De același autor
Povestea de dragoste dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană s-a fracturat vizibil în ultimii ani. Guvernul așa-zis proeuropean de la Chișinău nu doar că a ignorat multe dintre recomandările și condiționalitățile UE, dar acțiunile sale se pot înscrie cu ușurință în categoria statelor cu tendințe autoritare. Bruxellesul a reacționat într-un târziu în cazul Moldovei, blocând asistența macrofinanciară și tăind aripile unui guvern interesat doar de banii europeni, nu și de reformarea țării.
În Moldova, la 24 februarie, într-o rundă de alegeri amânată de calculele de menținere la putere ale actualei coaliții (precedentele alegeri legislative au avut loc în noiembrie 2014), se va decide componența noului Parlament. Vor fi primele alegeri legislative organizate în baza noului sistem electoral mixt, care presupune alegerea unui număr de 50 de deputați în circumscripția națională, pe liste de partid, și a 51 de deputați în circumscripții uninominale. Acest sistem de vot a fost criticat de Comisia de la Veneția și Comisia Europeană, de noile partide europene de la Chișinău, precum și de societatea civilă. În zadar, căci marea familie pestriță formată din Partidul Democrat din Moldova (PDM) controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc, Grupul Popular European al lui Iurie Leancă și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), al actualului președinte Igor Dodon, a votat cu o largă majoritate (74 voturi pentru, din 101) noul sistem de vot favorabil partidelor conectate la resurse.
Beneficiarii sistemului electoral
Sondajele de opinie de peste Prut nu sunt credibile, dar jocul va fi unul în trei. Sau trei și jumătate, dacă punem și candidații și partidele satelit care gravitează în jurul oligarhicului Plahotniuc.
Principalul beneficiar al noului sistem de vot este PDM, aflat la putere, dar care se bucură de un nivel de încredere în marja de eroare a sondajelor. PDM domină Parlamentul de la Chișinău, deși la ultimele alegeri s-a clasat pe locul patru în topul opțiunilor de vot (cu un scor puțin sub 16%). Cu toate acestea, în perioada după 2014, PDM a reușit câteva performanțe „remarcabile“: dublarea numărului de deputați și controlul majorității, dar și racolarea majorității președinților de raioane și primarilor.
PDM nu este totuși un favorit al alegerilor, deși beneficiază de suportul celui mai puternic holding media de peste Prut și are acces nelimitat la resurse - doar pentru campania lui Plahotniuc la Nisporeni s-au cheltuit oficial mai mulți bani decât sumele de care dispun toți candidații alianței proeuropene ACUM împreună. În 2016, în cadrul alegerilor prezidențiale, candidatul PDM se retrăgea „în favoarea“ Maiei Sandu, un cadou otrăvit, partidul sprijinind cu toate resursele alegerea prorusului Igor Dodon, președinte al Moldovei. În 2018, la alegerile de la Chișinău, PDM a susținut un candidat independent, pe modelul PSD/Sorin Oprescu la București, care a eșuat lamentabil.
Al doilea partid avantajat de noul sistem este PSRM, aflat în fruntea tuturor sondajelor de opinie. PSRM nu are competitor pe eșichierul prorus și este „deranjat“ doar de Partidul „Șor“, condus de controversatul primar din Orhei. Cu resurse arhisuficiente și o campanie electorală cu zeci de concerte și promisiunea refacerii colhozurilor din Moldova, Șor este acuzat de opoziția proeuropeană că este pionul lui Plahotniuc. Misiunea acestuia? Spargerea electoratului socialist și menținerea PSRM și a lui Dodon pe orbita PDM. Din blatul democraților cu socialiștii au pierdut cele două partide cu adevărat proeuropene, Partidul Acțiune și Solidaritate condus de Maia Sandu, respectiv Partidul Platforma Demnitate și Adevăr al lui Andrei Năstase. Cele două candidează împreună în blocul politic ACUM. Lipsite de resurse financiare, cu 13.000 euro în conturi la începutul campaniei, după cum povestea Maia Sandu în cadrul unei conferințe la București, cele două partide sunt principala amenințare pentru PDM și cea mai credibilă forță de opoziție proeuropeană din Moldova. Rezultatele PAS-PPDA sunt încurajatoare, în condițiile falimentului moral al partidelor proeuropene clasice.
Gherila împotriva opoziției
Maia Sandu și Andrei Năstase au rămas fideli mesajelor care i-au propulsat în fruntea mișcării reformatoare, având și suportul unor personaje credibile din societatea civilă: deoligarhizarea Republicii Moldova, destructurarea binomului Plahotniuc-Dodon și susținerea luptei anticorupție.
Mult mai interesante sunt acțiunile îndreptate împotriva acestora: în circumscripția uninominală unde este Andrei Năstase, candidează și o clonă Andrei Năstase, angajat al Ministerului de Interne. În circumscripția 51, Diaspora, care cuprinde SUA, majoritatea secțiilor de vot sunt deschise în interiorul sau lângă bisericile baptiste. Motivul? Candidatul independent, Valeriu Ghilețchi, aliat de nădejde al PDM, a condus vreme îndelungată biserica baptistă din Moldova.
PSRM continuă să se folosească de imaginea lui Dodon și relațiile „amicale“ ale acestuia cu Vladimir Putin, distribuind calendare cu cei doi în Transnistria. Președintele Dodon rămâne principalul vector de imagine al partidului, care se va baza și pe suportul unor lideri locali influenți, precum bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, care a promis „100%“ voturi pentru PSRM în regiunea autonomă. Partidul a promovat în timpul campaniei o politică denumită generic „pro Moldova“, susținând în același timp apropierea de Rusia și interzicerea mișcărilor unioniste.
Ironic, tot o politică „pro Moldova“ promovează și PDM, ale cărui promisiuni de campanie aduc aminte de programul de guvernare în Power Point al liderului PSD, Liviu Dragnea, din 2016. Vectorul pro-Moldova apare și dispare în funcție de asistența macrofinanciară a UE: dacă banii sunt virați, vectorul devine pro-UE, dacă nu, este pro-Moldova.
O schimbare majoră o reprezintă votul în diasporă, unul tradițional anti-PDM. Descurajarea participării la vot pare a fi devenit politică de stat la Chișinău. Pentru prima oară, cetățenii moldoveni nu vor mai avea posibilitatea de a vota cu actele de identitate expirate, iar opoziția a acuzat în repetate rânduri că secțiile de votare nu țin cont de înregistrările prealabile pentru vot, fiind stabilite în funcție de interesul electoral al guvernării. Modificările lovesc atât în voturile diasporei din Vest, votanți ai Maiei Sandu în 2016, cât și în cei ai lui Igor Dodon, din Rusia.
Scenariile post alegeri
Trei tendințe vor influența situația post alegeri: 1) dacă binomul Plahotniuc-Dodon va rezista după alegeri în funcție de diferența de scor între cele două partide; 2) dacă pârghiile de control ale lui Plahotniuc asupra lui Dodon vor fi menținute, respectiv; 3) performanța electorală a blocului ACUM.
Sondajele de opinie rămân necredibile, iar sistemul mixt complică calculele post alegeri. PSRM va câștiga cele mai multe mandate, însă obținerea majorității voturilor pare improbabilă. Relația mutual avantajoasă cu PDM pare că va continua, iar ruperea electoratului socialist cu ajutorul lui Ilan Șor pare a fi cartea pe care mizează Plahotniuc.
O performanță deosebită a blocului ACUM și depășirea PDM în numărul de mandate va fi o gură de oxigen pentru mișcarea reformatoare și autentic proeuropeană de peste Prut și o tranziție firească dinspre protestele masive, de stradă, spre interiorul sistemului de putere. Cum se va comporta și cum va rezista alianța dintre Maia Sandu și Andrei Năstase la presiunile PSRM și PDM va fi elementul critic pentru viitorul mișcării reformatoare proeuropene din Moldova.
Scenariul probabil este continuarea dansului în doi între PDM și PSRM cu menținerea Moldovei într-o zonă gri. Nu trebuie însă subestimată capacitatea lui Plahotniuc de a racola, prin șantaj sau mituire, parlamentari din celelalte facțiuni parlamentare, în încercarea de a-și construi o majoritate proprie. Va conta mult și poziția actorilor externi. România s-a antepronunțat pe nevoia unei coaliții „proeuropene“, însă liderii ACUM au reiterat de nenumărate ori că o alianță cu Plahotniuc nu este posibilă.
Pariul perdant al Bucureștiului
Eșecul tot mai vizibil al tranziției, regimul oligarhic, corupția generalizată, exodul populației care a condus la depopularea țării au creat nu doar un climat de neîncredere, dar au afectat puternic vectorul proeuropean. Bucureștiul e parțial responsabil de această situație, pentru că l-a susținut necondiționat pe oligarhul Plahotniuc, prin asistență financiară, medierea relației Chișinău-Bruxelles (PSD și ALDE rămân ultimii aliați în Parlamentul European ai guvernului de la Chișinău) sau prin lipsa de reacție în cazul derapajelor majore ale puterii din Moldova (inclusiv prin anularea alegerilor locale parțiale pentru Primăria Chișinău din 2018).
Nici Klaus Iohannis, profund dezinteresat de situația din Republica Moldova, deși mai bine de 80% dintre cetățenii români de peste Prut au votat pentru el în turul doi din 2014, nici guvernul Dacian Cioloș nu s-au aplecat asupra Moldovei, deși în prima sa vizită la Chișinău fostul premier promitea „asistență contra progrese pe agenda reformistă“. Asistență a fost, reforme nu. Maia Sandu și Andrei Năstase au acuzat deseori că sunt țintele atacurilor portalurilor media finanțate de Guvernul României, prin ministerele de Externe și al Românilor de Pretutindeni.
Eșecul politicii României în relația cu Moldova e tot mai greu de ascuns. Un program de asistență, în jurul susținerii societății civile și mass-media independente de peste Prut, investiții economice sau programe de transfer de expertiză și bună practică ar putea veni odată cu schimbarea puterii de la București. Ceva speranțe ar fi, relația dintre blocul ACUM și principalele partide de opoziție din România s-a cimentat în ultimii ani. Cu o Românie sub asediul PSD și o Moldovă negociată între Plahotniuc și Dodon, rămâne dificil de estimat cum va arăta dialogul București-Chișinău după alegerile din cele două țări.
* Alexandru Damian lucrează în cadrul Centrului Român de Politici Europene. A fost implicat în ultimii cinci ani în proiecte privind afacerile europene, bună guvernare și democrație în România, Moldova și Balcanii de Vest.
