De bine, despre o emisiune TV

Garantat 100% este un produs de elită cu o mai mare cuprindere de public, fiindcă îmbină frumos introspecția cu investigația, informarea cu spectacolul mediatic venit din aportul muzicii.

Trecută în categoria „late night“ pe TVR 1, un­de se bate cu emisiuni mizerabile de pe alte ca­nale ce nu merită a fi amintite, Garantat 100% rămâne emisiunea culturală fanion a TVR, reușind să surmonteze grile, schimbări de domnie ma­nagerială și politică, se­zoa­ne și ani. Ce n-a putut sur­monta este taxonomia spe­ci­fică epocii, unde cultura trece la ora pornografiei, fiind, dacă nu e prohibită (avem și astfel de cazuri, vezi distrugerea ICR), atunci e percepută ca mar­gi­nală, lipsită de haz și de ra­ting. Și totuși, chiar difuzată la miezul nopții de duminică spre luni (noroc cu reluările di­ur­ne pe diverse canale ale televiziunii publice), Garantat 100% se încăpățânează să abordeze talk-show-ul în mod diferit față de nu­me­roa­sele false confruntări, interviuri inautentice, vorbărie de țațe proliferate pe alte televiziuni. Diferit este realizatorul și totodată mo­de­ra­to­rul emisiunii, Cătălin Ștefănescu, felul cum se poziționează față de interlocutor, respingând atitudinea patronală, stilul impertinent prac­ticat larg în televiziunea de pe la noi. Șarmul său personal devine un context confortabil, în care invitatul este iscodit în deplină si­gu­ranță că nu va fi agresat, că nu va fi subiect de mișto, dar nici nu va fi tratat protocolar, ca un monument. „Cen­tra­litatea moderatorului“, cum o numesc P. Charaudeau și R. Ghiglione într-o lucrare des­pre talk-show, de­vine aici fi­nă lateralitate, fi­ind­că mo­de­ratorul nu și-a pier­dut în cei aproape 15 ani de emisiune curiozitatea, inte­re­sul pentru zona mai largă a ceea ce nu­mim cultură, prin­cipalul in­vi­tat, și nici nu se sfiește să se lase surprins de câ­te o afirmație a invitatului, reacționând spon­tan și fără fasoane in­te­lec­tualiste. Pentru că ăsta este unul dintre be­teșugurile mo­de­ra­torilor din programele noas­tre TV: fan­fa­ro­na­da, retorica proastă, drama­ti­zarea excesivă, fi­gura de mic dictator al pla­toului. Într-un cu­vânt, lipsa de cultură ge­ne­rală și profesională.

Față în față cu Adelin Petrișor, reporter „de răz­boi“ cum îl cunoaște breasla și autor al unei cărți cu film despre Coreea de Nord, Că­tă­lin Ștefănescu investighează în ediția re­cen­tă nu numai riscurile jurnalismului de front, ci mai ales înțelesul regimului totalitar a cărui va­riantă extremă este în prezent regimul dic­taturii dinastice Kim. Europenii din fostul bloc comunist înțeleg mai mult din ceea ce se în­tâm­plă acolo, vesticii n-au cum, asta crede Adelin Petrișor, comparând lipsa de libertate și umilința la care este supus individul cu puș­căria din Guantanamo. Însă dialogul purtat în­tr-un fel lejer și lipsit de tensiuni artificiale du­ce la o concluzie bine subliniată: comunismul nu este ireversibil. Are sens dezbaterea des­pre re­versibilitatea unui regim opresiv într-o Ro­mâ­nie cu 60% nostalgici, unde auto­ri­ta­ris­mul es­te visat nu doar de politicienii dornici să fie dea­supra legii, dar și de mulți cetățeni dezolați și debusolați. Pentru ei, comunismul „cu față umană“, după un proiect iliescian post­de­cembrist, este un deziderat. A privi cât e per­mis, adică puțin, în ograda nefericită a Co­reei de Nord, a țării „cu un singur gras“ (ti­tlul cărții lui Adelin Petrișor), este un subiect bine țintit.

Deși Bourdieu credea că talk-show-ul este „in­­dezirabil pentru elite“, acesta a devenit ge­nul creator de eroi mediatici, care confirmă deo­potrivă vedete și personalități, capabil să țină cu sufletul la gură milioane de teles­pec­tatori prin forța sa emoțională. Garantat 100% este un produs de elită cu o mai mare cuprindere de public, fiindcă îmbină frumos introspecția cu investigația, informarea cu spectacolul mediatic venit din aportul muzicii, fie din contribuția originală a lui Puiu Pascu mulți ani la rând, fie din participarea unor tineri muzicieni în noul format, unde s-a găsit un designer inspirat pentru decor. Retorica disputei este substituită cu arta portretului. Fie că stă de vorbă românește sau în engleză cu Andrei Pleșu, cu Amos Oz, cu Vanessa Red­grave, Pascal Bruckner, Virginia Zeani sau Cristian Mungiu, cu Nigel Kennedy sau Claude Lelouch, cu altețe regale sau cu un mare foto­graf praghez, Cătălin Ștefănescu găsește buna măsură și tonul, fără a se șterge din peisaj, fiindcă prezența sa originală definește pro­gramul, pe bună dreptate devenit un brand al televiziunii publice. Premiat prin 2011 de In­ternational Advertising Association pentru „consecvență“ și „excelență“, Cătălin Ște­fă­nescu riscă de fiecare dată să fie concurat de maimuțele producătoare de talk-shov noc­turn din peisaj și se încăpățânează să vadă lu­mea ca și când ar fi dominată nu de ideologii, ci de idealuri. //