De același autor
S-a scris mult despre declaratiile domnului liberal Orban in ceea ce priveste colegele de partid, dar nimeni nu a analizat aceste declaratii prin prisma continuitatii gandirii liberale din perioada interbelica. De fapt, domnul Orban este purtatorul de cuvant al generatiei liberale interbelice care, in anii ’30, considera femeia potrivita doar pentru sarcinile casnice si sociale, si nicidecum pentru politica. Nu Partidul National Liberal a fost cel care a acordat in 1929 dreptul de vot femeilor, ci Partidul National Taranesc. Putine au fost femeile care au reusit sa devina membre ale Partidului National Liberal, pe cand numarul lor a fost mult mai mare in randurile Partidului National Taranesc. Pentru o scurta comparatie, sa spunem doar ca in 1934 doar trei femei se gasesc in structurile PNL, pe cand in cele ale PNT se gasesc cinci, una dintre ele, Maria Pop, fiind promovata chiar ca membra a executivului central, prima femeie care ajunge in ierarhia superioara a PNT. PNL renunta incetul cu incetul la colegele sale feminine: daca in 1934 sunt trei membre (Tatiana Iorgulescu, Zefira Voiculescu si Maria Pilat), in 1937 sunt numai doua (Florica Marcotzi si Elena Gheorghiade), iar in 1938 doar una (Henrieta Gavrilescu). PNT continua insa sa promoveze femeile, iar in 1939 Maria Pop ajunge prima femeie senator.
Cat despre activitatea acestor femei, ea se concentreaza doar asupra serviciilor sociale nu numai din perspectiva rolurilor specifice ale femeii (de mama si sotie), dar si pentru ca partidul nu le permite sa actioneze si in plan politic. E de ajuns sa citim raportul Amaliei Musotter din 1934 cu privire la locul ocupat de femei in ierarhia partidului liberal, pentru a ne da seama de pozitia de inferioritate a femeilor fata de colegii barbati. Amalia Musotter scrie ca femeile consiliere din Ardeal ar lucra si in alte domenii decat cel social, dar barbatii nu le permit sa faca acest lucru. PNL continua si in 2006 aceasta politica de inferiorizare a femeilor membre. Din declaratiile domnului Orban ar trebui sa intelegem nu numai o jignire adusa membrelor partidului, ci o intoarcere la trecutul de aur al PNL, atunci cand femeile nu erau in structurile de conducere si se ocupau doar de domeniul social. Femeile liberale trebuie sa se ocupe de cultura (cum a fost cazul doamnei Mona Musca) sau sa lupte pentru legile sociale (cum s-a intamplat in 2003 cu legea impotriva violentei domestice).
PNT a disparut de pe scena politica romaneasca si, din pacate, nu putem face o comparatie intre statutul actual al membrelor PNL si statutul membrelor PNT. Dar pentru o comparatie pertinenta stau la indemana documentele din arhivele nationale care ne arata clar diferenta de mentalitate ce exista in perioda interbelica intre cele doua partide. Daca femeile din PNL sunt obligate de colegii barbati sa ocupe anumite functii inferioare pe scara ierarhica, in PNT lucrurile stau cu totul altfel: femeile aleg sa se ocupe de anumite domenii, cum ar fi cel social. In PNT exista posibilitatea de a alege, pe cand in PNL barbatul decide si pentru femeie. Lucrurile nu s-au schimbat nici dupa 70 de ani: aceeasi mentalitate opusa succesului femeilor in politica, iar atunci cand acestea reusesc sa ajunga in functii superioare colegilor barbati, desigur ca trebuie sa existe un motiv independent de ele. Lectura sexista a politicii e la ordinea zilei si, pentru a intelege mai bine spusele domnului Orban, ar trebui sa ne referim la mentalitatea care domina Romania la inceput de secol XXI. E de ajuns sa citam cateva procentaje ale sondajului Gallup realizat in noiembrie 2005 pentru a ne da seama de stagnarea mentalitatilor in Romania: jumatate din populatia Romaniei considera ca barbatii sunt mai buni decat femeile in rolurile politice, 31% cred ca femeia somera e implinita daca ramane acasa pentru a avea grija de copii, iar 47% considera ca presedintele Romaniei trebuie sa fie un barbat. Domnul Orban se inscrie deci in acest tipar al poporului roman si nu emite niste pareri decat urmand aceasta grila de lectura "nationala". Domnul Orban nu e singurul care judeca in termeni de diferenta, el se inscrie intr-un pattern. Nu e primul si nici ultimul politician care va face referiri pe o baza inegalitara si diferentialista, iar acest lucru nu trebuie sa mire si nici sa provoace indignare. Domnul Orban face parte din acea jumatate a Romaniei care considera ca femeile nu sunt potrivite pentru politica. Si nici nu e de mirare sa asistam la asemenea declaratii intr-un context al pietrificarii mentalitatilor in ceea ce priveste femeia.
Cercetatoarele care au lucrat la proiectul Extindere, gen si guvernare: participarea si reprezentarea civica si politica a femeilor in tarile candidate la integrarea in UE (finantat de Uniunea Europeana intre 2003―2005) au ajuns la concluzia ca doar o schimbare a mentalitatilor poate ajuta la promovarea femeii si la indepartarea inegalitatilor. Un proces dificil si lung, tinand cont de faptul ca de-abia in 2005 s-a infiintat Agentia Nationala pentru Egalitatea Sanselor intre Femei si Barbati. Schimbarea mentalitatilor in politica depinde de schimbarea mentalitatilor la nivelul populatiei. Pana la acel moment al egalitatii intre femei si barbati (ca e vorba de politica sau alt domeniu) mai avem mult de asteptat. Iar in asteptarea egalitatii vom mai avea ocazia sa auzim glasul mentalitatii interbelice.
