România și sindromul Securității

Anchetarea istoricului Mădalin Hodor nu e un test pentru acesta, ci pentru CNSAS.

Alexandru Gussi 24.04.2018

De același autor

 

Nu arareori reacțiile la un eveniment sunt mai pline de semnificații profunde decât evenimentul însuși. Este și cazul publicării pe site-ul revistei 22 a unui tabel din 1985 „cuprinzând colaboratorii care sînt în legătura unității noastre“, adică a UM 0225, care, în cadrul Securității Statului, viza dimensiunea externă, mai specific, diaspora. În ciuda declanșării unei tentative inițiale de a pune la îndoială autenticitatea documentului, aceasta a fost recunoscută de specialiștii în arhivele produse înainte de 1989. Opiniile acestora au fost diferite la nivelul interpretării istorice a documentului, dar asta ține de libertatea și responsabilitatea cercetătorului. Autorul dezvăluirii, istoricul Mădălin Hodor, constant colaborator al revistei 22, precum și revista însăși au dreptul la a avea propria lor interpretare. Ca și criticii de bună-credință ai acestui demers. În acest sens, un dialog ar fi salutar. Acesta trebuie să plece de la faptul că în orice țară liberă presa ar fi publicat un astfel de document.

 

Dar cât de liberă e o țară posttotalitară? Știm că după 1990 România a fost mai puțin liberă pentru că cei care au gestionat arhivele partidului unic și ale brațului său represiv, Securitatea, aveau interesul să dețină monopolul utilizării acestora. Au evitat cu orice preț un moment al adevărului, care ar fi fost cu siguranță traumatic. Dar și eliberator. Au preferat să gestioneze în continuare arhivele și, odată cu ele, frica celor care se simțeau vulnerabili.

 

De aici rezultă cele două surse ale sindromului Securității de care România suferă azi. Prima vine chiar din dimensiunea represiunii fizice sau psihologice de până în decembrie 1989. A doua sursă vine din modul cum statul postcomunist și subsisteme rivale ale acestuia au interacționat cu societatea.

 

Continuitatea unui stat nereformat a golit de conținut multe dintre libertățile imediat postrevoluționare, apoi pe cele constituționale. În clivajul dintre cei care care au luat puterea în decembrie 1989 și cei care denunțau impostura acestora, între cei care doreau să impună uitarea crimelor regimului comunist și cei care apărau memoria victimelor, revista 22 a fost încă de la primul său număr, din ianuarie 1990, în mod constant de partea memoriei, de partea victimelor, de partea adevărului istoric.

 

Documentele produse de statul comunist trebuie interpretate în lumina acestui adevăr. Cel publicat acum două săptămâni de revista 22 a fost însoțit de articole care, rezumate, susțineau teza că în parte elitele postcomuniste sunt rezultatul reproducerii celor de dinainte de 1989. În acest caz, mulți intelectuali care au colaborat în diverse grade cu aparatul represiv au beneficiat nu numai de o uitare instituționalizată inițial de regimul Iliescu, dar și, pe parcursul întregii perioade postcomuniste, de o relație privilegiată cu instituțiile statului care făceau posibilă această uitare. Majoritatea studiilor academice de istorie recentă sau politologie au concluzii similare. Nu această teză a deranjat, ci faptul că ea e exemplificată cu nume de oameni dintre care unii au certe calități profesionale și acces la resurse instituționale. Reacția acestora a fost însă mai degrabă în termenii unei forme de luptă ideologică.

 

„Lista lui Hodor și Victoria Securității datorată Revistei 22“ puteam citi într-un cotidian altădată apropiat de dreapta anticomunistă. Ca și cum politica uitării asigurată inițial de cuplul Iliescu-Măgureanu era preferabilă politicii memoriei. Documentele fostei Securități sunt radioactive, publicarea lor presupune totdeauna o voință și un cost pentru că moștenirea regimului comunist ne-a lăsat în fața unei dileme din care prin definiție nu se iese decât plătind un preț important. Dar sindromul Securității nu s-a instalat tocmai pentru că societatea românească în general și elita ei în special nu au avut puterea să iasă din aceste dileme lăsate moștenire de trecutul comunist și de gestionarea sa în anii 1990.

 

Documentele radioactive pot fi tratate numai prin publicare, prin înțelegerea contextului în care au fost produse, prin domesticirea lor. Sunt oricum adevăruri parțiale și trebuie tratate ca atare. Dar ținerea lor în subteran a făcut mult mai mult rău decât bine. Dintre aceste documente tabelele nominale alcătuite de Securitate au statutul cel mai fragil. Ele amestecă persoane cu grade de colaborare foarte diferite. Colaborarea unora a fost determinată de frică, o frică ce s-a putut prelungi după 1989. Dar necesitatea de a empatiza cu astfel de cazuri-limită nu justifică cenzura.

 

E remarcabil faptul că, la aproape 30 de ani după căderea dictaturii comuniste, revistei 22 i se reproșează faptul că nu l-a cenzurat pe Mădălin Hodor, iar acestuia că nu s-a autocenzurat. Mai mult, e anunțată cu satisfacție anchetarea acestuia de către CNSAS, ca angajat al instituției respective, care există tocmai pentru a face publice astfel de documente, nu pentru a le ascunde. Nu istoricul Hodor, ci chiar CNSAS va da un examen: orice încercare de intimidare a acestuia pentru publicarea legală a unui document autentic va însemna o deraiere a CNSAS de la rolul stabilit prin legea sa de funcționare.

 

Din păcate, la nivel public există deja destul tentative de a-l intimida pe Mădălin Hodor. Metodele sunt cunoscute: de la insinuări la minciuni, de la tentative de decredibilizare profesională la amenințări directe. La aproape 12 ani de la condamnarea oficială a regimului comunist drept ilegitim și criminal, resursele materiale și mediatice ale securismului sunt și azi infinit mai importante decât cele ale anticomunismului. Într-o Românie în care reabilitarea ultimului șef al Securității, generalul Iulian Vlad, a consumat recent energii demne de cauze mult mai bune, riscul de a spune un adevăr care doare merită asumat. Caracatița Securității mai are destule rezerve de cerneală. Și noi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22