Nota ZERO la purtare

Rodica Palade | 11.11.2008

Pe aceeași temă

Se acorda lui Dinu Patriciu

"E un psihopat, nu are un dram de minte", "e un pitigoi" - a apreciat miliardarul Patriciu in legatura cu scrisoarea de protest a lui H.-R. Patapievici, adresata premierului Tariceanu, care a redus cu 40% bugetul ICR pe 2009.
"Nu e nimic rau ca Dinu Patriciu s-a simtit dator sa-l apare pe prietenul sau Tariceanu, dupa acuzatoarea scrisoare deschisa pe care Patapievici, presedinte al ICR, i-a adresat-o premierului" - scrie in Cotidianul din 5 noiembrie Cristian Teodorescu. Ne amintim ca, la inceputul acestei legislaturi, Patriciu spunea: "mi-as dori un premier cu care sa-mi beau cafeaua dimineata si caruia sa-i spun ce sa faca". Nu avem motive sa credem ca dorinta omului de afaceri nu s-a implinit. "Dar stilul marlanesc" al lui Patriciu, care "nu e pamfletar", ci "un om de afaceri cu pretentii de respectabilitate si o persoana care sprijina proiecte culturale si care are meritul de a sustine publicatii ca Dilema Veche, Dilemateca si pana de curand Romania literara" - mai spune Teodorescu - "s-ar putea sa-i omoare capitalul de Mecena." De altfel, Andrei Plesu, directorul fondator al publicatiei Dilema Veche, detinuta de Patriciu, si-a declarat perplexitatea in cotidianul.ro, spunand: "credeam ca acest tip de limbaj va disparea de pe scena publica romaneasca odata cu iesirea din parlament a Partidului Romania Mare".

Se acorda lui Traian Basescu

"Ar trebui sa priveasca in tara lui, la sistemul bancar" a spus presedintele Basescu la Radio Romania Actualitati pe 31 octombrie, despre remarca lui Nicholas Taubman, ambasadorul SUA, in discursul sau la final de mandat, referitor la "coruptia din Romania care ramane nepedepsita".
Presedintele statului a adaugat: "si este o invitatie pe care eu o fac oricarui politician strain care priveste la coruptia din Romania, pe care nu o neg, atentie. Dar lectii nu prea ar trebui sa mai primim, pentru ca uitati-va la cei care ne dau lectii, ce se intampla in tarile lor, exact in zona in care cinstea ar trebui sa fie totala: zona in care se lucreaza cu banii". Intamplator, la cateva zile dupa aceste declaratii, Money Chanel a transmis un documentar despre afacerea Enron, care se termina cu responsabilii falimentului dusi in catuse la inchisoare pe multi ani.
Comentariul lui Tom Gallagher din Romania libera (7 noiembrie), pe aceasta tema si intitulat A capitulat Basescu?, atrage atentia asupra unui "moment de cotitura in cadrul mandatului actualului locatar de la Cotroceni. Devine, de-acum incolo, practic imposibil de sustinut ca presedintele Romaniei este si ramane o persoana dedicata constantei impulsionari proreformiste." Traian Basescu, "politician cu limba ascutita", mai spune Gallagher, imbratiseaza, astazi, un discurs ireverentios, comun multor persoane publice romanesti, ignorand ca "diferenta dintre Romania si SUA consta in faptul ca procurorii americani nu pot fi redusi pur si simplu la tacere de catre politicieni".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22