Salcia - "loc de delectare si agrement" pentru dusmanii de clasa

Octavian Manea | 21.12.2007

Pe aceeași temă

Motto: "Nu ne plangeti. Fiecare epoca are eroii ei".

 

Academia Civica a gazduit miercuri, 12 decembrie, un simpozion la care au participat fosti detinuti politici arestati in 1959 si inchisi in lagarul de la Salcia. Dupa o introducere emotionanta facuta de Ana Blandiana, au urmat doua ore de "fapte de viata" in care fiecare si-a spus povestea. Apoi, fostii detinuti ("banditii", cum li se spunea in inchisoare) s-au deplasat la Liceul "Iulia Hasdeu", unde fiecare a incercat sa le vorbeasca elevilor din perspectiva unor oameni care au experimentat comunismul pe propria lor fiinta. Pentru noi, cei foarte tineri, Grupul de la Salcia ramane povestea exilului penitenciar al elitelor anonime care au refuzat totalitarismul.

 Rand pe rand, fostii detinuti (Florin Pavlovici, Alexandru Mihalcea, Eusebiu Muntean, Florin Stanescu, Mirel Stanescu, Ion Varlam) rememoreaza cruzimile, bestialitatile pe care le-au trait la Salcia (lagar amenajat pe malurile Dunarii). Toti au pomenit de Petre Constantinescu, fost detinut de drept comun ajuns "brigadier", un tip ciudat, recunoscut pentru crizele sale nervoase: deseori se arunca cu capul in usa, urland ca iesit din minti "Vin apele!!! Arde pamantul!!! Opriti apa!!!". Cu ani in urma, digul se rupsese, iar apele Dunarii dadusera navala. Era unul dintre putinii supravietuitori. Dar groaza, socul acelor momente nu se vor sterge niciodata; urletele oamenilor inghititi de ape il vor haitui pe vecie: "banditii" fusesera fortati sa stavileasca "cu pieptul" suvoaiele dezlantuite. Un dig de oameni mestecat de ape. A fost o crima monstruoasa.

Anii de temnita ii descarneaza pe unii pana si de ultimele resturi de umanitate, ii abrutizeaza. Asta s-a intamplat si cu Petre Constantinescu. El este cel care le punea la gat cadavrelor, inainte de a fi ingropate in padurea Agaua, cate o placuta metalica cu un numar. Comunismul nu a permis omului, nici macar in moarte, sa redevina individ, sa fie persoana. Omul devenise un numar, nu mai avea dreptul la un nume, la o identitate. Pentru comunism ajunsese o simpla realitate cuantificabila intr-o logica de abator. Pana si "procesarea cadavrelor" urma un tipar industrial: pentru un plus de eficienta, Petre Constantinescu perfectionase o metoda proprie, cu o toporisca cresta craniul mortului infigandu-i numarul de identificare in plina teasta. Se mai spune, despre acelasi personaj, ca, fiind confruntat intr-o zi cu un cadavru care depasea lungimea sicriului, i-a retezat pur si simplu picioarele; dupa care i le-a pus langa el, in sicriu. Notiunea "om" era definitiv anulata: devenise o simpla bucata de carne.

Transportul detinutilor spre lagarul de la Salcia se facea intotdeauna in conditii de supliciu extrem: inghesuiti ca sardelele in vagoane de transportat ciment sau vite, intr-o atmosfera irespirabila, fara lumina. Picioarele se umflau. Singura hrana era formata din doua bucati de slana si branza, ambele foarte sarate. Cine facea greseala sa se infrupte din aceste delicii avea sa sufere de sete pe tot parcursul drumului. Apa era un lux nepermis. Fiecare detaliu era gandit parca sa accentueze suferinta, sa rafineze tortura.

 In lagarul de la Salcia erau in jur de 1.200 de detinuti politici ("banditii") la care se adaugau 100 de infractori de drept comun. Filozofia de organizare a lagarului opera o foarte riguroasa distinctie intre cele doua categorii: ucigasii, violatorii, hotii trebuiau protejati de dusmanii poporului. Orice interactiune cu "banditii" ar fi sporit riscul contaminarii contrarevolutionare. Se muncea din zori si pana-n noapte la consolidarea digului si in orezarie. Era cumplit, pentru ca detinutul trebuia sa stea zi de zi, ore intregi afundat cu picioarele in apa si in noroi. Culmea satisfactiei pentru "caralii" (asa erau numiti gardienii Securitatii) era la plivitul culturilor de orez. Detinutilor de la sat le era extrem de usor sa deosebeasca firul de orez de buruieni. "Ignorantii" de la oras erau fortati sa smulga buruienile cu dintii (de obicei palamida - o planta cu tepi). Meniul vesnic era un fel de ciorba, o "zoaie" de muraturi cu apa din Dunare. Li se dadea chiar si ulei distribuit cu o precizie aritmetica: 1.200 de grame pentru 1.200 de detinuti. Un gram pentru fiecare om. Aceasta abundenta a privatiunii culinare rivaliza cu tratamentul aristocratic rezervat cainilor lupi care primeau un kilogram de carne pe zi (ratia unui detinut pe tot anul). Erau atletici, ingrijiti, se bucurau de asistenta medicala, aveau asternuturi moi si calduroase. Valoric, "banditii" nu se puteau ridica la demnitatea de caine. Acesta era o fiinta perfect dresata, sfartecand pielea si carnea celui impotriva caruia era asmutit. Dar niciodata nu atacau un om despuiat. "In mintea lor simpla, o fiinta in pielea goala era mai mult decat o fiinta neinarmata: era icoana neputintei. Un cod special al onoarei ii impiedica", ne spune Florin Pavlovici. Pe stapanii lor nimic nu ii oprea. "Caraliii" nu aveau nici macar onoarea unui caine.

 Era o institutionalizare a umilintei. "Noroiul", o realitate fara de sfarsit, revine obsedant in toate amintirile celor de la Salcia: "Mediul banditului devenise noroiul... Murdaria noastra facea dovada curateniei lor!" (Florin Pavlovici). Umilinta era totala. Desi se aflau pe malurile Dunarii, treceau luni de zile pana erau lasati sa faca o baie. Unul dintre detinuti isi aminteste de un moment in care "masa de pranz", adusa intr-un butoi, se varsa pe jos si se amesteca cu mocirla. Detinutii au fost fortati sa manance din acest amestec de "zoaie si noroi".

 Pentru cei mai multi, "rasul" a fost o reteta de salvare: "Nicaieri nu am ras mai mult ca in puscarie. Umorul ne-a ajutat sa nu ne ticnim. Nu am fi fost altfel aici", ne spune Ion Varlam. Odata, un detinut batut zdravan de un gardian i-a strigat acestuia: "O sa-mi scoateti ochiul!". Tortionarul i-a raspuns sa nu-si faca probleme ca si el si-a pierdut un ochi si nici nu se cunoaste: "Ce, ai putea spune care e de sticla?" "Stangul" a raspuns detinutul, "are o privire mai umana". Radeau despre orice, dar mai ales despre "caralii", care ofereau un material inepuizabil de "absurd".

Au rezistat prin solidaritate, prin prietenie. Dragostea pentru "aproapele tau" a fost mai puternica decat ura. Au invins cruzimea sistemului pentru ca au ramas "umani". "Ramasesera buni" in conditii nebune.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22