Cadourile otrăvite ale Chinei pentru Europa

Miopia strategică a lui Donald Trump și oportunismul europenilor, pentru care afacerile cu China au prioritate, ne-au adus într-un punct în care, din aliați, SUA și Europa ar putea să devină adversari.

Alexandru Lazescu 16.04.2019

De același autor

Ultimii ani au cunoscut o efervescență a prezenței chineze în Europa. Dincolo de investițiile directe în tehnologii critice, infrastructură strategică, proiecte energetice, China a desfășurat simultan și o intensă ofensivă pe alt front, cel de influență de tip soft power, deschizând pe continent peste 170 de Institute Confucius, în general prin acorduri de parteneriat cu universități din țările gazdă. Cele mai multe sunt în Marea Britanie (29), Germania și Franța, câte 17, și Italia (12), o reflectare a priorităților Beijingului când vine de vorba de țările în care vrea să influențeze opinia publică în favoarea sa. Dar și în România sunt patru, la Sibiu, Brașov, Cluj și București, și mai există și Clase Confucius la Deva și Constanța. În teorie, rolul acestora este acela de a promova cultura și civilizația chineză, similar cu ceea ce fac British Council, Alliance Française sau Institutele Cervantes. În realitate, însă, acestea sunt, spune Willy Lam, profesor la Universitatea din Hong Kong, „niște centre din care experți în propagandă infiltrează universitățile care le găzduiesc pentru a induce opinii favorabile asupra «Modelului Chinezesc» de societate și a «corecta» părerile celor din Occident, care consideră China un stat autoritar care încalcă drepturile omului“.

Cu toate acestea, probabil mulți se pot întreba de ce e neapărat rău ca Beijingul să investească masiv în Europa. Nu e ceva ce, din contra, ar trebui aplaudat? Nu neapărat, dacă luăm în calcul și costurile. Pentru că, după cum s-a văzut până acum, aceste investiții sunt fie „daruri“ otrăvite, fie sunt gândite să ofere Beijingului leviere de influență politică asupra țărilor respective. În prima categorie intră împrumuturile oferite de China unor țări pentru finanțarea unor mari proiecte de infrastructură, la care lucrează exclusiv firme chinezești. Proiecte care fie nu sunt necesare, fie pe care țările respective nu și le pot permite, dar care sunt totuși contractate, nu rareori prin mituirea decidenților de acolo.

Cadourile otrăvite

Această formulă de operare a primit numele de debt trap diplomacy, rezultatul fiind acela că Beijingul preia astfel controlul unor facilități strategice care fuseseră puse drept garanții. Așa a trebuit Sri Lanka să cedeze Chinei, în anul 2017, controlul asupra unui port strategic situat într-o zonă critică pentru securitatea Indiei. Un alt port, din Djibouti, pare să aibă aceeași soartă, în timp ce Kenya, ca și alte țări africane, au și ele mari probleme cu împrumuturile garantate cu același gen de facilități strategice sau cu rezerve de minereuri rare. Un studiu recent releva faptul că, după ce au intrat în proiectul BRI, datoria totală a unor țări ca Pakistanul sau Muntenegru a crescut de la 15 procente din PIB în 2016 la aproape 50 de procente în 2018. Este motivul pentru care alte state, precum Malaezia sau Nepalul, au decis să-și reducă semnificativ implicarea în acest gen de investiții. Iar à propos de „cadouri“, anul trecut, cotidianul Le Monde relata că între anii 2012 și 2017 toate informațiile din bazele de date din sediul Organizației Unității Africane de la Addis Abeba erau transferate în fiecare noapte la Shanghai. Clădirea respectivă, inaugurată în 2012, împreună cu întregul sistem informatic, fusese un „cadou al Chinei pentru prietenii africani“. Și ceea ce este remarcabil este că liderii africani au devenit atât de dependenți economic de Beijing, încât au făcut tot posibilul să mușamalizeze chestiunea.

Disputa Huawei

Subiectul momentului, inclusiv din perspectiva relațiilor transatlantice, rămâne însă Huawei. Probabil că cei mai mulți când aud de Huawei se gândesc la telefoanele produse de compania fondată de Ren Zhengfei, un fost ofițer în armata chineză. Însă pentru SUA Huawei este un vector strategic prin care Beijingul vrea să infiltreze structurile de telecomunicații mobile din țările care instalează echipamentele componente ale viitoarei rețele 5G. Această tehnologie oferă viteze de până la 20 de ori mai mari decât cele disponibile în prezent, atribut care, alături de altele, face posibile aplicații avansate, de la automobile cu pilot automat sau unele care utilizează realitatea virtuală. Huawei este în prezent cel mai mare producător din lume de echipamente de telecomunicații. Dar a ajuns în această poziție după ce a „preluat“ tehnologii de vârf de la compania americană Cisco, fostul lider mondial în domeniu, care a avut, ca și alte companii occidentale, proasta inspirație să-și fabrice echipamentele în China. Apoi, beneficiind de sprijinul masiv al guvernului de la Beijing, a practicat prețuri de dumping, ceea ce i-a permis să-și elimine pe multe piețe competitorii, așa cum au pățit și producătorii europeni și americani de panouri solare. De pildă, în România, vânzările totale ale Huawei au atins cifra remarcabilă de 400 de milioane de dolari. Cei care, ca Germania, refuză să blocheze accesul Huawei pe piețele lor, spre deosebire de Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, care au făcut-o deja, vin cu următoarele justificări principale: 1) nu au fost identificate până acum vulnerabilități în echipamentele Huawei; 2) vor face în prealabil verificări de securitate riguroase și vor semna un acord cu Beijingul care să „garanteze securitatea rețelei 5G“; 3) este important să facă cât mai repede rețeaua 5G funcțională pentru a nu pierde startul în competiția tehnologică cu alte state, așa că nu pot aștepta încă o perioadă, estimată undeva între 6 luni și un an, până când vor exista soluții alternative occidentale, cum ar fi cele oferite de Erickson sau Nokia. Ultimele două companii, recomandate de Wa­shing­ton, sunt firme europene, deci nu se poate spune că demersul american are în substrat motivații comerciale.

Însă, la o privite mai atentă, nici una dintre aceste narațiuni nu stă în picioare. Ceea ce se poate cel mult depista la verificări sunt eventuale soluții de spionaj de tipul celor dezvăluite în octombrie 2018 de o anchetă Bloomberg, care scria că în 2015 s-a descoperit că peste 30 de corporații majore americane, între care Amazon și Apple, precum și instituții federale americane, unele chiar din sistemul de securitate, utilizau computere în ale căror plăci de bază subcontractorul din China, care le fabrica pentru firma americană Super Micro Computers, inserase cipuri spion. Acestea permiteau serviciilor secrete din China să aibă acces în rețelele în care erau utilizate computerele respective. Însă, în condițiile în care soluțiile informatice utilizate în echipamentele din rețelele 5G au la bază zeci de milioane de linii de program, nimeni nu poate da în mod realist astfel de garanții. Este imposibil din punct de vedere practic. Mai mult, se fac actualizări dese ale acestor programe, așa cum se actualizează sistemele de operare utilizate de smart-phones, care pot foarte bine să ofere, în viitor, chiar dacă nu o fac acum, „portițe de acces“ pentru serviciile secrete chinezești. Cât despre ideea unui eventual acord cu China pe această temă, e foarte greu să nu o privești ironic. Este ca și când ai oferi unui competitor acces complet la informațiile tale confidențiale bazându-te pe promisiunile acestuia că nu le va folosi în favoarea sa.

La fel, trebuie să fii de-a dreptul naiv să iei de bune asigurările date de Huawei, care susține că este o companie strict privată care nu este sub nici un fel de control guvernamental. Numai că, în China, toate marile corporații private sunt obligate să aibă în consiliile de administrație reprezentanți ai Partidului Comunist, iar o lege din 2017 le obligă să pună la dispoziția autorităților orice informație solicitată de acestea. Și ceea ce lumea uită adesea e că, dacă în Statele Unite Google poate refuza să colaboreze cu Pentagonul în proiecte de cercetare, pentru că un număr de angajați au semnat o petiție împotriva implicării în astfel de activități fără nici un fel de consecințe, în China așa ceva este de neconceput. În fine, se exagerează și elementul legat de presiunea timpului. În fapt, nu există în acest moment aplicații semnificative, deja dezvoltate, care să aibă neapărată nevoie de tehnologia 5G. Vor mai trece încă câțiva ani buni până se va ajunge acolo. Deci, este de presupus mai degrabă că germanii sau ungurii nu vor să-i irite pe chinezi, primii pentru a nu li se bloca accesul companiilor germane pe piața Chinei, ceilalți pentru că sunt interesați de investițiile chinezești. În plus, nu este de neglijat nici faptul că operatorii de telefonie mobilă sunt tentați de prețul mai mic al echipamentelor Huawei, posibil datorită sprijinului guvernamental.

Consecințe transatlantice

Relația cu China devine tot mai mult o dispută euro-atlantică. Washingtonul funcționează în paradigma competiției strategice. În Europa, lucrurile se văd diferit. După cum a demonstrat Germania, atât prin episodul Nord Stream 2, cât și prin intenția anunțată public de ministrul de Finanțe, Olaf Scholz, nu numai de a nu crește bugetul militar până la nivelul asumat în cadrul NATO, de 2%, ci de a-l scădea până la 1,25 procente din PIB în 2023 (o sfidare evidentă la adresa Washingtonului), la Berlin singura mare preocupare este aceea de a menține deschise la nivel global canalele de export, extrem de importante pentru economia germană. Preocupările în materie de securitate sunt secundare. În Germania, țară care are cel mai greu cuvânt în UE, nu există în fapt o abordare geopolitică pe termen lung din acest punct de vedere.

Or, dacă lucrurile merg pe această pantă, fractura totală între America și Europa devine inevitabilă, indiferent cine se va afla la Casa Albă. Pentru că soarta alianței, și în particular soarta NATO, depinde esențial de ce alegere va face Europa: se va alătura Americii în această confruntare geopolitică cu China sau va prefera să stea deoparte. Miopia strategică a lui Donald Trump, care crede că America se poate bate simultan cu toată lumea, și oportunismul europenilor, pentru care afacerile cu Rusia și China au prioritate, ne-au adus într-un punct în care, din aliați, Statele Unite și Europa ar putea să devină adversari. Rezultatul previzibil nu va fi doar decesul de facto al alianței euro-atlantice, ci, probabil, va fi pecetluită pe termen lung chiar soarta lumii occidentale și, la pachet, și aceea a democrației liberale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22