemporan romanesc, critica liberala a lui Vladimir Tismaneanu expune, tacitian, ratacirile tiraniei. Edificarea democratica se fondeaza, acum, pe insasi datoria de memorie.
Vladimir Tismaneanu, Irepetabilul trecut, editia a doua revazuta, cu o postfata de Bogdan Cristian Iacob, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2008.
Arheologia terorii, editia a treia, revazuta si adaugita, cu o postfata de Cristian Vasile, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2008.
