De același autor
Balcanii de Vest au fost în centrul președințiilor Austriei și Bulgariei în 2018, ultima găzduind și un Summit Uniunea Europeană-Balcanii de Vest la Sofia, în mai 2018. Un model similar este urmat, teoretic, de către președinția română și viitoarele președinții parte a Trio-ului (Finlanda și Croația), cu un nou summit urmând a avea loc în Croația în prima parte a anului 2020.
Schimbarea de optică și reașezarea Balcanilor de Vest pe agenda europeană vine să contrabalanseze atât influența în creștere a Rusiei și Turciei în regiune, cât și progresul lent al reformelor privind parcursul european al țărilor din regiune. Summitul din Bulgaria, din 2018, a fost însă unul controversat, subliniind încă o dată falia din interiorul Uniunii privind procesul de extindere în regiune. Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a boicotat summitul din cauza prezenței reprezentanților Kosovo, stat nerecunoscut de cinci țări membre UE, inclusiv România. Emmanuel Macron, președintele Franței, s-a declarat mai degrabă sceptic în privința extinderii, punctând nevoia de reformare a UE înainte de orice decizie, iar declarația comună a summitului a fost mai degrabă vagă, fără nicio asumare clară din partea liderilor europeni.
Progresele regiunii sunt și ele limitate, iar tendințele autocratice și populiste se manifestă din ce în ce mai vizibil. Interesul sporit al Rusiei, Turciei sau al monarhiilor din Golf creează noi competiții în regiune, iar asistența financiară a acestora vine fără condiționalitățile europene.
La Belgrad, regimul autoritar al lui Aleksandar Vučić se întărește, deși protestele împotriva acestuia s-au întețit în ultima vreme. Influența Rusiei în Serbia este tot mai accentuată, Belgradul ignorând sancțiunile europene împotriva Moscovei și primindu-l recent pe Vladimir Putin ca pe un adevărat rock star.
Situația politică din Bosnia-Herțegovina rămâne dificilă, progresele țării aproape inexistente, iar interferența Rusiei în Republica Srpska, una dintre cele două entități ale țării, o complică și mai tare. La Skopje continuă manifestațiile antiguvernamentale, însă un acord istoric privind redenumirea țării în Macedonia de Nord a fost recent semnat cu Grecia. La Podgorica, președintele Milo Đukanović este contestat în stradă, iar dosarul Kosovo rămâne probabil cel mai dificil, inclusiv în interiorul Uniunii.
Așa arată în termeni generali imaginea Balcanilor de Vest, regiune văzută ca o prioritate în agenda președinției românești, dar cvasi-ignorată în ultimii ani de București și reapărută brusc în dezbaterea publică. Rămâne neclar însă ce aduce România în plus la dezbaterea privind Balcanii de Vest, ținând cont că programul președinției este mai degrabă vag, sugerând doar „acordarea unei atenții sporite regiunii și tinerilor din regiune“, iar singura țară din regiune cu care România are contacte în mod frecvent este Serbia. Pe agenda decidenților de la București, Belgradul joacă un rol central, moștenire a relației cu fosta Iugoslavie.
Viziunea României față de Balcani este complicată și mai mult de rolul pe care și-l arogă România în timpul președinției în relația sa cu Turcia, cvasi-prezentă pe agenda politică, dar în special cu Moldova și Parteneriatul Estic, prioritatea Bucureștiului din ultimii 10 ani.
Eșecul reformei în Moldova și „prioritizarea“ Balcanilor de Vest
Bucureștiul s-a concentrat în ultimii ani pe Parteneriatul Estic și Republica Moldova, promovându-se la Bruxelles ca avocatul integrării europene a țărilor estice. În același timp, asistența financiară și tehnică dinspre România s-a îndreptat cu prioritate spre Moldova. Vorbim despre asistență macrofinanciară în valoare de 150 de milioane de euro acordată în 2016-2017 și, în special, finanțarea substanțială a Moldovei și printr-o linie separată de politici publice, și anume, asistență oficială pentru dezvoltare (AOD). Moldova este principală țară beneficiară AOD a României, beneficiind de 62,2% din totalul sumei pe acest capitol în 2017 (889,7 milioane RON), respectiv 86% din bugetul pe 2016 (1,093 miliarde RON).
Comparativ, Serbia, principală țară din Balcani care primește asistență dinspre România prin ODA, a beneficiat, în 2017, de 4,2%, de aproape 15 ori mai puțin ca Moldova. Albania a primit în jur de 2%, aflându-se la același nivel cu Ucraina (2,1%).
Avem astfel o diferență enormă de alocări financiare și suport tehnic între țările Balcanilor de Vest și Moldova în ultimii ani. Implicarea României în regiunea Balcanilor de Vest este minimală, atât ca suport financiar, cât mai ales ca asistență tehnică. Cum se explică astfel cvasi-ignorarea Moldovei și a Parteneriatului Estic la 10 ani de la semnarea acordului și prioritizarea, cel puțin la nivel declarativ, a acestui dosar?
Eșecul României în reformarea Moldovei este tot mai greu de ascuns la Bruxelles, deși capacitatea României de a transfera bune practici în special pe partea de reformă judiciară sunt (sau erau) mult mai mari la Chișinău decât la Belgrad, Priștina sau Skopje. Bucureștiul prioritizează un dosar în care nu s-a implicat în ultimii ani, pe fondul interesului crescut al UE pentru Balcanii de Vest, dar și din cauza eșecurilor proprii din Est.
Diferendumul Kosovo
Un element important lipsește din agenda publică a României și abordarea sa în raport cu extinderea Balcanilor de Vest: Kosovo. Atât programul președinției, cât și dezbaterile naționale ignoră Kosovo și relația sa cu Uniunea Europeană. România rămâne unul dintre cele cinci state membre ale UE care nu recunosc Kosovo.
„Soluționarea problemei Kosovo va însemna un pas enorm în direcția europeană pentru toată zona Balcanilor de Vest“, declara Klaus Iohannis la ultima întâlnire la nivel înalt cu Aleksandar Vučić, oferindu-se chiar să medieze relația dintre Serbia și Kosovo. Rămâne neclar ce înseamnă mediere și cum ar putea România să facă asta. În absența unui acord între Belgrad și Priștina, este foarte puțin probabil ca o politică privind Kosovo să fie măcar dezbătută cu adevărat la nivel intern în România.
România nu (mai) boicotează întâlnirile la care reprezentanții Kosovo sunt invitați, cum s-a întâmplat în perioada președintelui Traian Băsescu, nu se înscrie în linia hardliner-ilor europeni ce nu recunosc Kosovo (abținându-se de multe ori în a vota împotriva acceptării Kosovo în organismele internaționale – cum a fost cazul abținerii privind acceptarea Kosovo în UNESCO, în 2015), dar nici nu are o politică clară sau măcar o dezbatere a ceea ce urmează în cazul Kosovo.
Prioritizarea Turciei
Turcia, unul dintre actorii cheie ai Balcanilor de Vest și cu interese extinse în regiune, este însă cvasi-prezentă în prioritățile României și pe agenda publică. În ianuarie 2019, Teodor Meleșcanu anunța un summit UE-Turcia la București în martie, cu participarea președintelui Recep Tayyip Erdoğan. O inițiativă similară privind Balcanii de Vest sau Parteneriatul Estic nu există. O discuție pe Parteneriatul Estic la nivelul miniștrilor de Externe este ambiția României, iar pe Balcanii de Vest - o conferință despre aspirațiile tinerilor din regiune ce va fi organizată la București în mai.
Tot ministrul de Externe al României declara că România va face tot posibilul pentru a accelera negocierile de aderare ale Turciei la Uniunea Europeană. Toate acestea în contextul în care situația politică din Turcia nu trebuie reamintită nimănui, iar reașezarea UE în privința Balcanilor de Vest este determinată și de implicarea Turciei și Rusiei în regiune. Emmanuel Macron declara în 2018, în marja Summitului UE-Balcanii de Vest, că nu-și dorește ca noua orientare a regiunii să fie spre Turcia sau Rusia, ci să rămână proeuropeană. Bucureștiul nu explică cum vede relația Turcia-UE în Balcanii de Vest, ci se rezumă la a „prioritiza“ cele două dosare separat.
Concluzii
Capacitatea României de a împinge dosarul Balcanii de Vest rămâne limitată. Prioritizarea sa de către președinția românească pare mai degrabă un left over al precedentelor două președinții și al schimbării de optică de la Bruxelles. Lipsită de expertiză în Balcani, cu relații mai degrabă modeste la nivel politic cu țările Balcanilor de Vest, schimburi economice minore și cu întreaga asistență concentrată pe dosarul Moldovei, România nu are ce puncta pe plan politic.
Semiignorarea Moldovei și a celor zece ani de Parteneriat Estic, coroborată cu intenția de a îmbunătăți relația dificilă dintre Bruxelles și Ankara arată că planul președinției a fost mai degrabă heirupist decât axat pe prioritățile de afaceri europene și politică externă ale României, așa cum au fost ele desenate în ultimii ani. Cu o Uniune în fața unor alegeri dificile, o Franță reticentă la o avansare a procesului de extindere și o Germanie aflată la finalul leadership-ului Angelei Merkel, cea care a împins decisiv dosarul Balcanii de Vest, decizia României de a jongla între trei dosare majore nu creionează rezultate profunde pe niciunul dintre ele.
* Alexandru Damian lucrează în cadrul Centrului Român de Politici Europene (CRPE). Are experiență în proiecte privind afacerile europene, bună guvernare și democrație în România, Moldova și Balcanii de Vest.
