Pe aceeași temă
Marti, 27 mai 2008, Institutul Cultural Roman l-a sarbatorit pe Constantin Ticu Dumitrescu, care a implinit venerabila varsta de 80 de ani. Gazda evenimentului a fost presedintele ICR, Horia-Roman Patapievici. Rand pe rand, in fata unei sali arhipline si a zecilor de “frati de suferinta”, au luat cuvantul presedintele Romaniei, Traian Basescu, presedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR), Marius Oprea, si Lucia Hossu Longin, secretar general al IICCR.
Tot cu aceasta ocazie a fost lansat si primul volum dintr-un amplu proiect editorial al lui Ticu Dumitrescu intitulat sugestiv Marturie si document, care se doreste a fi nu doar un efort de recuperare a istoriei recente, ci si o modalitate de a lupta impotriva tendintei, atat de vizibile in ultimii 18 ani, a “ascunderii sau a uitarii programatice si chiar a negarii ororilor si crimelor comunismului”.
Prima parte a volumului aparut la Editura Polirom este o carte de memorii scrisa “printre picaturi”, intre anii 1979 si 1981, “in biroul dormitor dintr-o baraca de pe paraul Tisita, in inima Muntilor Vrancei”, pe cand autorul era seful unui mic santier forestier. Celelalte doua parti ale primului volum reunesc o serie de documente din arhivele fostei Securitati, care probeaza si legitimeaza marturiile autorului, consemnate acum mai bine de 25 de ani. Memoriile sunt retranscrise integral, in forma lor de atunci, pura, nerevizuita, fara retusuri stilistice, pentru a permite cititorului de azi sa se cufunde in atmosfera si starea sufleteasca a acelor vremuri de teroare si sa inteleaga “ce insemna viata cu streangul, pe care o duceau cei stigmatizati drept dusmani ai poporului”.
Publicarea acestor memorii astazi inseamna pentru Ticu Dumitrescu, considerat de catre Marius Oprea parintele sau spiritual, o datorie de constiinta. Ele sunt parte din mostenirea pe care o lasa societatii romanesti si mai ales generatiilor care nu au cunoscut pe viu raul totalitar: “Nu am talent de scriitor, dar am datoria de a marturisi tot ce am trait si am vazut. Cartile mele nu se vor naste decat din datoria de a marturisi”.
Pentru cititorul de azi, volumul de memorii este o fereastra catre o lume a martirilor, a patimilor, a torturii. Volumul recompune fotografia “ingalbenita de timp” a unei societati incarcerate. Este “o carte-troita”, dupa cum a numit-o Lucia Hossu Longin, dedicata acelor zeci de mii de aristocrati ai suferintei “care si-au petrecut cei mai frumosi ani ai vietii in temnitele si lagarele comuniste de exterminare” si care nu au avut tinerete. Este o “fila dintr-un proces al comunismului” despre cei care si-au trait tineretea in camasa de forta a statului total.
Presedintele Basescu a recunoscut rolul major pe care Ticu Dumitrescu l-a avut, dupa 1989, in deconspirarea unui “regim ilegitim si criminal”: “...momentul 18 decembrie 2006, momentul condamnarii oficiale a regimului comunist în Parlamentul României, a fost unul dintre succesele dumneavoastra si ale celor care alaturi de dumneavoastra lupta de 18 ani pentru ca adevarul despre cei 50 de ani de comunism sa fie stiut”.
