Modele de lustratie

Tarile Europei de Est nu au adoptat un model unic de lustratie pentru inlaturarea acelorasi categorii sociale din aceleasi posturi publice. Impreuna cu Roman David si Nadya Nedelsky, disting patru modele de lustratie specifice lumii postcomuniste, fiecare raspunzand unor teluri specifice, determinate de conditiile fiecarei tari. Desi diferite, toate modelele realizeaza "discontinuitatea cu trecutul", chiar si cand permit celor vizati sa isi mentina functiile publice. Initial, lustratia a fost o procedura de contrainformatii aplicata din anii ‘70 de serviciile secrete cehoslovace (Státní bezpecnost sau StB) pentru identificarea agentilor dubli. Cehoslovacia a fost de altfel prima tara postcomunista care a adoptat lustratia in 1991 pentru a-i indeparta pe fostii colaboratori secreti din functii politice publice, mediul universitar si de cercetare, conducerea unitatilor economice. Odata cu scindarea federatiei, Cehia a continuat sa implementeze lustratia, mentinand interdictia de participare la viata politica pentru categoriile identificate initial, in timp ce Slovacia a abandonat proiectul lustratiei, reluandu-l abia in 2001. Lustratia a fost adoptata in Bulgaria (1992), Albania (1993), Ungaria (1994), Polonia, (1997 si 2006) si Serbia (2003)(1).

Lustratia automata

Identificat de Ruti Teitel drept "vehicul de schimbare politica", modelul permite noilor lideri sa se rupa de trecut prin indepartarea anumitor categorii de personal asociate vechiului regim(2). Persoanele ce au lucrat in anumite agentii guvernamentale sau au participat la anumite activitati desfasurate de fostul regim sunt automat excluse din posturile de conducere specificate de lege. Odata ce colaborarea este stabilita, modelul nu permite decat demiterea sau retrogradarea pe o pozitie nelustrabila, de obicei inferioara. Astfel, posturi cheie ale structurii noului regim pot fi ocupate de personal nou.

Argumentele in favoarea acestui model vizeaza faptul ca cei ce au lucrat pentru structurile comuniste represive sau au facut politie politica vor continua sa faca abuz de putere, sa santajeze sau sa fie santajati, sa submineze noul sistem din interior sau sa diminueze capitalul de incredere al institutiilor in care continua sa lucreze. Mai important este ca modelul permite indreptarea vechilor nedreptati. Pentru a rectifica nedreptatile trecutului, fostelor victime li se da prioritate fata de fostii beneficiari in alocarea pozitiilor noului sistem. Astfel, dreptatea nu elimina, ci mentine diviziunile sociale, cu alti actori drept beneficiari si perdanti.

Acest tip de lustratie a fost adoptat in Cehoslovacia, Bulgaria, Albania si partial in Serbia. In Cehia, curtile au limitat aplicabilitatea legii, nu insa si caracterul sau exclusiv. In Bulgaria, una dintre legi a fost validata, in timp ce in Albania legea a fost anulata. In Cehia, cei ce ocupa sau doresc sa ocupe functii publice trebuie sa depuna la Ministerul de Interne o declaratie privind colaborarea (sau lipsa de colaborare) cu politia politica si o alta declaratie ca nu apartin altor categorii lustrabile stipulate de lege. Daca persoana apartine categoriilor lustrabile trebuie sa i se desfaca contractul de munca sau sa fie retrogradata pe o pozitie nelustrabila. Certificatul de lustratie si demisia pot fi contestate la tribunal. Procesul este secret, publicul neafland motivele demiterii. (In 2003 insa, lista colaboratorilor a fost publicata oficial.)

Modelul a fost criticat de cei ce au recunoscut necesitatea schimbarii de personal, nu si a modului in care aceasta a fost operata. Dupa unii comentatori, caracterul indiscriminant al legii ar constitui o pedeapsa colectiva ce incalca drepturile fundamentale ale omului (dreptul la opinie, dreptul de a nu fi discriminat). Modelul duce la rezultate clare in mod eficient, intr-o perioada de timp scurta, pentru ca nu examineaza fiecare caz de colaborare in parte. Insa specificarea incorecta a categoriilor lustrabile face legea inoperabila sau ii limiteaza aplicabilitatea. In Cehia, lustratia a dus doar la excluderea gerontocratiei comuniste si a nomenclaturii, in timp ce categoriile din zona "gri", a celor fara apartenenta clara la aparatul represiv de stat, au ramas neatinse. Contrar asteptarilor, vechii nomenclaturisti s-au adaptat noilor conditii, redefinindu-si loialitatile, reinventandu-si biografiile si folosind privatizarea pentru a se imbogati.

Lustratia ca recunoastere a trecutului

Modelul permite noilor lideri, daca nu pot sau nu vor sa distruga structurile administrative si de conducere ale vechiului regim, sa imbratiseze schimbarea ideologica in locul schimbarii de personal. Functionarii publici isi pot mentine pozitiile, in ciuda colaborarii, cu conditia sa reveleze trecutul. Functia publica este negociata in schimbul admiterii adevarului. Se presupune ca, odata ce adevarul este aflat, publicul va putea controla cariera politica a celui deconspirat (refuzand sa-l voteze, de exemplu). Secretul care caracteriza fostul regim este revelat, iar numirile de personal sunt transparentizate. Daca persoana nu-si deconspira trecutul, isi poate da demisia fara ca motivele sa fie facute publice. Iertarea este cheia modelului. Sistemul, nu individul, s-a facut vinovat de carentele morale ale fostilor tortionari. Colaboratorii au gresit pentru ca nu au avut taria de caracter sa reziste presiunilor enorme la care au fost supusi. Insa noul regim trebuie sa le acorde o noua sansa.

Modelul a fost adoptat in Ungaria in numele protejarii drepturilor omului. In locul demiterii, lustratia a constat in identificarea publica a fostilor colaboratori. Iertarea a fost oferita in schimbul limitarii sferei personale, fara a deschide posibilitatea santajului si a abuzului de putere, deoarece s-a considerat ca persoanele publice au dreptul la mai putin spatiu privat, lucru confirmat de Curtea Constitutionala a Ungariei si de hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului. Functionarii publici din posturile specificate de legea lustratiei sunt verificati in ce priveste apartenenta la aparatul de represiune comunist si la Partidul Nazist. Daca un complet de trei judecatori gaseste functionarul vinovat de colaborare, acestuia i se cere sa demisioneze intr-un timp dat. Inculpatul poate cere reexaminarea cazului sau. In cazul refuzului de a demisiona, numele persoanei este publicat in echivalentul Monitorului Oficial si facut public. Caracterul legii a fost pastrat dupa verificarea constitutionalitatii sale, in 1994, si amendamentele din 1996 si 2002. Modelul a fost adoptat in Serbia pentru verificarea inaltilor demnitari de stat.

Lustratia ca recunoastere a trecutului ofera posibilitatea apropierii si impacarii intre noile si vechile elite politice si corespunde cerintelor democratice prin aceea ca acorda sanse egale tuturor cetatenilor, indiferent de activitatea lor trecuta, de a beneficia de un nou inceput sub noul regim. Insa acest tip de lustratie perpetueaza vechile scindari sociale sub un alt nume. In 2002, cand cativa membri de guvern au fost deconspirati drept fosti colaboratori, modelul unguresc a fost criticat ca ineficient, mai ales ca se bazeaza, la fel ca si lustratia automata, pe informatia din arhivele secrete, ce pot fi incomplete, modificate, inaccesibile sau greu de interpretat.

Lustratia ca reconciliere

Rezultat al negocierilor politice si al imposibilitatii de a sanctiona crimele trecutului prin intermediul curtilor de justitie, modelul este determinat de raportul de forte dintre reprezentantii vechiului si noului regim in primele etape ale tranzitiei postautoritare. Aceasta lustratie este prezentata drept capabila sa promoveze reconcilierea nationala si compromisul politic, atenuand atat spiritul revansard al fostelor victime, cat si gravitatea politicilor impuse de regimul autocrat. Similar cu comisiile de adevar sud-africane, lustratia permite vechilor elite sa-si pastreze functiile prin recunoasterea si revelarea publica a trecutului.

In virtutea Legii lustratiei din 1997, fostii colaboratori ai politiei politice poloneze (Slujba Bespieczenstwa sau SB) pot detine pozitii influente in noul regim, daca ei insisi isi deconspira trecutul. Declaratiile functionarilor publici sunt verificate de Curtea de Lustratie. Fostii colaboratori pot spune adevarul (si mentine functia chiar si cand au comis cele mai mari orori) sau pot nega (si risca sa fie demisi). Nimeni nu este obligat sa se supuna verificarilor, putand alege demisia sau transferul in pozitii nelustrabile. Atat revelarea trecutului, cat si descoperirea minciunii sunt facute publice. Ca si modelul precedent, acesta permite adevarului sa devina public, insa deconspirarea este facuta de persoana verificata, nu de institutiile statului. Declaratiile reprezinta un test de loialitate fata de noul regim, stand marturie pentru schimbarea de atitudine a celui verificat. Recunoasterea trecutului dovedeste o schimbare de pozitie si arata ca fostul colaborator isi condamna trecutul. Prin declaratie, verificatul demonstreaza ca merita o a doua sansa.

In Polonia, tortionarii nu si-au putut confrunta victimele pentru a cere iertare, ca in Africa de Sud. Declaratiile au fost verificate la cererea procurorului de lustratie. Curtea de Lustratie decidea daca declaratia corespundea sau nu adevarului, daca persoana spusese adevarul sau mintise. Roman David considera ca persoanele publice se imparteau in trei grupuri: cei ce nu colaborasera cu organele de securitate, cei ce colaborasera, dar isi recunoscusera trecutul, si cei ce isi ascunsesera colaborarea. Al doilea grup dovedise o schimbare de mentalitate si isi castigase dreptul de a-si mentine functiile, in timp ce al treilea era destituit si impiedicat sa ocupe functii in administratia publica si in guvern pentru urmatorii zece ani. Deciziile curtii nu puteau fi contestate, motivele si consecintele colaborarii nu au fost facute publice, opinia publica a fost informata doar partial despre resorturile represiunii si abuzurile institutiilor comuniste.

Lustratia mixta

Sustinatorii modelelor neautomate de lustratie insista asupra potentialului lor de a evita conflictul, a adresa mostenirea trecutului si a permite expertilor sa fie pastrati in administratia publica. Lustratia mixta adreseaza unele dintre carentele modelelor anterioare prin aceea ca permite examinarea individuala a cazurilor. Stabilirea colaborarii nu duce automat la demitere, care poate fi evitata daca fostii colaboratori dovedesc ca pot inspira incredere. In functie de conditiile carora le fac fata, autoritatile pot sau nu acorda o a doua sansa, de la caz la caz, permitand schimbarea selectiva de personal.

In Germania, Tratatul de Unificare a stabilit cadrul legal de implementare a lustratiei mixte. Persoanele ce doreau sa ocupe posturi publice trebuia sa raspunda la un set de intrebari privind colaborarea cu organele Stasi si sa permita verificarea trecutului lor. La fel ca declaratiile poloneze, chestionarul era un test de loialitate, dar consecintele recunoasterii trecutului au depins de natura activitatilor depuse sub regimul comunist si de fluctuatiile pietei muncii postcomuniste. Cei ce si-au ascuns trecutul au fost, deseori, dar nu intotdeauna, indepartati din functii. Cei ce admiteau au putut sa-si mentina functiile, insa au fost si exceptii. S-a considerat ca examinarea fiecarui caz in parte si aplicarea unor sanctiuni diferite de la caz la caz era mai justa, recunostea ca raspunderea e individuala, nu colectiva, si permitea flexibilitate cand numarul aplicantilor depasea numarul posturilor. Dar diferentele mari intre deciziile aplicate in cazuri similare au dat nastere la probleme privind legitimitatea si justetea procedurii. Deseori geografia a determinat verdictele finale, permitand inlaturarea fostilor colaboratori din marile orase si mentinerea lor in provincie, unde mai putine cadre calificate puteau ocupa posturile devenite vacante. Conform unor studii recente, Saxonia si Turingia au aplicat lustratia pentru schimbare de personal, in timp ce Brandenburg i-a protejat pe fostii colaboratori.

Experienta celorlalte tari est-europene demonstreaza ca lustratia este si principiu, si instrument si ca ea a dus la schimbari partiale de personal, chiar si in tarile unde a fost aplicat modelul de lustratie automata in primii ani ai tranzitiei postcomuniste. Lustratiile tarzii pot fi la fel de eficiente ca lustratiile timpurii in a-si atinge obiectivele (fie schimbarea de personal, fie schimbarea ideologica), daca sunt formulate inteligent.

1. Textul se bazeaza pe dezbaterea privind lustratia ocazionata de conferinta organizata de International Political Science Association, Fukuoka, Japonia, 9-13 iulie 2006, si materiale nepublicate inca de David, Nedelsky si Stan.

2. Ruti Teitel, Transitional Justice (Oxford, Oxford University Press, 2000).