Nota ZERO la purtare: Relicvele ceauşiste între ele

Rodica Palade | 16.03.2010

Pe aceeași temă

Se acordă lui AURELIAN BONDREA, rectorul Universităţii „Spiru Haret“.

 

O relicvă ceauşistă, B (Bondrea) trage pe sfoară o altă relicvă ceauşistă C (Cozmâncă). Ca să-şi salveze imperiul de diplome de la USH, tot mai zdruncinat în vremea din urmă, relicva B o angajează pe relicva C ca să-i producă, nici mai mult nici mai puţin, decât un partid, fireşte de stânga, dar o „adevărată“ stânga. Pesemne că B încă mai crede că „Partidul e-n toate/E-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare“. C, vestit până şi la Consiliul Europei, pe vremea lui Văcăroiu, pentru epurările partinice pe care le opera printre aleşii locali, se pune pe treabă. Alături de „Alin Teodorescu, precum şi colegii implicaţi în acest important proiect“. Dar „toate promisiunile de asigurare a condiţiilor şi logisticii necesare“ se prefac în „suspiciuni, tergiversări, inclusiv condiţionări inadmisibile care aveau legătură cu Universitatea şi cu noul partid“.

C crede că „delatori, mincinoşi şi securişti – oameni fără cuvânt (...) inclusiv un individ pe care l-am ajutat prieteneşte în mai multe rânduri“ fac jocurile în „parohia“ lui B şi că el, C, care „am fost de bună-credinţă, nu am venit pentru bani“, trebuie să se retragă. Plin de obidă, C scrie o scrisoare (impactnews.ro) către mass-media, „pentru a se explica“, dar şi către B, căruia îi reproşează că stă cu cei care sunt „preş la uşă“. Scrisoarea începe ca la miliţie: „Subsemnatul Cozmâncă Octav, fost preşedinte executiv al PSD, fost senator şi fost ministru etc.“, are 8 puncte şi îl avertizează pe B că el, C, „nu am fost traseist politic, nu voi face parte din niciun partid, nu sunt dezertor şi scripturist (?), nu sunt şi nu voi fi slugă, «dalmaţian», încercând
să-mi salvez pielea şi onoarea“. Să se fi „lipit“ între timp B cu a sa USH cu tot de „partidul independenţilor“, lăsându-l cu ochii în soare, cum se zice, pe C? //

Cuvinte cheie: Bondrea, Spiru Haret, Cozmanca, diplome, stanga

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22