De același autor
Un studiu din 2013 al francezilor de la Médiamétrie, citat de AFP, situează România pe primul loc la consumul de programe TV, fiindcă românii stau zilnic în fața micului ecran nici mai mult, nici mai puțin de cinci ore și jumătate.
Importată din slang-ul american prin traducerea lui „couch potato“, expresia „cartof de canapea“ descrie ironic o persoană dependentă de televizor. În debutul unui articol de reclamă la canapele romantice, revista Femeia conturează personajul: „În termeni largi, puteți asocia acest concept cu imaginea unui grăsan căruia maieul nu îi poate acoperi burta de mare ce e, care stă înconjurat de ambalaje de pufuleți și cutii goale de pizza, tolănit pe canapea, cu ochii roșii de la atâta bere și uitat la TV“.
Consumul de televiziune rămâne ridicat în Europa, ceea ce îi îngrijorează pe sociologi și antropologi. O cercetare amplă desfășurată în 2012-2013 sub European Social Survey arată că britanicii, bulgarii, irlandezii, românii petrec peste trei ore pe zi în fața televizorului, în proporții care depășesc 40% din public. Un studiu din 2013 al francezilor de la Médiamétrie, citat de AFP, situează România pe primul loc la consumul de programe TV, fiindcă românii stau zilnic în fața micului ecran nici mai mult, nici mai puțin de cinci ore și jumătate. Media europeană, conform institutului francez, este de trei ore și 55 de minute, în creștere cu şapte minute față de anul anterior. După noi vin grecii, cu patru ore şi 30 de minute, și Spania cu patru ore şi cinci minute pe zi petrecute la televizor.
Cercetătorii au concluzionat că țările afectate de criza economică produc cei mai mulți „cartofi de canapea“. Oamenii pierd timpul la televizor, afectați de șomaj, încercând să înțeleagă ce se întâmplă sau pur și simplu evadând din cotidianul apăsător. Evenimentele sportive și divertismentul au dus pretutindeni la creșterea audienței. În 2012, de exemplu, în 16 țări de pe glob Vocea... intra în top 10 al audiențelor, cum s-a întâmplat și la Pro TV cu Vocea României. Dar „cartoful de canapea“ este adesea dependent și de seriale bune sau îndoielnice, în orice caz populare. Suleyman Magnificul a magnetizat o bună parte din public în Bulgaria, Croaţia, România, Egipt, Rusia, Slovacia şi Ucraina. Americanii și chinezii nu rămân mai prejos: 112 milioane de americani au urmărit finala Ligii Profesioniste de Fotbal American, iar în China 192 de milioane de persoane au privit la televizor Festivalul Primăverii, un eveniment cultural de amploare. Un studiu cantitativ realizat în 2012 de Mercury Research pe un eşantion de 646 de persoane din mediul urban cu vârste între 18-49 de ani arată că 90% se uită zilnic la televizor, în special la știri (85%), pentru a se relaxa (74%) sau pentru a învăța ceva (65%).
Pasiv, potențial captiv, publicul de televiziune este mai ușor de manipulat decât publicul internaut sau cel al presei scrise. De aceea politicienii fac tot posibilul să controleze canale TV sau, cel puțin, să fie prezenți pe ecran. Internetul solicită participare, reacție rapidă, comunicare, dar, paradoxal, tocmai convergența mediilor a dus la creșterea audienței televiziunii. Că acum meciul sau emisiunea se urmărește pe tabletă sau iPhone nu schimbă decât suportul. „Faptul că avem zeci sau poate chiar sute de canale de televiziune din care putem alege ce vrem să vizionăm ne dă falsa impresie că suntem liberi să privim ceea ce dorim. Fals! Nu facem altceva decât să alegem dintr-o listă de canale impuse... Și noi stăm ca niște cartofi de canapea în fața televizorului, crezându-ne informați, dându-ne deștepți, dar mustind de prostie și mirosind a fraieri manipulați. Iarba crește pe noi, metaforic vorbind, prindem rădăcini adânci în canapea, tot metaforic vorbind, râgâim a bere ieftină și mici expirați (aici nu mai e nicio metaforă), dar avem impresia că urmărim canalul favorit, că filtrăm tot ceea ce privim și auzim“, se comentează cu năduf pe blogul claudiusurmei.wordpress.com.
Internetul generează și el cartofii săi de scaun rotativ. Britanicii sunt preocupați de dezvoltarea tinerei generații dependente de jocuri și Facebook. Din 1.500 de copii între 6 și 15 ani întrebați, 15% nu au învățat să înoate, 10% nu știu să meargă pe bicicletă și unul din patru copii nu a alergat pe o distanță de 400 de metri. În schimb, două treimi dețineau telefon mobil, iar jumătate navigau pe Internet, aveau cont pe rețele de socializare și erau fani ai jocurilor video, arată sondajul. În vreme ce guvernul britanic se gândește la măsuri concrete împotriva sedentarismului indus de televizor și de accesul la noile tehnologii, decidenții noștri din învățământ restrâng educația fizică din programa școlară, iar sălile și terenurile de sport construite la sate în perioade preelectorale, spre bunăstarea clienților politici, dispar încet sub bălării. //
