Rocadă politică TVR-SRR?

Tratate ca niște umile servante, mediile publice de la noi au o singură treabă de făcut: să reacționeze prompt, să anticipeze trebuințele stăpânilor, să facă frumos.

Între atâtea incendii politice și sociale de stins, cazul televiziunii publice a rămas marginal. Că­ruța TVR s-a răsturnat pe neprevăzute și s-au vărsat din ea mai întâi Claudiu Săftoiu, sur­prins cu demisia în dinți la par­lament, apoi în­treaga gar­ni­tură a Consiliului de Ad­mi­nis­trație, care credea că scapă da­că pleacă Săftoiu, aflat ori­cum în dizgrație. Cine crede că dizgrația s-ar datora lipsei de performanță a televiziunii publice, haosului și de­grin­go­ladei vizibile în programe nu înțelege cinismul politic. Tra­ta­te ca niște umile servante, mediile publice de la noi au o singură treabă de făcut: să re­acționeze prompt, să anticipeze trebuințele stă­pânilor, să facă frumos. A, și mai e ceva: să nu fie scandal. Fiindcă politicienilor noștri, mai ales celor cocoțați la vârful puterii useliste, le dis­place zarva din jurul instituțiilor din subordine și se descotorosesc degrabă de clienții politici incapabili să țină liniște. Concedierile co­lec­ti­ve, după criterii suspecte, care au îndepărtat aproape 700 de oameni, dar nu și pe cei inu­tili sau nepricepuți sau responsabili mana­ge­rial, nu puteau asigura liniștea.

După scandalul protocolului cu Ministerul Agri­culturii și după ce a făcut-o de oaie cu re­lansarea canalului TVR 3, cu Pufulica pe verde și colinde antisemite, după controversata lici­tație pentru 140 de autoturisme cu vreo 5 mi­li­oane de euro și după un contract de achi­ziție film negociat pe sub masă cu PROROM pentru alte 3,6 milioane de euro, după se­mi­eșecul TVR Moldova, Săftoiu s-a dat demn și a fluturat o de­misie „de onoare“ cu două minute înainte de a fi demis, invocând lipsa modificărilor le­gislative și a capitolelor de bu­get și declarând pompos că „Mandatul preşedintelui di­rec­tor general al Societăţii Ro­mâne de Televiziune nu se în­tinde până la asistarea la de­cizii care ar putea afecta dreptul cons­ti­tu­ţio­nal la informaţie al tuturor cetăţenilor Ro­mâ­niei faţă de care serviciul public de tele­vi­zi­une are nu doar obligaţii legale, ci şi de natu­ră morală. Nu am dreptul să-mi asum o con­duită care să afecteze întreaga comunitate ro­mânească din ţară şi diaspora“. Fără talent organizatoric și fără norocul lui Valentin Ni­co­lau la alba-neagra, cu câte o rectificare bu­ge­tară la trei luni pe timpul lui Adrian Năstase, obedientul Săftoiu devenise indezirabil ca unul care nu putea face față exigențelor lui 2014, cu două rânduri de alegeri spumegânde, unde lista de vot, computerul, televizunea și presa în general sunt măciuci electorale. Cum PNL a sfeclit-o cu multe numiri nefericite – de la Andrei Marga și Claudiu Săftoiu la Daniel Barbu ș.a.m.d. -, PSD s-ar putea simți dator să preia TVR și să instaleze liniștea și opor­tu­nismul absolut. Poate la schimb cu Societatea Română de Radio, mai puțin influentă decât te­leviziunea, garnisită cu un PDG dotat cu do­sar de turnător (igienizat de CNSAS), plus o sus­piciune de incompatibilitate. Fiindcă solu­țiile nu sunt căutate printre profesioniști, ci printre clienții politici, iar numirile sunt pure tro­curi, ceea ce produce o revărsare de „gi­gei“, vorba lui Andrei Pleșu, peste țară: la ICR, la CFR, la CNA, la SRR...

Respingerea raportului de activitate a SRTV cu 262 voturi pentru, 21 împotrivă, 10 abțineri și căderea Consiliului de Administrație n-au pro­dus consecințe menite să îndrepte ceva: pro­tocolul cu intermediarul lui Voiculescu, Da­niel Constantin, e în vigoare, Cristian Nițu­les­cu, părintele Pufulicii, e tot acolo, păstrând un salariu modest de realizator de 8.500 lei/lună (fără indemnizația de 4.000 lei ca mem­bru CA după demiterea acesteia), licitația pen­tru mașini scumpe e în stand-by, concedierea colectivă suspectă și concursurile pentru func­ții bizare de „coordonatori“, în loc de directori sau manageri de departamente, au rămas va­la­bile. Până să se caute un șef interimar prin­tre clienți politici neserioși, dar devotați, s-au mai aranjat confidențial niște neveste, s-au mai retușat în sus niște salarii. Fiindcă „În TVR, nu există forță. Există mici găști care-și împlinesc reciproc diverse servicii. În TVR nu există solidaritate. Egoismul și propriul in­te­res sunt însușirile dominante“, comentează „ho­rea“ pe un cunoscut blog. TVR a rămas până marți, 18 decembrie, pe mâna Com­i­te­tului Director. Neîncrederea angajaților în ins­tituție este la ora asta la fel de mare ca ne­mul­țumirea publicului. Exprimarea publică a salariaților nu e o practică, instinctul de con­servare e mai puternic, doar pe bloguri, ade­sea ca anonimi, oamenii au cutezanța să se ex­prime critic: „Ce mai este TVR-ul după acest dezastru atomic? Ce miracol ar mai putea renaşte o instituţie pe cât de iubită de mulţi pe atât de violată, mutilată şi compromisă de câţiva? Ce să mai înţeleagă acel public larg, nevăzut, dar real, pentru care fiecare dintre noi a dat câte ceva din fiinţa sa, când la fiecare nou asediu politic al TVR-ului i se promite marea cu sarea şi i se oferă aceleaşi programe proaste, vulgare, răsuflate, însă foarte costisitoare?“, spune L.B. pe blogul lui Damov. Despre depolitizare nu mai vorbește nici opoziția. Art. 8 din Legea 41/1994 a SRR și SRTV a rămas vorbă goală: „Autonomia și independența editorială a serviciilor publice de radiodifuziune și de televiziune sunt ga­rantate prin lege, iar programele acestora sunt ocrotite de orice ingerințe ale auto­ri­tăților publice, precum și de influențele ori­căror partide, formațiuni social-politice, sin­di­cale, organisme comerciale și economice sau grupuri de presiune.“ //