Ghilimelele și imbecilizarea publicului

Este uimitor cum tratează presa subiectul plagiatului comis de premier, ca pe un subiect extraterestru, de care jurnaliștii n-ar mai fi auzit, cu dificultăți de a-l metaboliza. Loviți de amnezie, par a nu observa că e vorba de una dintre indicațiile obligatorii ale propriei meserii, fiindcă jurnalistul lucrează sub interdicția de furt intelectual: nu fura subiectele de la alții, pune ghilimele, indică sursa etc.

Brindusa Armanca 03.07.2012

De același autor

Este uimitor cum tratează presa subiectul plagiatului comis de premier, ca pe un subiect extraterestru, de care jurnaliștii n-ar mai fi auzit, cu dificultăți de a-l metaboliza. Loviți de amnezie, par a nu observa că e vorba de una dintre indicațiile obligatorii ale propriei meserii, fiindcă jurnalistul lucrează sub interdicția de furt intelectual: nu fura subiectele de la alții, pune ghilimele, indică sursa etc.

Prin 2005, când presa românească se in­te­re­sa încă de propria devenire, Clubul Român de Presă a procedat la un normativ de orientare, reiterat în 2008: „Consiliul de Onoare al Clu­bului Român de Presă cons­tată cu îngrijorare apariția și dezvoltarea a numeroase si­te-uri care își fac strategii de conținut bazate pe preluarea fără acorduri a conținutului altor surse de informare: agen­ții de presă, ziare, televiziuni, posturi de radio, alte site-uri. (...) informația trebuie să cir­cule liber, dar opera jurnalistică este pro­te­jată de normele legale și deontologice în vi­goare. În virtutea acestor două principii, Clu­bul Român de Presă consideră că, în absența unui acord încheiat cu deținătorul drepturilor, materialele de presă pot fi preluate, obli­ga­toriu cu citarea sursei, în limita a 500 de sem­ne, dar fără a depăși jumătate din res­pectivul material“. Dincolo de aceasta, există Legea dreptului de autor, dar și regulile mi­nimale de redactare a unei lucrări (de control, de seminar, de doctorat etc.), care exclud co­piatul de orice fel, cunoscute începând cu vâr­sta școlară. Și totuși, unii jurnaliști ezită, alții evită să spună lucrurilor pe nume, lăsându-i pe propagandiști și pe marketerii politici să zburde în voie pe televiziuni, în ziare și online, diminuând șansele ca adevărul să se fa­că auzit.

O eroare în abordarea su­biectului este unghiul din ca­re este privit: jurnaliștii se la­să ușor contaminați de abor­dările politicienilor și se așază pe aceeași parte cu ei. Dacă s-a clamat că scandalul plagiatului este un complot politic, presa a relatat ca atare. Au fost invitați politicieni să dezbată subiectul, astfel vacarmul a fost asigurat. Unii au zis că da, alții că ba și nu puține au fost atitudinile cinice, care batjocoresc inteligența publicului. Manipulările ministrului de resort au fost pri­vite cu indulgență de moderatori, iar tro­pă­ie­lile bruxelleze și eschivele premierului au omo­rât subiectul principal, cel al deciziilor cruciale pentru Europa. Luat simplu, subiectul pla­gia­tului necesita o investigație uzuală, cu date, comparații, așezări în paralel, ceea ce unele medii au și încercat. Printre primele, TVR Info a avut de suferit represalii de la conducerea afiliată politic noii puteri. Rar au fost chemați să explice universitarii ca sursele adecvate, în­locuiți fiind cu analiștii de serviciu care fie au minimalizat subiectul (comisie de „politruci“), fie l-au extrapolat (toată lumea plagiază), fie s-au lăsat târâți în hățișul birocratic utilizat de putere pentru a suci gâtul adevărului, fără să puncteze destul că, dincolo de caftul po­litic, există răspunderea personală. Presa scr­i­să și online, Internetul, au fost mai aproape de modelul abordării factuale, care nu lasă loc echivocului. De aici încolo, dezbaterea me­diatică a luat-o șerpuit și rar s-a ajuns la mie­zul problemei care devastează încrederea pu­blică: cât de departe poate merge clasa po­li­tică în a-și extrage privilegii și onoruri ne­me­ritate, în a subordona instituții pentru in­te­re­se proprii sau de gașcă, cât de pregătită este societatea pentru a apăra democrația. In­ter­pretări năucitoare au indignat publicul de te­leviziune, fiindcă suspendă decența normelor cotidiene în numele luptei politice. Lor le țin piept bloggerii și Facebook.

S-au adunat ani de când jurnalismului ro­mânesc i s-au tocit dinții critici, iar atitudinea jurnaliștilor a încetat să fie intransigentă, ca în vremea când ei apărau, cu energie mi­li­tantă, o democrație aflată la primii pași. Băl­măjeala morală, incapacitatea de a tranșa pro­blemele nu neapărat printr-o judecată cu ver­dict, ci printr-o calmă asociere a faptelor, prin investigații jurnalistice duse la capăt, își pune o amprentă definitorie pe producția jur­nalistică autohtonă. De aceea au căpătat vo­ce și anvergură manipulatorii, cei care apro­xi­mează totul, relativizând orice atitudine mo­rală, prin bășcălie, prin închiderea gurii celor care încearcă să exprime adevărul. Lipsită de reacția rapidă a organizațiilor de media active în anii ’90 în a apăra principiile jurnalismului, presa de acum se acomodează, preluând în par­te lipsa de exigență a unei societăți con­vinse că „toată lumea fură“, făcându-se preș la ușa mogulilor autohtoni, senzaționalizând și concubinând tocmai cu politicul, ale cărui abuzuri (azi în avalanșă!) ar trebui să le dez­vă­luie. Decepționat de prestația presei, tânărul jurnalist Ionuț Codreanu numește „lobotomie mediatică“ consecințele acestei atitudini. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22