Doar pentru stabilitatea ţării

În 2008, la 1 Decembrie, de Ziua Ţării, Gabriel Oprea devenea un fal­nic general locotenent cu trei stele, primind din mâna pre­şe­din­telui Băsescu, cel care îl nu­mise nu cu prea multă vreme în urmă „şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase“, toate în­sem­nele gradului şi promisiunea că vor urma şi alte bunătăţi, dar, contra cost. Doamne-ajută! Să fie primit! a zis proaspătul ge­ne­ral.

Costul a trebuit plătit destul de repede, chiar imediat după că­sătoria din interes a PDL cu PSD, când Oprea a ajuns la In­ter­ne. Mirosind însă că nu-i a bună şi că Oprea îşi face ochi dulci cu Satana, vulpile din Kiseleff l-au retras. Pe Dâmboviţa a mai curs ceva apă, nu prea multă, şi, când Cabinetul Boc al nu-ştiu-câ­telea atârna într-o aţă, ge­ne­ra­lul a sărit şi, „pentru stabi­li­ta­tea României“, a făcut iute un par­tid, botezat pompos Uniunea Naţională pentru Progresul Ro­mâ­niei, cu grup parlamentar cu tot, proptea pentru nefericitul Guvern Boc. Doamne-ajută! Să fie primit!, a fost rândul preşe­din­telui şi al PDL să zică.

Par­ti­dul generalului a greblat o oaste de strânsură, cu tot felul de ne­mul­ţumiţi şi de flămânzi din PSD în primul rând şi câte ceva din PNL. Gabriel Oprea ajunge astfel mi­nistrul Apărării în Cabinetul Boc al nu-ştiu-câtelea, dar cere por­tofolii şi pentru alţi colegi, se înţelege, tot „pentru stabilitatea României“. PSD rămâne să se zbată în opoziţie, dar în inima ge­neralului care acceptase pu­te­rea doar pentru că se gândea „la stabilitatea României“, icoa­na sfântă din inima lui rămânea tot aia încadrată de cei trei tran­da­firi.

În fine, ziua cea mare a sosit: PSD ajunge la putere şi, cum sângele apă nu se face, ge­ne­ralul şi partidul său, UNPR, trec de partea revoluţiei, sem­nând un protocol de colaborare cu PSD. Aţi ghicit: totul „doar pen­tru stabilitatea României“. Amin!