Pe aceeași temă
Istoria bolsevismului era astfel rescrisa drept "istorie sociala", experienta "de masa", "de jos", iar analiza rolului ideologiei si al personalitatilor era minimalizata si chiar exclusa din asemenea abordari. In aceasta carte, Pipes demonstreaza ca Holocaustul si totalitarismul bolsevic sunt nu numai comparabile, ci si legate prin natura obsesiva a intemeierii unei societati (sau comunitati) perfecte, indiferent de pretul platit pentru atingerea acestui scop. In viziunea lui Pipes, misiunea istoricului este "sa raspandeasca un mesaj moral aratand, pe baza unor exemple din istorie, cum idei rele (evil) conduc la consecinte rele. Intrucat alti istorici au scris suficient pe tema Holocaustului, am considerat de datoria mea sa demonstrez acest adevar utilizand exemplul comunismului". (p. 53). Rezultatul acestui demers este convingerea ca politica nu trebuie niciodata subordonata ideologiei: "chiar si atunci cand o ideologie este moralmente sanatoasa, realizarea ei poate implica recursul la violenta intrucat majoritatea societatii s-ar putea sa nu o sustina". Cat priveste dezbaterea "Holocaust-Gulag", tin sa citez pozitia profesorului Pipes care reliefeaza unicitatea mecanismului exterminator al nazismului, natura tehnologic-diabolica a genocidului si componenta maniacal-rationala: "Rusii au omorat mai multi oameni decat germanii, ei si-au omorat semenii rusi, insa au facut-o fara precizia mecanica, fara calculul rational al germanilor care au «recoltat» par si plombe de aur umane. Nu am vazut vreodata o fotografie a unei atrocitati sovietice. Desi li se interzisese sa o faca, germanii au facut nenumarate asemenea poze". Este vorba, fireste, de distinctii ce tin de mecanismele experimentelor totalitare, nu insa de faptul ca ambele au fost menite sa dezumanizeze si sa distruga intregi categorii umane in numele unor morbide scopuri ideologice.
Pipes a scris lucrari cruciale pentru intrepretarea Rusiei si a rolului intelectualitatii (inteligenstiei) radicale in distrugerea promisiunii de liberalism din Rusia de dupa revolutia din 1905. Memoriile profesoului emerit de la Harvard abunda de asemenea in informatii fascinante despre perioada cand a lucrat ca director al biroului sovietic si est-european din cadrul Consiliului Securitatii Nationale (1980-1982) sub presedintele Ronald Reagan. Richard Pipes a fost printre cei mai lucizi ganditori care au intuit natura intrinsec agresiva si expansionista a sovietismului. Intr-adevar, in anii '70, intr-o serie de articole publicate in reviste neo-conservatoare, Pipes a criticat ceea ce el detecta drept abdicarea Vestului in fata imperiului sovietic. A fost printre fondatorii Comitetului asupra Pericolului Prezent (impreuna cu Norman Podhoretz, Paul Nitze, Jeane Kirkpatrick si alti intelectuali convinsi ca numai o America intarita din punct de vedere militar si moral poate rezista si chiar invinge in competitia cu blocul sovietic). "Americanologii" sovietici gen Gheorghi Arbatov (consilierul diversilor secretari generali de la Brejnev la Gorbaciov) il considerau pe Pipes un "troglodit" si chiar "un om de Neanderthal". In fapt, deopotriva ca inalt functionar guvernamental ca si in cartile publicate dupa aceea (intre care Survival Is Not Enough - Supravietuirea nu este suficienta), Pipes a dovedit ca sovietismul se afla in criza finala si ca imaginea scolii revizionsite despre o Uniune Sovietica capabila de regenerare este naiva. Sovietismul, asa cum s-a intamplat sub Gorbaciov, nu putea fi pur si simplu reformat. Era nevoie, spre a folosi un termen tot mai des intrebuintat, de o schimbare de regim (regime change). In aceasta privinta, pozitia lui Pipes coincidea cu aceea a disidentilor din URSS si Europa de Est (Pipes este un prieten apropiat al lui Leszek Kolakowski si un admirator constant al actiunilor si ideilor lui Andrei Saharov).
Sinceritatea si curajul de a-si afirma optiunile si convingerile fac din aceasta carte un document indispensabil. Pipes a stiut sa gaseasca tonul adecvat pentru a-l influenta pe Ronald Reagan in adoptarea pozitiei sale consecvent militante in lupta impotriva comunismului. Inspirat de Pipes, Reagan ajungea asfel la concluzia ca sistemul sovietic incetase sa mai genereze entuziasm, nefiind altceva decat o autocratie interesata in perpetuarea privilegiilor unei caste parazitare.
Cartile scrise in anii '80 si '90 sunt contributii monumentale la intelegerea genezei si functionarii totalitarismului bolsevic ca parte a culturii politice ruse, dar si ca expresie a nihilismului anti-pluralist al socialismului radical. Indemnat de Isaiah Berlin a scrie o istorie a revolutiei ruse, Pipes s-a angajat in acest demers de o imensa ambitie. Nu pot intra aici in detalii legate de cele doua carti dedicate de Pipes revolutiei din 1917 si soartei Rusiei sub regimul bolsevic. Ma voi limita sa citez un pasaj care mi se pare simptomatic pentru perspectiva istorica propusa de el: "Revolutia rusa a fost evenimentul definitoriu al generatiei mele… Daca bolsevicii nu ar fi luat puterea in 1917 in Rusia, lumea de dupa primul razboi mondial s-ar fi reintors, mai devreme sau mai tarziu, la un fel de normalitate. Ar fi fost improbabil ca nazistii sa ia puterea in Germania daca Hitler nu ar fi folosit prototipul comunist deopotriva ca sursa de inspiratie si ca pe o sperietoare menita sa ingrozeasca poporul german si sa-l faca sa-i acorde putere nelimitata." Evident ca nazismul avea si alte surse si cauze decat cele mentionate lapidar de Pipes, insa este greu sa negam faptul ca revolutia bolsevica a declansat (ori, poate mai exact spus, a radicalizat) un proces de disolutie a modernitatii pluralist-burgheze care a facut posibila ascensiunea fascismului. Accentuez acest lucru pentru a evita relativizari de tip Ernst Nolte, care ajung sa ignore originile nazismului in miscarile si ideologiile extremiste anti-burgheze, anti-semite si anti-marxiste ale sfarsitului secolului al XIX-lea si inceputului secolului al XX-lea (a se vedea cartea Brigittei Hamann, Viena lui Hitler).
Istoria comunismului rus si mondial nu poate fi deci scrisa fara efortul de a intelege ideile si valorile in care au crezut diversii militanti. Scrie Pipes: "In felul meu de a scrie istorie, interesul central a fost intotdeauna sa determin mentalitatile principalilor actori si felul cum acestea le-au influentat comportamentul". Opus oricarei teleologii de sorginte hegeliana, Pipes, alaturi de Isaiah Berlin, a demonstrat ca nu exista inevitabilitati istorice si ca viitorul este intodeauna rezultatul unor actiuni intemeiate pe pasiuni si emotii nascute din drame umane. Pentru el, studiul istoriei nu poate fi separat de atitudinea critica in raport cu acte menite sa degradeze conditia umana. El citeaza astfel aprobativ ideea lui Aristotel din Etica nicomahica, pentru care numai naivii (sau idiotii) nu se raporteaza cu manie la lucrurile in raport cu care trebuie sa fim maniosi.
