De același autor
Aparițiile lui Mark Zuckerberg în fața unor comisii ale Congresului SUA au făcut multe valuri în spațiul public, și nu doar în America. Comisiile au avut reale dificultăți să facă față unor subiecte pe care nu le stăpâneau, motiv pentru care CEO-ul Facebook a ieșit bine ca impresie de ansamblu. În mare, discuțiile s-au concentrat pe două aspecte majore: protecția datelor personale și maniera în care pot fi folosite rețelele sociale în manipularea proceselor electorale, mai ales din exterior, cazul cel mai notoriu fiind Rusia, care pare să fi devenit extrem de sofisticată și eficientă din acest punct de vedere.
Zuckerberg se află sub presiune pe ambele direcții. Pe de o parte, Facebook este acuzat că nu a luat suficiente măsuri de siguranță care să împiedice extragerea datelor personale în beneficiul unor structuri precum Cambridge Analytica. Oricum, cel puțin în Europa, vor intra în curând în vigoare reglementări mult mai severe în legătură cu protecția datelor personale, în timp ce în America lucrurile sunt mai puțin clare. Demersul UE are la bază atât motivații ideologice, cât și unele de altă natură. Bruxellesul face tot ce îi stă în putință să penalizeze cât mai sever marile corporații de tehnologie americane, de la Google și Facebook la Apple și Amazon. Sunt frustrări majore pe continent că la acest capitol nu există niciun fel de alternativă europeană semnificativă la giganții americani.
Ar trebui oare ca Facebook să fie supus unor reglementări speciale, având în vedere caracterul său dominant pe piață? Ca și în cazul Google, răspunsul e complicat. Astfel de reglementări există, de pildă, în cazul utilităților, pentru a le împiedica să-și exercite arbitrar pozițiile de monopol sau cvasi-monopol în raport cu clienții ridicând excesiv prețurile. Numai că Google, Facebook, Twitter sunt gratuite. O altă întrebare legitimă este aceea dacă Facebook este o companie de tehnologie sau este o companie media. Mark Zuckerberg se grăbește să respingă imediat a doua variantă, pentru că, dacă acceptă încadrarea, înseamnă că ar trebui să se supună unor rigori mult mai serioase în materie de conținut.
Cealaltă acuză este aceea că Facebook le-a permis rușilor să se amestece în alegerile din SUA și Europa. Aici însă discuția e mai nuanțată pentru că, în mod normal, aceasta e o chestiune care ar trebui să preocupe și guvernele. Până la urmă, disputa este inegală între o corporație, chiar de dimensiunea Facebook, și o putere globală cum este Rusia. Problema este extrem de sensibilă pentru că generează suspiciuni majore în privința corectitudinii alegerilor sau a unor referendumuri atât de importante precum cel legat de Brexit. Cu un an în urmă, un articol apărut în The Guardian, intitulat Marele furt de la Brexit: cum a fost democrația furată, scotea în evidență, cu destul timp înainte ca scandalul Cambridge Analytica să explodeze, impactul modelului de operare pus la punct de compania respectivă. „O operațiune globală ocultă implicând Big Data, prieteni miliardari ai lui Trump și diferite grupuri ale campaniei Leave au influențat rezultatul votului de la referendumul pentru Brexit.“ La acea vreme, Chris Wylie nu făcuse încă dezvăluirile explozive privind maniera în care Cambridge Analytica obținuse ilegal de pe Facebook informații detaliate privind profilul digital a zeci de milioane de alegători. Însă filozofia de operare era descrisă sugestiv încă de atunci de doi foști angajați ai Cambridge Analytica implicați în ceea ce ei descriau drept un mariaj dintre Big Data și tehnici de război informațional. „Era un instrument extrem de eficient care avea la bază un mixaj de psihologie, propagandă și tehnologie.“
Este de presupus că astfel de tehnici au fost puse la punct nu doar în Occident, ci și în Rusia sau China. Oricum, regimurile autoritare se bucură de importante avantaje comparative în demersul lor de erodare și discreditare a democrațiilor liberale, utilizând metode de manipulare și platforme, precum rețelele sociale, pentru a amplifica tensiunile rasiale, etnice sau ideologice. Occidentul a ajuns, în mod ironic, să furnizeze chiar el adversarilor instrumente formidabile de destabilizare. Iar acest impact negativ este asimetric. Societățile deschise sunt, evident, mult mai vulnerabile. Occidentul nu poate utiliza același tip de tactici, chiar dacă ar vrea să o facă. În Rusia, Facebook este mult mai puțin popular decât alte rețele sociale locale precum VKontakte. Iar aceasta din urmă, înființată de Pavel Durov, a trecut în 2014 ferm sub controlul Kremlinului, după ce Durov a fost forțat de FSB să-și vândă acțiunile unei companii de telecomunicații controlate de magnatul Alisher Usmanov, un prieten personal al lui Putin.
Însă probabil mai importantă este eroziunea internă. Evoluțiile tehnologice disruptive, de la explozia canalelor de televiziune distribuite prin satelit și apariția Internetului până la rețelele sociale, au erodat capacitatea de guvernare, favorizând impulsurile politice oportuniste în dauna unor strategii pe termen lung, au amplificat faliile din societate sub presiunea unor agende de grup radicale și intolerante, obsedate de cultivarea cu orice preț a diversității, au dizolvat aproape în totalitate liantul social tradițional. Întrebarea este dacă democrațiile liberale mai pot găsi răspunsuri adecvate față de aceste tendințe care o împing către o criză existențială.
