Pe aceeași temă
Se acorda lui Marko Bela, presedinte UDMR
Luat de valul campaniei electorale, cunoscutul politician maghiar, ale carui stagii in guvernarea Romaniei doar de liderii PDSR/PSD mai sunt intrecute, fiind totodata si un artist sensibil si rafinat, nu a ezitat sa scoata, din arsenalul luptei politice, grosolania. Cuvintele pronuntate la o adunare din Tg. Mures de saptamana trecuta si consemnate de Mediafax jignesc sentimentele romanilor in preajma Zilei Nationale. "Pata rosie (de pe harta, n.r.) putea fi si mai mare, daca nu exista Trianonul in 1920. Trebuie sa intoarcem roata istoriei. (...) Dupa alegeri e sarbatoarea nationala a Romaniei, dar evenimentul nu ne bucura, ne doare, pentru ca acea intorsatura a istoriei a insemnat 70 de ani de agonie. Nimeni sa nu ne ceara sa ne bucuram de aceasta zi, desi o respectam", a spus Marko Bela. Discursul liderului UDMR (a carui suferinta am inteles-o constant) este lipsit de cuviinta pentru majoritatea conationalilor sai, aflati in prag de sarbatoare nationala, si care nu au nicio vina pentru ce s-a consemnat la Trianon. Cat priveste roata istoriei pe care Marko Bela vrea s-o intoarca, ii reamintim ca: 1) Vadim Tudor cu al sau PRM au disparut din Parlamentul Romaniei; 2) Absenteismul la urne in fieful maghiar arata acelasi dezgust al alegatorilor din zona fata de discursul gaunos, politicianist, la fel ca in restul Romaniei.
Se acorda Ancai Constantinescu, candidata PD-L, si lui Marius Marinescu, candidat PSD+PC
Reuniti pe platoul B1 TV, la emisiunea 6, vin alegerile!, cei doi politicieni, odinioara fosti colegi in PD, s-au insultat (doamna l-a facut "bideu" pe domnul, iar domnul a facut-o pe doamna "ciocu mic" si "fata de bideu"), pentru ca, in final, sa se improaste cu apa din paharele de pe masa. Cele doua moderatoare ale emisiunii au incremenit, telespectatorii si-au intregit imaginea despre politicienii romani, in vreme ce protagonistii, domnul si doamna, au parasit emisiunea intr-un schimb de replici care nu mai amintea nimic de jalnicul spectacol oferit in direct.