Cacofonia vocilor publice

Pe scena politică, socială, morală și mediatică a României din ultimii ani se joacă non-stop spectacolul D-ale carnavalului: o comedie cu măști, qui-pro-quo-uri, cadril și vitriol din care rămâne confuzia, păcăleala și zâmbetul amar. Nicio șansă pentru cetățeanul inocent să priceapă ceva. Și nu e vorba de ideologie, în care nici partidele nu mai cred, ci de o minimă coerență, de câteva repere, de un principiu-două respectate consecvent.

Pe B1 TV Monica Tatoiu lăcrimează pe bune fi­ind­că poporul român n-a fost capabil să în­țe­leagă cât bine i-a făcut Ion Iliescu, în vreme ce, la aceeași masă de „dezbatere“, Miron Coz­ma, liderul mineriadei în marș cu tov. Iliescu, îl dă acum de toți pereții, numindu-l cri­mi­nal. Pentru a spori ne­lă­mu­ri­rile, Cristoiu s-a supărat pe sat și a părăsit postul B1 TV, dezavuat ca biserica „Martorii lui Băsescu“. Roluri inversate, frustrări și oportunisme de moment, revanșe tardive?

Pe postul turnătorului Felix, An­tena 3, să vezi și să nu crezi: imagini de ar­hivă cu Corneliu Coposu ridicat în slăvi ca ma­re patriot, ca model, ca erou. Să ne amintim că patriotul făcea 14 ani de pușcărie în izo­lare, în vreme ce Voiculescu făcea avere cu fir­mele Securității și își turna verișoara. La fi­nalul emisiunii vine apoteotic anunțul pe­se­dis­tei Gabriela Vrînceanu-Firea că, în sfârșit, Co­misia de Cultură a Senatului, din care cu onor face parte, a aprobat ziua de 10 Mai a Re­ga­li­tă­ții ca sărbătoare națională. Fiindcă, nu-i așa?, PSD a luptat pentru a atinge acest nobil țel, fu­gărindu-l pe Rege la prima sa tentativă de a veni în țară. În aceeași emisiune (parcă Pa­na­rama se cheamă), Mircea Diaconu vorbea despre „țopenie“, „tupeu“ și „lipsă de bun-simț“ care în­tunecă orizontul patrio­tis­mu­lui românesc. Parcă mai ieri ac­torul se ținea cu tupeu de scaunul senatorial, în ciuda sen­tinței de incompatibilitate, primită fiindcă își privilegiase soția ca director al Teatrului Nottara, cu maxim bun-simț. Pe Realitatea TV curge în șu­voaie discursul anti-USL, adică invers decât acum un an, când curgea propaganda pro-USL. Repliere sau trezire la jurnalismul critic și de­ontologic? Vedem după ce postul trece înapoi la Vântu, conform unei sentințe recente.

Alte consternări produce lumea liberă a on­line-ului, bloggerilor și Facebook-ului. Tre­cu­tă invariabil la colțul penitenților băsiști de ac­tuala putere, jurnalista Sabina Fati e luată în răspăr de lamura politicienilor intelectuali de dreapta, băsiși asumați, fiindcă a cutezat să îl critice într-un editorial pe președinte. Adrian Pa­pahagi îi zvârle câteva epitete sexiste care îi dau în vileag prejudecățile, la pachet cu Ali­na Mungiu-Pippidi. Nici d-l Baconschi, distins diplomat, nu se abține să le ardă celor două ana­liste două metaforice palme peste fund. Mai sunt însă și inconsecvențe de analiză. Ali­na Mungiu-Pippidi îi dădea nu de mult note maxime plagiatorului Ponta, considerând că acesta „devine, dintr-un talent, o forță“. Azi nu mai crede. Dar analiștii au dreptul să se ră­sucească, după cum se răzgândesc și po­li­ti­ci­enii. Ei, din cinci în cinci minute...

Nu mai intrăm cu exemplele în carnavalul po­litic, unde Antonescu tocmai i-a arătat pisica frățânelui Ponta fiindcă „noi l-am pus prim-ministru“, unde Ponta servește neamului con­fuz minciuna de toate zilele, iar purtătorul de cuvânt al guvernului se poartă ca la birt, un­de liberalii din inexpugnabila coaliție uselistă atrag atenția că Ponta tropăie spre dictatura de clan (aici ar trebui ciulite urechile!), unde tra­seismul e virtute, șmecherismele lui Dan Dia­conescu sau parvenitismul trufaș al lui Be­cali sunt modele, impostura e regulă, iar in­compatibilitatea eroism, unde pedeliștii se au ca frații cu puterea, iar opoziție mai face câte un autist din presă care crede în democrație. Și Monica Macovei.

Reușim să aruncăm în confuzie și Europa, de la modul original în care tratăm democrația, regulile, legile și instituțiile justiției, până la ex­portul răfuielilor interne pe scena eu­ro­pea­nă. Ce să înțeleagă francezii, irlandezii, grecii sau austriecii colegi cu noi în Asociația Jur­na­liștilor Europeni, organizație care apără li­ber­tatea și drepturile jurnaliștilor, când iese la rampă o româncă pentru a-l susține pătimaș în abuzurile sale pe președintele-director ge­ne­ral al Radioului public din România, agent cu nume de cod al fostei Securități? Episodul penibil s-a întâmplat la finele lunii noiembrie, la Bruxelles, la Congresul AEJ.

O veselie isterică înlocuiește obligația de a fi onest, corect, sincer, consecvent, loial, in­te­gru, echilibrat, competent, respectuos, arun­când scena publică și mediatică într-un vârtej etic greu de înțeles și condamnând oamenii / pu­blicul / electoratul să joace la infinit rolul „ce­tățeanului turmentat“. Dar asta e altă pie­să, alt spectacol, pentru anul viitor. //