Nota ZERO la purtare: O tânără speranţă coaptă

Rodica Palade | 16.11.2010

Pe aceeași temă

Se acordă deputatului CRISTIAN BOUREANU.

Este, printre mondeni şi mondene, ca peştele în apă. Tabloidele îl răsfaţă ca protagonist, după cum şi el le furnizează „marfă“ la timp şi de prima „calitate“. Cristian Boureanu a intrat în spaţiul public prin politică, la categoria „tinere speranţe“, gata să dea de pământ cu „trecutul negru“ al unor Hrebenciuc & co. Dar ce ciudat! Destul de iute tânărul Boureanu a luat culoarea locului. S-a descurcat. S-a descurcat, chiar binişor, şi în domeniul afacerilor, făcându-i, el, un tinerel, să moară de invidie pe mai „copţii“ care nu izbutiseră într-un atât de scurt timp să încropească o atât de falnică avere.

Acum, bătăiosul tinerel de Argeş arată şi el „copt“. Învârte bine vorba tare, buruienoasă: s-a văzut în comisia parlamentară când şi-a spulberat o adversară cu aluzii de alcov. Şi tot cu trimiteri la alcov (oare să fie o traumă de pe vremea când naş+fină=love?) a înfruntat o moderatoare TV, într-o chestie numită emisiune, dar care arăta a zarvă de borşărese.

Ultima ispravă, politică de această dată, a lui Boureanu este „punerea la punct“ a unor, practic, neaveniţi în partidul lui Falcă şi-al lui Ridzi, cum ar fi Cristian Preda sau Monica Macovei. „S-a dovedit că există mentalităţi diferite în cercurile intelectuale de la Bucureşti faţă de baza partidului, care este mult mai apropiată de oameni“ - a precizat energic Boureanu. Adică, baza partidului, Antonie Solomon, faţă de a cărui reconfirmare în ierarhia PDL Preda îşi arătase „consternarea“ şi „ruşinea“, nu se încurcă cu „cercurile intelectuale“. De ce nu şi „imperialiste“?!

Taguri:

Cristian Boureanu, tabloide, Monica Macovei, Cristina Preda, Antonie Solomon.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22