Pe aceeași temă
Cu ochelarii ei negri, hollywoodieni, ca ai cutărei starlete cleptomane, dată în vileag de tabloide, judecătoarea Victoria Gabriela Bârsan, şefa Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal de la cea mai înaltă instanţă de judecată din România, acuzată de trafic de influenţă, dă lecţii: ca să fii JUDECĂTOR, ne explică ea negru pe alb, trebuie să fii, înainte de toate, OM. (Majusculele îi aparţin VGB.) Şi OMUL, se ştie, e supus slăbiciunilor, greşelilor. Ca de pildă ea, VGB: pentru nişte bijuterii drăguţe, nişte bilete de avion şi o chirie plătită în Paris, a făcut trafic de influenţă la ÎCCJ. Şi ce-i cu asta? Sigur că ar fi putut să-şi cumpere şi singură aceste nimicuri.
Ea şi cu soţu’, judecător la CEDO, au, slavă cerului, o situaţie bunicică. Dar, ca OM, a fost pur şi simplu înduioşată şi a primit darurile. (Un psihiatru ne-ar putea spune multe despre aceste „slăbiciuni omeneşti“ manifestate la nivel naţional şi în proporţie de masă.) Pe urmă, abia după ce a fost OM, VGB a devenit JUDECĂTOR şi doar atunci, şi doar aşa, a intervenit în favoarea împricinatului care a dat şpagă. Adică, ne face să înţelegem VGB, dreptatea se împarte pe principiul îmi dai-îţi dau. Punct.
Când OMUL-JUDECĂTOR VGB a intrat pe mâna procurorilor anticorupţie, s-a ridicat mânioasă şi le-a zis-o de la obraz judecătorilor de la CSM, care şi-au dat avizul pentru percheziţia din casa ei. Ei, cei vizaţi, Mona Pivniceru, Cristi Danileţ şi Alina Ghica, au uitat să fie OAMENI, adică, să facă pentru ea, acum, trafic de influenţă şi s-o scoată din bucluc. Au uitat ei oare că s-au vizitat, că au stat de vorbă, că au respirat acelaşi aer tare(?) de pe culoarele ÎCCJ? Poate că mâine au şi ei nevoie.
Au uitat ei cum se face justiţie în România, spre groaza şi exasperarea cetăţenilor români de rând, a UE şi a SUA? VGB nu înţelege ce i se întâmplă în aceste zile. Membrii tribului ei, în care ea şi soţu’ îşi au un loc de frunte, „de peste trei decenii“, par să fi uitat obiceiurile casei. Au luat-o razna. Şi pentru asta soţii Bârsan sunt hotărâţi să bage la apă şi CEDO.
Comentarii 4
Gogu - 12-02-2011
cunosc patologia asta: "prost de bun." Esti om, vrei sa ajuti si tu pe cineva, si uite ce se intampla. In loc sa ti se multumeasca, esti tras la raspundere! E vina mea ca am cedat, fiind prea bun. Prost de bun!
RăspundeRotaru Constantin - 10-27-2011
Ca sa scapam de aceste gunoaie AVEM NEVOIE DE UN CONTAINER MARE DE TOT!!
RăspundeVasileD - 10-20-2011
Vai de mamaliga ei de justitie! De ai l-au eliberat pe Voicu (mic copil si in plus baby face); zbarnaie niste muste mari si verzi prin minister pe acolo; se zice ca in evul mediu, nobilii si nobilele mai faceau cate ceva si dupa o coloana de castel (wc-uri nu existau pe atunci). Scoateti palatul justitiei din evul mediu!
RăspundeLiviu din Timisoara - 10-19-2011
Si ii privim oarecum derutati pe cei din Occident care, la un doctorat, nu incing chermeza noastra ...colegiala. Referatele de doctorat au devenit niste eseuri de elogii stoarse. Iata cum colegilor... nu le sta bine sa aplice legea... Chiar nu-si dau seama ce raspundere au ? Se pot purta ca niste pietari care negociaza un cartus de tigari sau isi fac cinste o bere unii altora ?
Răspunde