Pe aceeași temă
Milovan Djilas a fost unul dintre cei mai cunoscuti disidenti pe care i-a avut Europa de Est în secolul al XX-lea. S-a nascut la 12 iunie 1911 în satul Podbiše, districtul Kolašin, din micul regat al Muntenegrului. Djilas a urmat scoala primara si secundara în Muntenegru, apoi Facultatea de Filosofie a Universitatii din Belgrad începand cu anul 1929. S-a numarat printre liderii miscarii studentesti care s-au opus instaurarii dictaturii regelui Alexandru, din 6 ianuarie 1929. A luat parte în anii care au urmat la diverse manifestatii si miscari de protest îndreptate împotriva regimului autoritar monarhic. Impotrivindu-se acestei situatii interne fluide, el a fost atras în randurile Partidului Comunist Iugoslav, aflat în acea perioada în ilegalitate. Djilas a fost arestat pentru prima oara în lunga sa viata de activism politic în februarie 1932, dar a fost detinut timp de doar 10 zile pentru ca politia nu a reusit sa stranga dovezi care sa-l incrimineze. In octombrie 1932, a devenit secretarul de partid al organizatiei comuniste din Universitatea din Belgrad, motiv pentru care a fost rearestat în aprilie 1933. De data aceasta, a fost condamnat la 3 ani de munca fortata în complexul penitenciar din Sremska Mitrovica, sentinta pe care a executat-o pana la capat. In 1937, el a fost ales membru al Comitetului PC Iugoslav din Serbia. In acelasi an, Josip Broz Tito a devenit liderul PCI, iar Djilas a mai urcat o treapta, ajungand membru al Comitetului Central. Ascensiunea sa politica incontestabila si vizibilitatea sa publica l-au adus în pozitia de a fi unul dintre principalii oameni politici care s-au adresat multimii adunate în Belgrad pentru a condamna semnarea, la 25 martie 1941, de catre guvernul Cvetkovic, la insistentele printului regent Paul, a aderarii Regatului Iugoslavia la Pactul Tripartit. Denuntarea acestui tratat a provocat reactia rapida si furioasa a Germaniei, care, în aprilie 1941, a învins Armata Regala Iugoslava în mai putin de doua saptamani si a ocupat tara, profitand si de ajutorul acordat de Italia, Ungaria si Bulgaria. Iugoslavia a fost impartita intre puterile Axei. Pana la data de 22 iunie 1941, PCI s-a aflat într-o atitudine de expectativa fata de evenimentele din interiorul Iugoslaviei, motivul fiind cat se poate de simplu: Germania si URSS semnasera Pactul Molotov-Ribbentrop, la 23 august 1939, iar relatiile prietenesti si de colaborare dintre cele doua puteri nu s-au limitat doar la împartirea teritoriala din Est. Abia atacul Wehrmachtului asupra URSS, din zorii zilei de 22 iunie 1941, a schimbat fundamental datele problemei, Moscova reactivandu-si vechile retele de influenta, printre ele numarandu-se partidele comuniste din întreaga Europa, care au primit unda verde sa organizeze rezistenta împotriva Germaniei naziste. In acest context european, PCI a adoptat pe 4 iulie 1941 o rezolutie prin care îndemna la rezistenta. Djilas a fost trimis în regiunea pe care o cunostea cel mai bine, în Muntenegru, pentru a organiza gherila. In timpul razboiului, Djilas a fost membru al Cartierului General al Armatei Nationale de Eliberare (NOV).
În martie 1944, Djilas a vizitat Uniunea Sovietica pentru prima oara, în fruntea unei delegatii militare, revenind în aprilie 1945 în cadrul unei alte delegatii conduse de Tito. Ultima vizita în URSS a avut loc în ianuarie 1948, cu putin timp înaintea izbucnirii conflictului dintre Tito si Stalin. In aceasta ultima misiune oficiala iugoslava a discutat cu Stalin politica fata de Albania, precum si dotarea Armatei Federale Iugoslave. Tito dorea sa înglobeze într-o forma sau alta Albania în cadrul noii Iugoslavii, fapt ce nu l-a încantat pe Stalin. Dupa terminarea razboiului si imediata impunere a dictaturii PCI, Djilas si-a continuat ascensiunea rapida în randul ierarhiei aparatului de partid si de stat, ascensiune care nu ar fi prevestit în nici un fel declinul ulterior. Djilas a devenit, rand pe rand, membru al Prezidiului Consiliului de Ministri al Iugoslaviei, ministru pentru Muntenegru, de unde era originar, apoi ministru fara portofoliu. La cel de-al V-lea Congres al PCI, tinut la Belgrad între 21-28 iulie 1948, Tito a fost desemnat secretar general, iar Djilas, unul din cei trei secretari. In 1953, acelasi Djilas a fost ales presedinte adjunct al Consiliului Executiv Federal.
În aceasta perioada, Djilas a desfasurat o sustinuta activitate externa, participand la lucrarile Conferintei de la Paris din 1946, la lucrarile de constituire a Cominform, în Polonia, în luna septembrie a anului 1947, structura conceputa pentru "a coordona" partidele comuniste din Europa (adica pentru "a fi coordonate" de catre Stalin). In septembrie 1949, Djilas si Kardelj au condus delegatia iugoslava la lucrarile celei de a V-a sesiuni a Adunarii Generale a Natiunilor Unite.
Disidentul
Indiscutabil, Djilas a reprezentat curentul liberal din interiorul Ligii Comuniste Iugoslave, fiind de altfel si teoreticianul unei deschideri si democratizari autentice a societatii iugoslave, care oricum mersese departe în afirmarea independentei externe fata de URSS. Djilas nu a ezitat sa publice o serie de articole foarte curajoase, care veneau în contradictie cu esenta oricarei societati comuniste. In ianuarie 1950, a publicat în ziarul Borba un articol intitulat Problemele educatiei în cadrul luptei pentru socialism în tara noastra, în care îsi exprima dezacordul fata de respingerea în bloc a educatiei de dinaintea razboiului, favoriza reducerea rolului birocratiei si încuraja o mai stransa cooperare în domeniul educatiei între cele 6 republici constitutive ale Iugoslaviei. Mai mult, Djilas a cerut pastrarea unui numar mare de licee teoretice si promovarea învatarii limbilor straine. Ideile proferate de el, indiferent cat de mare era rangul sau în ierarhia de partid, au fost considerate periculoase de Tito, pentru ca, în final, ar fi dus la pierderea controlului societatii de catre Partidul Comunist. Intr-o serie de articole scrise in perioada 11 octombrie 1953-7 ianuarie 1954, Djilas si-a continuat discursul renovator si novator, ajungand atat de departe, încat propunea permiterea existentei unor grupuri de opozitie. Evident, aceasta ultima idee a umplut paharul, Tito acuzandu-l pe Djilas de revizionism la cea de-a III-a plenara a Comitetului Central al Ligii Comuniste din Iugoslavia. La 19 aprilie 1954, Djilas si-a dat demisia din partid, iar la 24 ianuarie 1955 a fost condamnat la 18 luni de puscarie pentru declaratiile pe care le-a facut într-un interviu acordat ziarului New York Times, în care critica situatia politica din Iugoslavia. Aceasta pedeapsa blanda pentru regimurile comuniste demonstra ca, pana la urma, în ciuda independentei fata de Moscova si a implicarii active în miscarea de nealiniere, Iugoslavia lui Tito ramanea în esenta un stat totalitar, uza de politica externa pentru a obtine un prestigiu mare, folosit pentru a înabusi cu usurinta vocile disidente din interior. De altfel, Nicolae Ceausescu a imitat fidel politica externa iugoslava, folosind-o cu mult succes pentru a pastra un regim stalinist-nationalist. Periplul lui Djilas în sistemul penitenciar iugoslav a continuat în 1956, cand, din cauza criticilor aduse la adresa neutralitatii iugoslave în timpul Revolutiei Maghiare, a fost condamnat la 3 ani de munca fortata, fiind internat in lagarul de la Sremska Mitrovica. Pentru ca la 4 octombrie 1957 a aparut în Statele Unite celebra lui carte Noua clasa, a fost condamnat la alti 7 ani de închisoare, la care s-au adaugat cei 2 ani care-i mai ramasesera de facut. A fost eliberat din puscarie în anul 1961. Regimul titoist încerca un scurt dezghet si o alta idila cu Vestul, care nu a durat mult, caci la 7 aprilie 1962 Djilas a fost din nou arestat din cauza publicarii, tot în SUA, a cartii Convorbiri cu Stalin, fiind condamnat la alti 5 ani de închisoare. Aceasta perioada coincidea, evident, cu o reapropiere a lui Tito de URSS. A fost eliberat neconditionat la 31 decembrie 1966. In total, Djilas a petrecut în închisorile comuniste iugoslave nu mai putin de 9 ani. Nici dupa eliberare viata lui Djilas nu a fost usoara, regimul titoist considerandu-l dusmanul public numarul 1. Cu toate acestea, el a continuat sa scrie si sa publice în presa din strainatate. Djilas nu a putut publica nimic în Iugoslavia între anii 1954-1988, fiind considerat prea periculos. In ciuda acestei interdictii, el era publicat constant de catre presa vestica. Longevitatea sa (a trait 84 de ani, murind la 20 aprilie 1995) i-a permis nu numai sa prinda sfarsitul comunismului, dar si tragedia destramarii sangeroase a Iugoslaviei, pe care a prevazut-o foarte lucid1.
Critica sistemului
Cele doua carti care i-au adus recunoasterea internationala, dar si ani grei de puscarie în Iugoslavia sunt Noua clasa: o analiza a sistemului comunist 2si Convorbiri cu Stalin 3. Volumul Noua clasa este probabil cea mai importanta carte de analiza istorica scrisa de Milovan Djilas, cartea aparand în editia sa americana în anul 1957. Volumul este o critica bine fundamentata a sistemului. In cuprinsul ei, Djilas formuleaza o teorie puternica: în noile tari din Europa Centrala si de Est a aparut o noua clasa de privilegiati care a luat locul celei vechi: clasa birocratiei de partid, a nomenklaturii comuniste. Aceasta noua clasa, spre deosebire de clasa conducatoare din societatile capitaliste, care detinea de drept o avere considerabila si o putere politica apreciabila, dar nu totala, poseda o putere politica totalitara, care se întindea atat asupra economiei, cat si a oamenilor. In analiza lui, Djilas considera ca noua clasa a ajuns încet la formarea unei constiinte proprii, dar, odata ajunsa în acest punct, noua clasa urma sa se concentreze intens asupra unei masive industrializari, pentru a-si cimenta regimul fata de posibile intruziuni exterioare sau ale unei alte clase din interior. URSS trecuse prin acest proces în anii 1930-’40. În aceasta faza, noua clasa nu ezita sa elimine chiar o buna parte dintre propriii membri. In cea de a doua faza, dupa ce noua clasa se simte în siguranta, ea îsi permite sa arate moderatie fata de membrii ei, oferindu-le avantaje materiale si chiar libertati de exprimare, dar numai în interiorul cercului noii clase, negand aceleasi libertati daca ele ar fi fost folosite în exteriorul noii clase. În schema lui Djilas, acestei faze îi corespunde perioada lui Hrusciov. Datorita unei mai mari libertati, chiar daca numai în interiorul noii clase, aceasta faza este caracterizata prin diverse tensiuni interne. Djilas a prezis catre finalul lucrarii si stagnarea regimurilor comuniste, care, fiind preocupate mai degraba de interesul personal spre a se mentine la putere, vor genera coruptie, fenomen care va eroda puternic economia, afectand celelalte clase sociale.
Volumul Convorbiri cu Stalin a aparut pentru prima oara, în traducerea lui în limba engleza, în anul 1962, în Statele Unite. Si acest volum i-a adus lui Djilas ani de închisoare, parca o tacita recunoastere a valorii scrisului sau. Daca vesticii îi omagiau calitatea scrisului prin diverse premii, Tito, în schimb, îi oferea ani grei de puscarie. In limba romana, aceasta carte a fost tradusa la o obscura editura din Craiova, care a uitat pana si sa mentioneze anul aparitiei, sub denumirea mult fortata de Intalniri cu Stalin, cand mult mai potrivit ni s-ar fi parut pastrarea termenului folosit de Djilas, atat in varianta engleza, cat si in cea sarba, caci una este intalnirea si alta convorbirea.
Volumul reprezinta una dintre cele mai importante incercari de portretizare si caracterizare a sangerosului dictator comunist. "Acum, in cercurile stiintifice serioase din Occident, lui Stalin ii sunt atribuite trasaturi de maniac si chiar de criminal. Nu pot confirma aceasta pe baza intalnirilor mele cu el, in afara de masura in care orice demolator, respectiv creator al unei noi imparatii poarta in sine elanuri exagerate si disperari furibunde. Mania furibunda si nestapanita si chiar bucuriile de panglicar puneau stapanire pe Stalin: ar fi anormal sa distrugi cateva generatii de tovarasi de lupta si propriile rude si cu toate astea sa ramai normal si linistit, fara sa dai de banuit... Mi se pare ca explicatia spiritului maniacal si a trasaturilor criminale ale lui Stalin trebuie cautata in idee si miscare: insasi ideea construirii oricarei societati, cu atat mai mult a uneia fara clase, este in esenta ei mitomana si nerationala, iar regimul bazat pe nelegiuiri este prin sine insusi un regim criminal" (pag. 128).
Djilas încearca sa-l înteleaga pe Stalin, nu îl diabolizeaza automat, dar, în acelasi timp, portretul este sumbru. "Astazi as putea trage concluzia ca adularea lui Stalin sau, cum este numita astazi, cultul personalitatii, era într-o masura opera birocratiei si a anturajului lui Stalin, carora le era necesar un astfel de conducator, mai mult decat Stalin insusi. Raportul a cunoscut, desigur, si schimbari: transformat într-o divinitate, Stalin a devenit cu timpul atat de puternic, încat a încetat sa se mai tina seama de nevoile schimbate si de cerintele care îl înaltasera. Micutul, neînduplecatul om trecea prin încaperile împaratesti aurite si decorate cu malahit, iar în fata i se deschidea calea, îl urmareau priviri admirative, înfocate si toate urechile curtenilor se încordau sa retina fiecare cuvant al lui, iar el, sigur de sine si de opera sa, aparent, nu acorda nici o atentie la toate acestea. Tara lui era sub daramaturi, înfometata si epuizata. Însa armatele lui si maresalii îngreunati de osanza si de ordine si beti de votca si de victorii, strabatusera deja jumatate din Europa, iar el era convins ca într-o runda viitoare va fi strabatuta si cealalta jumatate. Da, nu era catusi de putin îngrijorat din cauza aceasta, în pofida milioanelor care fusesera nimiciti în numele lui si din ordinul lui, în pofida miilor de colaboratori dintre cei mai apropiati, pe care i-a ucis ca pe niste tradatori, deoarece s-au îndoit ca el conduce tara si poporul spre bunastare, egalitate în drepturi si libertate. Lupta era riscanta, lunga si cu atat mai surda cu cat adversarii erau mai slabi si mai putin numerosi. Însa a reusit, iar practica era singurul criteriu al adevarului! Dar constiinta ce este? Oare ea exista? In filosofia lui nu exista loc pentru ea si cu atat mai putin exista în cadrul practicii lui: în definitiv, omul este un produs al fortelor de productie!" (pag. 70). Cele mai celebre cuvinte scrise de Djilas sunt, cu siguranta, cele în care preia cuvintele lui Stalin în care acesta dezvaluie substanta ideologica a Razboiului Rece: "Acest razboi nu este ca în trecut; cine ocupa acum un teritoriu îsi impune propriul sistem. Fiecare îsi impune propriul sistem, oricat de departe pot ajunge armatele sale. Lucrurile nu pot sta altfel" (pag. 74-75).
Suntem constienti ca încercarea de a prezenta un ganditor si un scriitor atat de prolific, cu o experienta de viata atat de bogata, de cele mai multe ori transpusa în opera, este doar o palida analiza pornita din dorinta de a aduce un simplu omagiu unui om care si-a învins frica si s-a pus in slujba adevarului, un concept atat de subiectiv, dar totusi, credem, atat de caracteristic secolului extremelor, secolul al XX-lea. Ceea ce ni se pare uimitor la Milovan Djilas este faptul ca el nu a fost doar un simplu membru de partid dezamagit de turnura pe care a capatat-o comunismul mondial si, individual, în fiecare tara în care preluase puterea, nu a fost nici vreun scriitor "burghez" victima a regimului criminal, ci a fost unul din varfurile ierarhiei comuniste din Iugoslavia. De la aceasta înaltime uriasa, el a adoptat atitudini democrate, stiind fara îndoiala ca putea pierde absolut totul, inclusiv libertatea personala, aceasta dovedind imensul sau curaj. In spatiul estic, cu greu mai putem gasi o astfel de figura de disident, care sa combine atat omul politic, cat si omul de litere. In timp ce multi intelectuali fini occidentali tradau valorile decadent-liberale ale societatilor în care traiau, adoptand ideologia fatis criminala a comunismului, adica a dusmanului declarat al sistemului caldut în care traiau si-si scriau operele, Djilas a contribuit, alaturi de alti scriitori, precum George Orwell, Alexandr Soljenitin, Alexandr Zinoviev, Arthur Koestler, la lenta ridicare de val, iar meritele lui sunt cu atat mai mari, pentru ca el nu s-a exilat si nu a trait în Occident, ci a ramas în Iugoslavia, la capriciile regimului pe care nu a încetat sa-l critice (neconstructiv/deconstructiv).
1. Vezi discutiile pe care le-a purtat cu Robert Kaplan, publicate in volumul Balkan Ghost: A Journey through History, 1993.
2. Milovan Djilas - The New Class: An Analysis of the Communist System, Harcourt Trade Publishers, 1982.
3. Milovan Djilas - Intalniri cu Stalin, Editura Europa, Craiova, f.a., traducere si postfata de Dorin Gamulescu.
(Subtitlurile apartin redactiei)
