De același autor
Atunci când președinta PNL vorbește despre credința sa în „axa reformatoare Klaus Iohannis-Dacian Cioloş-PNL“, ne dezvăluie strategia electorală adoptată de național-liberali. Cuplul Iohannis-Cioloș drept locomotivă, aparent chiar două locomotive, în spatele cărora se ascunde partidul cu listele-vagoane pline de candidați. E însă suficientă natura „reformatoare“ a axei respective pentru a mobiliza electoratul astfel încât să se ajungă la un raport de forțe similar celui de la al doilea tur al prezidențialelor din 2014? Deocamdată, conform sondajelor, pare mai probabilă repetarea scenariului din primul tur de atunci sau de la localele de astă-vară. Intrarea în cursă a primului ministru Cioloș poate schimba raportul de forțe?
Un răspuns parțial ni-l putem da citind declarația prin care Cioloș a reacționat aparent pozitiv la insistențele șefului statului și ale PNL: „Îmi propun ca în perioada imediat următoare să vin cu aceste principii, cu aceste valori, cu proiectele începute care, din punctul meu de vedere, ar putea fi continuate şi în măsura în care va exista o susținere a acestor proiecte, dar nu cu un program de guvernare, care este apanajul partidelor care participă la alegeri, dar cu o astfel de platformă, cu un astfel de proiect care să reflecte cumva experiența acumulată în acești ani şi legământul pe care l-aş lăsa pentru perioada următoare, cu asta, da, cu asta pot să contribui la dezbaterea care va avea loc“.
Un citat care arată o prudență greu compatibilă cu nevoia disperată a PNL de a avea un vârf de lance în campanie. Dar probabil că rolul lui Cioloș va fi altul, nu de lider, ci de alternativă, parte a axei Iohannis-Cioloș-PNL care se opune preluării puterii de către PSD.
Esența strategiei PNL nu diferă de strategia „dreptei“ din trecut: mobilizarea României non-PSD, transformarea ei în electorat anti-PSD și acum pro-PNL, încercarea de a demonstra „pericolul PSD“. În această logică ar fi o mare eroare ca Cioloș să încerce să ne convingă de reformismul său sau, mai rău, să ne facă un bilanț roz. Sigur că trebuie să-și apere bilanțul atunci când el este atacat în mod aberant, dar orice triumfalism ar fi sinucigaș pentru credibilitatea sa. Un contraexemplu absolut este negarea eșecului campaniei Cumințenia Pământului și încercările ca, într-un fel sau în altul, să continue pe un drum deschis din imprudență și continuat din eroare.
Prin propriile sale ezitări, prin încercările de cocoloșire ale susținătorilor săi, Cioloș pierde din credibilitatea nu de reformist, pe care nu și-a câștigat-o, ci pe cea de om onest. Singura parte de bilanț care îi întărește credibilitatea e legată de impresia destul de generală că nu a furat și nu i-a lăsat pe cei din jurul său să fure. Este singura parte solidă a guvernării sale, deci singura care poate fi utilizată cu succes în campanie. Asta și pentru că principalul său mandat a fost chiar acesta. E și motivul pentru care, pe alte planuri, poate și trebuie să-și recunoască erorile sau nonacțiunile venite din faptul că a dat un primat stabilității. Dacă, din contra, aflăm că acesta a fost „cel mai reformist guvern din istoria postdecembristă“, așa cum unii susținători publici ai săi încearcă să ne convingă, atunci ne-am lămurit ce înțelege domnia sa prin reformism. Să sperăm că nu va cădea în această capcană.
Dacian Cioloș este extrem de util tocmai pentru că nu e un lider sau un reformist (sistemica gelozie prezidențială nu ar accepta așa ceva), ci e un element de brand care trebuie, alături de câțiva candidați proaspeți, să scoată imagologic PNL din încremenirea în proiect. Dar primul ministru e mai ales o indispensabilă interfață.
Onestul Cioloș este interfața între președinte și PNL. Iohannis, care declară public că vrea să continue drumul cu actualul premier, poate astfel în toată campania să se implice fără a fi direct pro-PNL. Apoi e necesara interfață între PNL și la fel de necesarul aliat, USR-ul lui Nicușor Dan, care a declarat că nu face alianțe, dar îl susține pe Onestul Cioloș. Nu în ultimul rând, Onestul Cioloș promite să fie pe viitor Reformistul Cioloș, ceea ce îi va permite să fie candidatul PNL fără a candida, așa cum spune președinta PNL: „În măsura în care putem regăsi prioritățile PNL - o economie competitivă, o administrație modernă, sisteme de educație şi sănătate în pas cu timpurile, o politică inteligentă de investiții publice şi, în general, un stat cinstit cu cetățenii săi –, atunci, se confirmă drumul comun“.
Iar drumul comun este cel al unei campanii dure, poate cea mai dură după cea din 1990. Istoria recentă ne spune că e greu să mobilizezi în logica anti-PSD atunci când PSD nu e la putere. În 1996 sau 2004 (numai la prezidențiale), s-au creat majorități anti-PSD pentru că acolo se uneau nemulțumiți veniți din direcții diferite, toți votau împotriva puterii, pentru schimbare. Votul aparent dominat de dimensiunea anti-PSD era concomitent un vot determinat de magia schimbării. Acum, cuplul președinte-premier cere prelungiri. Pe logica discursului anticorupție e ușor să demonstrezi „pericolul PSD“, dar magia schimbării e greu de reinventat.
Singura dată când logica anti-PSD a funcționat în favoarea celor de la putere a fost în 2009, dar era cu un guvern căzut în parlament. Nu putem exclude ca istoria să se repete, Cioloș putându-și arăta dorința de schimbare asumându-și un pachet de legi în parlament sau prin alte acțiuni decisive, inclusiv referendum. Că doar nu poate aștepta ca în această perioadă doar procurori și judecători să pună în dificultate un PSD care acum se îndreaptă spre victorie.