Pe aceeași temă
Ministerul Afacerilor Externe dezvolta de aproape trei ani de zile un program novator pentru ministerele romanesti, Cartea lunii la MAE, program coordonat de catre secretarul de stat pentru diplomatie publica, domnul Valentin Naumescu. In mai 2006 a fost lansat volumul Relatiile romano-spaniole. Documente, 1936-19391 . Evenimentul a trecut mai degraba nebagat in seama in viata culturala romaneasca. Pe cine sa atraga un sec volum de documente? Perioada aleasa coincide cu cea in care s-a desfasurat sangerosul razboi civil spaniol si se concentreaza asupra pozitiei pe care a avut-o diplomatia romaneasca si, implicit, statul roman fata de complexul context politic iberic. Romania a urmat cu maxima fidelitate alaturi de celelalte state care-i erau aliate, cele din Mica Intelegere si din Intelegerea Balcanica, politica Marii Britanii. Daca, initial, Anglia si Franta (in ciuda simpatiilor evidente ale guvernului Frontului Popular, condus de Leon Blum, fata de republicani) au incercat sa-si asocieze celelalte trei mari puteri totalitare, Germania, Italia si URSS, pentru a izola razboiul civil din Spania, aceAsta actiune nu a avut pana la urma nici un efect, devenind un simptom clar al lipsei de viziune diplomatica si politica a celor doua mari puteri democratice. Comitetul de neinterventie de la Londra a functionat defectuos si nu a impiedicat furnizarea de arme, munitii sau trupe (voluntari) catre ambele parti beligerante (Germania si Italia de partea lui Franco si URSS si Franta de partea republicanilor). Marea reusita a Marii Britanii a fost doar faptul ca a reusit sa izoleze evenimentele din Spania, astfel ca, pana la urma, flacara ce a aprins lumea nu a venit din Peninsula Iberica, ci din Polonia. Dar nu ar fi fost deloc greu ca cel de al doilea razboi mondial sa izbucneasca din cauza Spaniei. Putin cunoscut este incidentul din iunie 1937, cand crucisatorul german Deutschland a fost atacat in zona Balearelor de o escadrila sovietica aflata sub comanda guvernului republican, atac care a provocat 25 de morti in randul marinarilor germani. Acest incident a provocat furia lui Hitler care, dupa spusele lui Neurath, ministrul de Externe al Germaniei de atunci, a turbat 6 ore. La insistentele moderatilor care se temeau de declansarea unei conflagratii generale, A. Hitler nu a mai declarat razboi republicanilor, asa cum dorea initial, gest ce ar fi dus mai mult ca sigur la un raspuns din partea URSS si a Frantei.
In afara acestui aspect, ne-am pus intrebarea cum a trait personalul Legatiei Regatului Roman asediul Madridului, care a durat aproape 3 ani? In prima partea a razboiului civil, in anul 1936, situatia din Madrid era dominata de haos, in conditiile in care guvernul republican nu reusea sa-si impuna autoritatea asupra maselor inarmate de muncitori. La 17 noiembrie 1936, consilierul diplomatic Constantin Zanescu scria: "De trei zile bombardamentul aerian si de artilerie asupra Madridului s-a intensificat considerabil. Alaltaieri au cazut mai multe proiectile in apropierea Legatiei noastre care se afla in zona de lupta, patrunzand bucati de obuz in diferite camere, spargand toate geamurile. (...) Luptele continua cu inversunare in diferite cartiere", iar la 12 aprilie 1937: "Situatia la Madrid devine tot mai tensionata atat din cauza bombardamentului intensiv, cat si din cauza epidemiilor si a lipsei alimentelor si face necesara evacuarea refugiatilor aflati in misiunile diplomatice din Madrid, al caror numar era la inceputul lunii de circa 8.500 de persoane". Nici in Spania romanii nu au uitat de vrajba si certuri. Secretarul ramas la misiune la Madrid, C. Zanescu, nu mai putea da raportul insarcinatului cu afaceri, J. Florescu, teoretic superiorul sau, cazat frumos si in siguranta in Franta, la frontiera cu Spania, intr-o statiune turistica, Saint Jean de Luz, si comunica direct cu Bucurestiul prin intermediul Legatiei Romaniei din Portugalia.
Un alt aspect demn de mentionat il reprezinta salvarea de catre Legatia Regatului Roman la Madrid a unui numar important de spanioli considerati indezirabili de catre autoritatile republicane si care se aflau in momentul rebeliunii nationaliste la Madrid. 690 de persoane au fost salvate astfel de la o moarte sigura, pentru ca la Madrid, intre 1936-’39, au fost ucisi aproape 15.000 de civili de catre militiile republicane. La 1 iunie 1938 se aflau in localul si dependintele Legatiei un numar de 223 de cetateni spanioli avand simpatii nationaliste, refugiati la Legatie. Acestia erau studenti, avocati, profesori, militari, ingineri etc. Pana in toamna anului 1937, dintre cele 690 de persoane refugiate in Legatia Romaniei la Madrid au putut fi evacuate din teritoriul republican doar 300 de persoane. Unora dintre acestia li s-au acordat chiar pasapoarte romanesti cu nume romanesti. Aceasta situatie a asigurat recunostinta lui Franco si inceputul colaborarii economice intre cele doua parti. Astfel, operatorul unic de produse petroliere din zona nationalista prevedea ca o cota de 50% din cantitatea de petrol pe care Spania nationalista urma sa o cumpere din strainatate sa fie rezervata achizitionarii de petrol romanesc. Represiunea din zona nationalista este bine cunoscuta, mult exagerata. Asupra represiunii feroce din zona republicana, asa-zis "democrata", nu s-a vorbit pana de curand, fiind unul dintre tabuurile forte impuse de catre establishmentul de stanga din Occident (mai ales din Franta)2 . Pentru a intelege pretuirea pe care o arata Franco Romaniei, datorita Legatiei noastre de la Madrid, trebuie precizat ca, in intervalul 1936-’39, republicanii au comis nenumarate masacre asupra civililor " burghezi" si "reactionari". In vara anului 1936 au fost ucisi 7.000-8.000 de preoti, calugari, personal religios si 2.000 de falangisti. Un mare numar de biserici, manastiri sau cladiri apartinand Bisericii Catolice au fost distruse sau transformate dupa model sovietic in hambare, cinematografe etc. Vechii ministri de dreapta ai republicii, care au fost surprinsi de evenimente la Madrid, au fost impuscati la 22 august 1936. La Malaga au fost asasinati alti 130 de oameni. Intre 2-6 noiembrie 1936, 5.000 de oameni au fost ucisi la Paracuellos si Torrejon de Ardoz, ingropati in gropi comune3.
La 8 aprilie 1938, guvernul roman a urmat exemplul britanic, ca si celelalte state ale Intelegerii Balcanice, trimitand un reprezentant sub titulatura de agent general al Romaniei pe langa guvernul de la Burgos, stabilindu-se relatii diplomatice cu Franco (recunoscandu-l de facto). Franco controla la acea data doua treimi din Spania. Agentul general era Jean Pangal, una dintre figurile controversate ale interbelicului romanesc. Numirea, la dorinta expresa a Regelui Carol al II-lea, a lui Jean Pangal, care nu era diplomat de cariera, nu a fost o intamplare. Jean Pangal a fost cea mai importanta personalitate a masoneriei din Romania interbelica, fiind seful Marii Loje Nationale din Romania, al carei Mare Protector a fost numit chiar Carol al II-lea. In acest context tensionat, Legatia Republicii Spaniole la Bucuresti inainta o nota de protest Ministerului Afacerilor Straine acuzand ca anumite ziare romanesti, precum Cuvantul, Ordinea, Curentul, au publicat articole tendentioase asupra desfasurarii evenimentelor din Spania. Legatia da si un exemplu: ziarul Ordinea a publicat la 10 aprilie 1938 o fotografie in care se arata cum Spania republicana isi transporta operele de arta in Rusia. Legatia protesta energic si acuza ziarul respectiv de minciuna. Nu stim daca operele de arta au fost luate de sovietici, stim insa ca aurul republican a fost predat sovieticilor in contul materialului de razboi. Ministerul Afacerilor .
Rapoartele lui Jean Pangal sunt foarte interesante, pentru ca prezinta situatia din zona nationalista, aspecte putin prezentate de catre istoriografia romaneasca. In raportul sau din 22 iunie 1938, Jean Pangal scrie Bucurestiului : "In Spania nationalista, cel putin dupa cat am putut judeca in aceste cateva zile, exista o liniste desavarsita si s-ar putea spune ca nu se resimte razboiul decat prin prezenta pe strazile orasului a unui numar considerabil de militari si raniti. (...) Din informatiile culese reiese clar ca la ora aceasta generalul Franco dispune de efective superioare celor republicane si ca armata nationalista este inzestrata cu un material de razboi cu mult superior cantitativ si calitativ celui de care dispune Armata Rosie". Pangal nu se insela deloc cand afirma ca: "Pare ca superioritatea cea mare a armatei generalului Franco fata de cea Rosie se datoreste inaltului comandament si cadrelor ofiteresti". Pangal da dovada servilismului sau lingusind orgoliul lui Carol al II-lea, scriind intr-un raport ca: "MAJESTATEA SA REGELE CAROL se bucura in Spania nationalista de aureola unui prestigiu care nu poate fi comparat cu al nici unui alt Suveran. Se vede in opera mareata intreprinsa de MAJESTATEA SA o pilda vie a ceea ce poate fi o monarhie autoritara si singura nazuinta a spaniolilor este de a putea urma si ei aceeasi cale de marire si de glorie restaurand cat de curand Monarhia".
In anul 1938 a aparut o interesanta situatie: in timp ce diplomatul roman din zona nationalista Jean Pangal, cu simpatii evidente fata de cauza nationalista, sugereaza insistent in rapoartele sale ca Romania sa recunoasca guvernul lui Franco, celalalt diplomat roman aflat la post in Madrid, Constantin Zanescu, insista pentru mentinerea Legatiei in localurile pe care le ocupa si care adaposteau 208 refugiati nationalisti, a caror viata ar fi fost periclitata in cazul in care Legatia Romaniei de la Madrid si-ar fi incetat functionarea. Dupa ofensiva avortata a republicanilor pe Ebru si contraofensiva victorioasa a trupelor nationaliste, care au reusit la 6 aprilie 1938 sa atinga coasta Marii Mediterane, taind astfel zona republicana in doua si izoland Catalonia, pentru toata Europa devenise evident ca republica spaniola nu mai avea mult de trait. Toate cabinetele din Europa care nu recunoscusera inca guvernul de la Burgos (marea majoritate) se gandeau cum si cand sa o faca. Guvernele statelor mici asteptau sa vada ce decid cele doua mari puteri antirevizioniste, Franta si Marea Britanie. Mica Intelegere si Intelegerea Balcanica nu faceau exceptie. La 23 decembrie 1938, Franco a inceput, dupa multe ezitari, campania din Catalonia menita a lichida rezistenta republicana si care a fost incununata de un mare succes la 26 ianuarie 1939. 450.000 de republicani au luat calea exilului in Franta. In aceste conditii, Gafencu, ministrul Afacerilor Straine, a fost nevoit sa ia in calcul cat se poate de serios varianta recunoasterii de jure a lui Franco. El a fost impiedicat de prezenta refugiatilor spanioli din Legatia Romana de la Madrid. Din acest motiv s-a ales de catre partea romana o varianta inteligenta: Romania recunostea de jure guvernul lui Franco, insa printr-o telegrama din 23 februarie 1939 se cerea insistent ca sa nu se faca public acest act pentru a-i proteja pe refugiatii din Madrid. In ajunul ofensivei generale a nationalistilor asupra Madridului, Jean Pangal avertiza Centrala ca diplomatii romani din Madrid sa nu procedeze la fel precum au facut-o in vara anului 1936, adica sa acorde azil unor posibili refugiati republicani, pentru ca "Guvernul Franco nu recunoaste sub nici o forma dreptul de azil". Observam dublul standard care s-a adoptat. Dupa cucerirea Madridului, guvernul roman si-a permis sa faca publica recunosterea de jure care avusese loc la 23 februarie 1939. Refugiatii nationalisti au scapat cu viata dupa aproape trei ani de incertitudine si teama, gratie diplomatilor romani. Jean Pangal a fost promovat drept ministru plenipotential la Lisabona, un gest explicabil daca ne gandim la atitudinea sa fata de Franco si regimurile autoritare de dreapta. In locul lui pe langa guvernul Franco a fost numit F. Nanu, care avea stranse legaturi de rudenie cu mediul nobiliar spaniol. Nanu a fost primit de Franco, cu care s-a intretinut timp de 30 de minute, fata de cele 5 minute acordate primirii ambasadorului norvegian. Ce i-a spus Franco? Sa nu uitam ca ne aflam la 4 mai 1939... "Incordarea de astazi nu va duce la razboi, nici o putere dorind o asemenea catastrofa. Adevarata vinovata a atmosferei razboinice este presa mai tuturor tarilor, care exagereaza faptele si atata lumea."4 Dupa ce mai face diverse referiri asupra caracteristicilor noului tip de razboi, Franco are totusi o tresarire cu accent de premonitie: " Puteti sa ma credeti ca, daca ar izbucni un razboi intre puteri cam de aceeasi tarie, rezultatul ar fi: distrugerea ambelor".
A-l compara pe Franco cu alti dictatori de extrema-dreapta este o mare greseala. Entuziasmul sau politic se rezuma dupa anul 1950 la rezervarea a 2-3 zile din timpul saptamanii pentru diverse probleme de stat, restul timpului dedicandu-si-l pasiunilor sale, vanatoarea si fotbalul (fervent sustinator al echipei Real Madrid). Un monarhist convins, Franco s-a comportat dupa 1950 precum un regent. Portretul lui Franco a fost grav trunchiat de-a lungul timpului de catre foarte multi istorici angajati politic de partea stangii. El a fost catalogat automat ca fiind un fascist doar pentru ca a fost ajutat consistent de Italia lui Mussolini si Germania lui Hitler. Disparitia regimurilor fascist si nazist din Europa trebuia sa insemne automat si inlaturarea lui Franco, uitand-se particularismul situatiei Spaniei si, mai ales, activitatea URSS in Spania republicana.
Implicarea URSS in razboiul civil din Spania a avut o multipla motivatie: 1) instaurarea in functie de evolutia evenimentelor a unei republici sovietice, dupa cum amintea V. Tismaneanu citand lucrarile a doi lideri ai stangii necomuniste spaniole, Jualian Gorkin ( Spania - prima incercare de democratie populara) si Wilebaldo Solano; 2) eliminarea radicala a unor partide sau miscari de stanga necomuniste si chiar anticomuniste foarte puternice si populare, precum POUM, cu influente trotkiste implantat in Catalonia (in cadrul militiilor POUM s-a inrolat si George Orwell) sau sindicatul anarhist CNT (Confederación Nacional del Trabajo). POUM a fost eliminat cu forta printr-o baie de sange in mai-iunie 1937, actiune regizata de catre seful NKVD in Spania, Orlov, si care a condus la moartea a 500 de oameni si ranirea a altor 1.000. Din pacate, nu am regasit nici cea mai mica referire la aceste evenimente in documentele diplomatice romanesti. In cazul unei victorii a republicii, existenta unei alternative de stanga diferita de cea comunista il indispunea profund pe Stalin, pentru ca Partidul Comunist Sovietic si-ar fi pierdut monopolul puterii in cadrul miscarii comuniste mondiale. Aceste evenimente au reprezentat poate cel mai ciudat episod din cadrul razboiului civil spaniol, fiind un razboi civil in interiorul unui razboi civil...; 3) testarea relatiilor dintre puterile europene occidentale (Anglia, Franta, Italia si Germania), in vederea invrajbirii lor suplimentare si eventual a provocarii unui razboi civil intraeuropean in cadrul lumii burgheze; 4) testarea unor noi arme si tactici de lupta (se aplica in aceeasi masura si germanilor, si italienilor).
Cum sublinia Vladimir Tismaneanu in articolele sale " Labirintul razboiului civil din Spania5 , din Evenimentul Zilei, exista o diferenta uriasa si fundamentala intre orice dictatura comunista si regimul lui Franco: societatea spaniola s-a intremat treptat dupa razboiul civil, mai ales din punct de vedere economic (sa nu uitam ca regimul lui Franco a incurajat investitiile straine, a deschis tara unui turism de masa etc.), in timp ce regimurile comuniste, in incercarile lor de a depasi subdezvoltarea economica, nu au reusit decat sa ingroape tarile conduse. Si poate ca ar trebui pus in balanta bilantul uman al crimelor regimului franchist si cele ale oricarei tari acaparate de comunisti, chiar si fara sa tinem seama de raportul dintre populatia Spaniei si, sa spunem, a Albaniei, Cubei sau Cambodgiei. Lui Franco i se pot imputa insa altele. Prin deschiderea unor noi arhive spaniole, s-a putut descoperi ca Franco i-a propus lui Hitler ca Spania sa intre in razboi de partea Axei, in anul 1940. Cererile sale au fost considerate insa de Hitler drept exagerate. A intors ajutorul primit de la germani de-a lungul razboiului civil, oferind Germaniei naziste bazele navale spaniole pentru alimentarea submarinelor germane, a permis unui numar mare de spanioli, 50.000 de voluntari, sa lupte pe Frontul de Est, in celebra Divizie Albastra. Masura in care Hitler l-a dispretuit pe Franco este data si de faptul ca, in bataie de joc probabil, voluntarii spanioli au fost trimisi pe Frontul de Est in apropierea Leningradului, suferind pierderi importante si din cauza climei. Dupa 1945, Spania lui Franco a devenit o adevarata oaza de refugiu pentru inalti ofiteri nazisti. Instalatii si bunuri industriale germane in valoare de aproape 250 de milioane de dolari au ajuns sau au ramas, alaturi de sute de ingineri germani, care munceau in Spania pentru efortul de razboi german6. Sa nu uitam ca multi legionari romani au ajuns in Spania, in frunte cu Horia Sima.
Gestul MAE de a publica un astfel de volum de documente merita salutat, in speranta ca acesta va cunoaste si alte continuari la fel de fericite. Ne-ar starni interesul, de exemplu, un volum de documente diplomatice referitoare la razboiul de iarna dintre URSS si Finlanda din 1939-’40 care ne-ar introduce in atmosfera apasatoare care incerca Romania in acea perioada de asteptare a loviturii sovietice fatale.
1. Relatiile romano-spaniole. Documente, 1936-1939, Doru Liciu (coordonator), Costin Ionescu, Alin Victor Matei si Laurentiu Constantiniu (consultanti stiintifici), Editura Institutului Cultural Roman, Bucuresti, 2006.
2. Un exemplu este uriasul efort intreprins de catre Georges Soria, care a publicat 5 tomuri, fiecare avand aproximativ 400 de pagini, format mare, avand ca subiect razboiul civil spaniol dintr-o perspectiva progresita evidenta. Guerre et revolution en Espagne 1936-1939, Livre Club Diderot et les Editions Robert Laffont, 1977.
3. Dar astfel de linsari publice au avut loc in foarte multe orase (daca nu in toate orasele) din Spania republicana - edificator in acest sens este si episodul prezentat de catre Ernest Hemingway in celebra sa carte Pentru cine bat clopotele?.
4. pag. 302.
5. Vladimir Tismaneanu, Labirintul razboiului civil din Spania (I-V), Evenimentul Zilei, aprilie-iunie 2007.
Paul Preston, Franco’s Nazi Heaven, in History Today, vol. 47 (7), iulie, 1997, pag. 8-10.
