De același autor
Alegerile anticipate din PSD s-au soldat, in mare parte, cu rezultatele anticipate. "Strategii" (adica sforarii) de la centru, care altadata ii asigurau majoritati lui Iliescu sau Nastase, s-au pus acum in slujba lui Geoana, cu priceperea si discretia cu care ne-au obisnuit, furnizandu-i o victorie confortabila in fata invinsului de serviciu Sorin Oprescu. A fost vorba mai degraba nu de o competitie reala pentru conducerea PSD, ci de un vot de incredere solicitat de Mircea Geoana pentru a-si plebiscita si reconfirma pozitia de presedinte si pentru a pune capat incertitudinii in care se afla partidul din 2004.
Dupa congresul din 2004, PSD a intrat intr-o tranzitie abulica, nereusind sa se reinventeze ca partid puternic dupa epoca Iliescu si neavand curajul sa urmeze datele "revolutiei binelui" anuntate emfatic de Mircea Geoana. "Revolutia binelui" nu a fost o revolutie, si cu atat mai putin ceva care sa produca un bine de vreun fel. Geoana a abordat problema reformei interne apeland la formula clasica a temporizarii si cosmetizarii, asteptand ca "revolutia" sa o faca altii – justitia, presa, adversarii politici. Se poate spune cu destul temei ca marginalizarea lui Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea si a altora a fost doar sanctionata (ezitant) de partid, dupa ce imaginea acestora a fost deteriorata decisiv in urma anchetelor justitiei, a criticilor din ziare si a atacurilor actualei puteri.
Daca ne uitam la fotografia de familie de la congresul din 2004, intelegem de ce PSD are probleme majore in a se reforma. Conducerea partidului rezultata atunci era si inca a ramas plina de personaje care, teoretic, ar trebui sa fie vizate de "revolutia binelui". "Raul" din PSD despre care se vorbeste nu este un apendice minuscul si fara functie care poate fi cu usurinta extirpat. Face parte din formula de conducere a PSD de la centru si din filiale, din miezul fostului partid de guvernamant. Este o tumoare imensa, care s-a integrat in organismul partidului si pe care acesta s-a invatat sa o care dupa el. Marea dilema este cum sa extirpi acest rau fara sa mutilezi formatiunea, fara sa o lasi cu handicap pe viata? La urma urmei, ne intrebam si noi asa cum s-a intrebat conducerea PSD in timpul intalnirii de la Bran, din primavara acestui an: ce inseamna PSD fara "greii" sai atat de contestati?
Pe Mircea Geoana il paste pericolul de a fi, asemeni lui Ion Iliescu si chiar lui Adrian Nastase, un presedinte-paravan, in spatele caruia isi fac jocurile implacabil gruparile de interese din partid structurate in cei 17 ani de tranzitie. Presedintii PSD sunt nu atat lideri ai partidului, cat reprezentanti ai acestuia – etichete, efigii, in numele carora isi fac treaba fosti nomenklaturisti, afaceristi verosi, baroni indolenti, revolutionari ai cauzei proprii, birocrati in cautare de stapani, intelectuali fara vocatie publica etc. Geoana risca sa ramana ministrul de Externe al PSD, reprezentantul pentru lumea buna al unui partid macinat de razboi civil, coruptie si apatie.
Ultimul congres se inscrie in lunga serie a pactelor de stabilitate din PSD, a armistitiilor de neagresiune incheiate intre "greii" din partid si factiunile pe care le reprezinta. Geoana, cu profilul sau inclusiv, este un subprodus al unor astfel de intelegeri. In PSD bantuie din nou optimismul, perspectiva revenirii la putere parand aproape. Luand ca reper perioada de opozitie din timpul guvernarii CDR, PSD crede intr-un reviriment care vine de la sine, care este inscris in natura lucrurilor si pentru care sunt suficiente greselile puterii si trecerea timpului. Din acest motiv, reforma interna a fost abandonata.
In ciuda acestui triumfalism, PSD trece prin cea mai grava criza de identitate politica din ultimii ani. Anchetele de coruptie si dezvaluirile privind averile greu de justificat ale mogulilor din PSD au afectat serios identitatea social-democrata a PSD, mai precis rolul de partid al napastuitilor pe care l-a jucat pana acum cu ajutorul lui Ion Iliescu. Deja presedintele Traian Basescu preia masiv din electoratul social-democrat, prin capacitatea sa, similara cu aceea a lui Ion Iliescu, de a fi lider de identificare, de care omul de rand se simte apropiat. Resuscitarea lui Iliescu ca presedinte de onoare are rostul de recupera ceva la acest capitol. PSD este stagnant in sondaje, iar fragmentarea de la varful partidului este insotita de confuzia crescanda a electoratului PSD, care, dupa cum se vede din aceleasi sondaje, este foarte divizat si indecis in privinta liderilor si a solutiilor de preferat.
Interesant este ca, la recentul congres, PSD a adoptat o rezolutie prin care protesteaza impotriva Legii lustratiei si fata de "incercarea de invinovatire" a lui Ion Iliescu prin institutii precum Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste si Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. In interventia sa, Iliescu a criticat demersul actualei puteri de a condamna comunismul. Este pentru prima data cand PSD isi asuma, chiar daca indirect si cu jumatate de gura, statutul de partid succesor, de urmas al PCR, fata de care s-a raportat bovaric pana acum. Nu este exclus ca PSD sa incerce sa apere intrucatva memoria proiectului comunist si sa exploateze nostalgia unei bune parti a populatiei fata de regimul comunist (sa nu uitam, circa jumatate din populatie exprima forme de nostalgie fata de vremurile de dinainte de 1989). Probabil, pe aceasta zona se va da batalia in perioada imediat urmatoare.
