Totalitarism si istoriografie

 Totalitarismul e sistemul de guvernare care tinde sa supuna integral puterii politice centrale -  partidul unic si statul subordonat vointei acestuia - toate ramurile vietii sociale. Totalitarismul, care presupune mijloace efective de control absolut asupra societatii, e un produs al secolului XX si al mijloacelor tehnicii moderne, fara de care postulatul sau fundamental, controlul absolut al societatii, e irealizabil. Conceptul de totalitarism si-a facut intrarea in istorie in Italia in vremea regimului fascist instaurat de Benito Mussolini. Sistemul insusi a cunoscut prima intrupare in regimul instaurat in 1917 de Vladimir Ilici Lenin, teoretician al partidului si statului totalitar.

 In cursa lor spre dominatia  totala asupra societatii, regimurile totalitare s-au ingrijit in chip deosebit de sfera intelectului si a constiintei, a caror subordonare au considerat-o cu drept cuvant o conditie esentiala a implinirii programului lor. Puterea totalitara tinde nu numai sa impuna individului, cufundat in masa, docilitate absoluta, dar si sa obtina adeziunea sa declarata la viziunea si conceptiile sale; dupa tacere, aclamatia! Cultura, factor al emanciparii omului de sub apasarea realitatii contingente, de sub "tirania istoriei" (Mircea Eliade) e cu drept cuvant perceputa de puterea totalitara ca piedica intolerabila in calea programului sau. Spiritul critic, produs si aparator al libertatii individului in confruntarea cu puterea politica, este adversarul cel mai primejdios al totalitarismului, a carui esenta se opune firesc oricarei forme de libertate.

 Totalitarismul este prin insasi esenta si finalitatea sa fundamental opus culturii, in oricare dintre manifestarile ei. " Cultura este libertate" a exclamat public Lucian Blaga intr-unul dintre momentele critice pentru comunismul poststalinist, iar libertatea e negatia totalitarismului. Libertatii, totalitarismul ii opune dominatia absoluta a puterii asupra individului, iar culturii ii substitue propaganda. Nu fara temei, unul dintre cei mai de seama organizatori ai propagandei totalitare, Joseph Goebbels, isi manifesta public oroarea pe care i-o provoca insusi cuvantul cultura. Toate regimurile totalitare au incercat, cu mai mult sau mai putin succes, sa reduca cultura la propaganda, sa o converteasca din instrument al libertatii in mijloc al asupririi. Propaganda a fost institutionalizata in scopul transformarii omului in instrument docil al puterii, al formarii omului de tip nou, executant neconditionat al puterii totalitare. Revolutia culturala a lui Mao Tse Dun, in fapt, cum s-a spus, o contrarevolutie anticulturala, poate servi ca model clasic al politicii tuturor puterilor totalitare fata de cultura.

 Regimurile totalitare, care s-au autoproclamat intruchipare suprema a istoriei nationale sau, dupa caz, chiar universale, au acordat, fireste, un loc de cinste istoriei, stiinta a trecutului omenirii. Intregul trecut, subsumat finalitatii actuale, a fost supus unei vaste opere de adaptare sub stricta supraveghere a aparatului de ideologi ai puterii totalitare. Interpretarea istoriei era incadrata in  filozofia specifica fiecarui regim - ideologia claselor si a luptei de clasa, cea a rasei si a selectiei raselor superioare, cea strict nationalista -, istoricilor fiindu-le incredintata doar misiunea de a pune de acord trecutul cu imperativele puterii totalitare.

Cadrul ideologic marxist-leninist

 In istoriografia romana, totalitarismul si-a facut intrarea la scurt timp dupa instaurarea regimului impus de I. V. Stalin in martie 1945. Activistul caruia i-a revenit misiunea de a infaptui operatia, nu lesnicioasa, de adaptare a faptelor de istorie romaneasca la cadrul ideologic marxist-leninist si mai ales la comandamentele puterii sovietice se numea Mihai Roller. Sosit de la Moscova unde a petrecut anii razboiului, el a adus cu sine tezele esentiale destinate sa aseze pe baze cu totul noi intelesul istoriei romanesti. In succesiunea lor cronologica, aceste teze tindeau sa inoculeze in constiinta colectiva, prin intermediul manualelor de liceu si, mai tarziu, al cursurilor universitare, cateva idei-forta: aportul masiv al slavilor la formarea poporului roman; sprijinul permanent acordat de poporul rus poporului roman; rolul negativ, nefast chiar, al influentelor occidentale de-a lungul secolelor; caracterul reactionar si tradator al boierimii si al burghezo-mosierimii; rolul de avangarda al partidului comunist; eliberarea tarii de catre glorioasa armata sovietica in august 1944 si, la loc de frunte bineinteles, rolul salvator si ocrotitor al " genialului parinte al popoarelor", generalissimul Iosif Visarionovici Stalin. Secondat de un grup de istorici improvizati, importati din URSS sau de provenienta locala, Mihai Roller s-a identificat cu misiunea de a duce la implinire acest vast transplant de constiinta istorica in conformitate cu imperativele totalitarismului stalinist, auxiliar ideologic al represiunii de masa si al terorii care s-au abatut asupra intregii natiuni romane. Incarcerarea mintilor inca mai mult decat a trupurilor a fost una dintre preocuparile prioritare ale puterii instaurate la conducerea tarii de ocupatia sovietica. Reinterpretarea istoriei romanesti in functie de acest comandament al puterii ocupante a fost o componenta de seama a regimului totalitar comunist din Romania, in faza in care acesta a fost direct controlat de Moscova.

Poleiala declamatiei nationaliste

 Orice realitate istorica e supusa evolutiei, schimbarii. Regimurile comuniste, oricat de imuabile s-au dorit, nu au scapat acestei fatalitati istorice. Incapacitatea centralei de la Moscova de a mentine in functie sistemul riguros de comanda impus de Stalin vastului imperiu peste care domnea a deschis calea unor modificari considerabile in tarile satelite carora  centrul le-a acordat unele libertati, diferit asumate de fiecare dintre ele. In Romania, puterea comunista s-a adaptat la noua situatie, incercand sa imbine rigiditatea modelului social-politic stalinist in functie, conservat cat mai nealterat, cu o ideologie chemata sa creeze iluzia caracterului national al regimului. Mihai Roller a fost inlaturat de la postul de comanda al istoriografiei romane, cedat, fie si numai partial si foarte supravegheat, profesionistilor istoriei. Cativa ani - ultimii ai conducerii lui Gheorghe Gheorghiu Dej si cei dintai ai regimului lui Nicolae Ceausescu - comunismul autohton si-a cautat o noua identitate ideologica. Dupa un timp de ezitari, pauza de refacere si de consolidare a regimului celui de al doilea secretar general al PCR, decizia s-a fixat asupra formulei national-comunismului, in realitate a totalitarismului dupa modelul stalinist, invelit in poleiala declamatiei nationaliste. Cele doua caracteristici esentiale ale noului regim s-au manifestat plenar incepand din 1971, cand noul conducator al regimului comunist si-a lansat propria revolutie culturala a carei manifestare suprema a fost cultul personalitatii sale. Discursul internationalist a cedat locul celui nationalist, mastile dramei, interpretii s-au schimbat, dar esenta demersului istoriografic al puterii a ramas neschimbata fata de cea a epocii staliniste, propaganda ca mijloc de consolidare a puterii totalitare.

 Temele dominante ale noii ideologii in sfera istoriografiei au fost:  autohtonismul, cu exaltarea rolului tracilor, tema preluata din mostenirea ideologica a extremei drepte si a reprezentantului ei in epoca, Iosif Constantin Dragan; protocronismul, afirmarea intaietatii, a avansului, civilizatiei proprii in raport cu cea a lumii inconjuratoare, justificare a tendintei de izolare a societatii romanesti de influentele straine; exaltarea eroilor istoriei nationale a carei galerie culmina cu conducatorul actual, Nicolae Ceausescu; caracterul national al Partidului Comunist Roman - in realitate simplu produs al politicii URSS -, rolul sau de fruntas al "luptei de eliberare" sociala si nationala; independenta absoluta a tarii dobandita sub acelasi conducator, "erou intre eroi", caruia avea sa-i fie asociata din ce in ce mai frecvent tovarasa sa de viata, Elena Ceausescu.

 Un asemenea program  "istoriografic" avea nevoie de slujitori devotati nu numai dintre activisti, propagandisti incadrati in institutiile partidului comunist, dar si de istorici profesionisti, fireste, dintre cei dispusi sa abdice de la demnitatea nobilei profesii liber asumate pentru a se bucura de pomenile generos distribuite, bineinteles foarte selectiv, de puterea totalitara.

Pornit pe aceasta cale, cultul marelui conducator a luat infatisare de hagiografie si s-a amplificat constant pana la dezastrul final, ca un balon artificial umflat peste masura. Tot mai mult, istoricilor de serviciu le-a revenit misiunea nu numai de a dezvolta legenda, descoperind incontinuu noi virtuti si merite eroului suprem al natiunii, dar si de a face cunoscute si peste hotare temele propagandistice interne si chiar de a smulge unor personalitati straine certificate de recunoastere a virtutilor comanditarului lor. Un congres mondial de istorie a fost reunit la Bucuresti in 1980 cu scopul de a-i determina pe participantii straini - intre care se aflau personalitati de cel mai inalt nivel - sa-si exprime admiratia fata de Nicolae Ceausescu, al carui mesaj ad-hoc erau rugati sa-l comenteze, fireste, cu elogiile de rigoare; incercare incheiata in ridicol, deoarece participantii la congres s-au sustras de la solicitarile insistente ale activistilor orchestrati de maestrul de ceremonii al congresului.

 Conducatorul s-a dorit insa nu numai infaptuitor de istorie, ci si interpret al istoriei, indrumator al actului istoriografic pe care s-a straduit sa-l dirijeze prin  teze fundamentale, comunicate istoricilor spre a fi dezvoltate si popularizate. Cum insa aceste teze erau presupuse a prezenta interes istoriografic universal, ele au fost aduse si la cunostinta istoricilor straini carora le-au fost propuse ca model. Nu mai departe decat cu un an inainte de dezastrul final, cercetatorilor de peste hotare ai istoriei le-a fost oferit intr-o limba de circulatie universala un digest din conceptia istorica a presedintelui Nicolae Ceausescu asupra rolului romanilor in istoria universala. Cititorii acestui curs scurt au avut prilejul sa ia cunostinta despre viziunea lui Nicolae Ceausescu in legatura cu antropogeneza in spatiul romanesc, cu protocronismul tracilor, cu statul dac centralizat al lui Burebista si Decebal, despre eliberarea autohtonilor de sub asuprirea romana, cu grandioasa manifestatie antifascista din 1 mai 1939, in fruntea careia s-au aflat Nicolae si Elena Ceausescu, si cu tot firul istoriei nationale care a culminat, fireste, in persoana eroului prin excelenta, secretarul general al PCR.

 Doritori sa impartaseasca aceste adevaruri cat mai departe peste hotare, apostolii gandirii lui Nicolae Ceausescu au intreprins numeroase calatorii in Europa si peste Oceanul Atlantic, purtatori ai acestei  bunevestiri. Cum insa Nicolae Ceausescu a fost nu numai un stralucit teoretician al istoriei nationale, dar si un fauritor de societate noua - proces care a culminat cu demolarea satelor si a unor insemnate vestigii istorice -, purtatorii de cuvant ai noii ere, "secolul de aur", au intreprins noi si istovitoare calatorii peste hotare, pentru a explica importanta actiunii unui Occident incapabil sa-i inteleaga maretia.

Mostenirea totalitara

 De la o ipostaza la alta a regimului comunist din Romania, discursul istoriografic al regimului totalitar s-a modificat, nu insa si esenta sa.  Internationalist, cu proslavirea lui I. V. Stalin si a Uniunii Sovietice in prima etapa, dictatul totalitar asupra interpretarii istorice a devenit nationalist in a doua etapa, cu exaltarea rolului lui Nicolae Ceausescu in istoria nationala in centru. Structural incompatibil cu actul de cultura autentic, totalitarismul s-a straduit constant sa-si impuna directivele scrierii istorice, in efortul de a pune trecutul in slujba intereselor sale actuale si de a conferi legitimitate nationala unei puteri care a fost si a ramas pana la capat antinationala. Cadrul de constrangere totalitara a asigurat continuitatea intre cele doua ipostaze ale istoriografiei regimului comunist si intre echipa de propagandisti ai lui Mihai Roller si activistii lui Nicolae Ceausescu, inclusiv istoricii recrutati de acestia.

 Spiritul istoriografiei totalitare bantuie inca astazi in activitatea propagandistilor-istorici recuperati de regimul postdecembrist si proiectati in functii de decizie pentru a salva cat mai mult din mostenirea totalitara. Cum insa dictatul nu mai poate functiona total, ca in trecutul totalitar, cum puterea retransata in umbra a structurilor vechi nu mai dispune de mijloacele de constrangere de odinioara, ii ramane la indemana arma coruptiei, pe care o manuiesc cu iscusinta exponentii ei instalati in fruntea  frontului istoriografic. Dar spiritul autentic al istoriei si interpretii sai, care nu i-au tradat chemarea, vor veghea pentru a impiedica implinirea acestui mandat postum al totalitarismului.

 ( Subtitlurile apartin redactiei)