Marea involuție din iunie 2018

Dacă cineva intrat în comă profundă în 1990 se trezea brusc în timpul discursului anti-Securitate, prolibertate, drepturile omului, democrație al cuplului Dragnea-Tăriceanu, ar fi crezut că aceștia vorbeau de la tribuna unui miting al opoziției anticomuniste. Degeaba un vechi prieten, care avusese ghinionul să trăiască toate amăgirile și dezamăgirile tranziției, ar fi încercat să-i explice că lucrurile stau taman invers.

Pe moment, fericitul ieșit din comă ar fi reacționat violent, ar fi crezut că vechiul său prieten între timp s-a alăturat Sistemului. Așadar, prietenul nu-i mai era așa prieten, devenise un agent de influență care-i explica că cei veniți la manifestația împotriva abuzurilor sunt mobilizați de partidul-stat, că lupta împotriva Securității e de fapt una împotriva statului de drept.

Bănuiala că este manipulat creștea atunci când privea canalele de televiziune recomandate de fostul său prieten: acestea arătau ce se întâmpla la marginea manifestației, vorbeau despre faptul că cei care au venit sunt interesați sau proști, ba chiar au lăsat și munți de gunoaie. Și el manifestase în 1990 pe 12 și 28 ianuarie și pe 18 februarie. De fiecare dată tot în Piața Victoriei. Iar când se întorcea acasă privea cum televiziunea oficială, TVRL, servea un discurs similar.

Atunci omul nostru a decis ca primul său drum să fie la sediile partidelor care au organizat manifestația anti-Securitate. S-a dus întâi la partidul liberalului Tăriceanu, pe care-l știa din 28 ianuarie. Acolo a aflat că acesta a fost victima procurorilor și a unor ascultări ilegale, a fost umilit public, dar omul a demonstrat în justiție că e nevinovat. Totuși, dorește ca asemenea abuzuri să nu se mai repete. A aflat și că sistemul stalinist care a făcut posibile aceste abuzuri trebuie demantelat, că orice liberal autentic recunoaște asta. Dar se pare că majoritatea victimelor procurorilor și chiar justiției se află la PSD.

A trecut strada și s-a dus la sediul acestui partid aflat chiar lângă Ambasada URSS. Asta i-a stârnit unele suspiciuni, deși aflase că imperiul sovietic intrase în colaps la un an după propria sa intrare în comă. Se gândea că, așa cum el își revenise, și imperiul poate renaște. Totuși înainte de a intra în sediul PSD se gândea la suferința liderilor acestui partid despre care auzise că fuseseră și ei ascultați, umiliți, unii chiar aruncați la închisoare. Ce ghinion, la atâția ani după anii 1950, să se repete istoria!

Cu siguranță, își spunea el, numai un partid care a cunoscut prigoana politică poate să se lupte împotriva Securității, poate instaura democrația. Coaliția PSD-ALDE era probabil echivalentul Convenției Democratice, de altfel aflase și că însăși Casa Regală aprecia acest partid și îi decorase pe unii dintre fruntașii săi. Părea că forța PSD din 2018 e o tardivă, dar frumoasă răzbunare a lui Sergiu Cunescu în fața celorlalte partide istorice.

În sediul PSD nu a intrat ușor. Un portar vigilent i-a cerut buletinul și a văzut că acesta era expirat. Nu putea să-și asume responsabilitatea să-l primească în sediul partidului de guvernământ, urma să întrebe mai sus. În timp ce aștepta, omul nostru privea televizorul care mergea în ghereta portarului. I s-a spus că Antena 3 era un fel de Scânteia de pe vremuri: dă linia oficială. Patronul său era probabil cea mai importantă victimă a Securității. Singura diferență cu Corneliu Coposu era că în închisoare Voiculescu a avut timp să scrie mai multe cărți.

Ce auzise la mitingul de sâmbătă era repetat în studioul acelei televiziuni. S-a gândit că așa s-ar fi întâmplat și dacă președintele PNȚCD ar fi avut în 1990 o televiziune: i-ar fi lăsat pe manifestanții din piața Universității să spună ce gândesc. Satisfăcut, a întrebat politicos dacă mai există și alte locuri în care oamenii se exprimă liber. Portarul s-a grăbit să schimbe pe postul de televiziune care poartă numele țării noastre. Omul află atunci că, în mod paradoxal, patronul acesteia se află în exil. A fugit de brațul lung al Securității. Dar porta-vocea sa funcționează. Un fel de radio Europa Liberă TV. Dar care emite din țară.

Da, multe se schimbaseră. Totuși, portarul îi spune una care le întrecea pe toate: Ion Iliescu fusese trimis în judecată pentru crime împotriva umanității pentru așa-zisa mineriadă. Din acel moment totul o ia razna. Înțelege repede că portarul și tot PSD regretă asta. El, care stătuse în comă 28 de ani din cauză că fusese identificat drept „golan“ și bătut de niște semeni puși de Ion Iliescu era pe punctul să se înscrie în partidul pe care, aflase cu această ocazie, încă îl mai conduce onorific tot Iliescu!

Așadar, e nevoit să mergă mai departe la PNL. În mod ciudat, e chiar în sediul marelui Front al Salvării Naționale. Portarul e nevoit să privescă alte televiziuni și e mai puțin vigilent. De la secretare află că și președintele PNL a fost victima DNA, dar justiția i-a făcut și lui dreptate. Mulți aleși locali ai acestui partid sunt victime ale procurorilor, chiar și parlamentari. Dar ei nu au participat la miting, era totuși al PSD. Stau cu inima mică și așteaptă ca impunitatea pe care o doresc cu toții să fie obținută de cei de la putere. După care vor ieși la atac. Între timp depun fără convingere moțiuni de cenzură. Preluarea guvernării le-ar complica viața. Omul nostru abia atunci înțelege că trebuie să se întoarcă la spitalul care practic l-a obligat să învie: e timpul să-i dea în judecată.