Începe un nou Război Rece

Tot mai multe voci anunță sfârșitul globalizării, „așa cum o știam”, iar intrarea într-un nou Război Rece, marcat de instabilitate și de riscuri ridicate, este o certitudine.

Alexandru Lazescu 05.04.2022

De același autor

„Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu. Dar cu Ucraina subordonată, Rusia devine în mod automat un imperiu”. Este o observație celebră, citată adesea, făcută de fostul consilier pentru securitate națională al lui Jimmy Carter, Zbigniew Brzezinski, născut la Varșovia. De care nu au ținut cont cei care nu au înțeles sau au ignorat acest obiectiv strategic major al lui Vladimir Putin, pe care el l-a anunțat, de altfel, de o manieră implicită, în discursul său din 2007 de la Conferința de Securitate de la München. La fel, vedem acum repercusiunile unor decizii majore pripite luate în trecut. În euforia de la începutul anilor ’90, după încheierea Războiului Rece, într-o perioadă de necontestată hegemonie globală americană, Washingtonul, sub ambele administrații, Bush și Clinton, a presat Kievul să renunțe la armele nucleare. Fixația momentului era denuclearizarea, o idee evident în principiu dezirabilă și lăudabilă, dar care nu a rezistat la confruntarea cu realitatea.

  Printr-o amară ironie a istoriei, după anexarea Crimeei în 2014, după invazia de acum a Ucrainei și după avertismentele Kremlinului privind spectrul unui război nuclear și aluziilor Rusiei privind posibilitatea utilizării efective a unor arme nucleare tactice (în emisiuni ale televiziunii de stat de la Moscova li se transmiteau mesaje de intimidare unor țări „obraznice”, ca Polonia sau Lituania, cu amenințări de genul „nu va mai rămîne nimic din Varșovia voastră în 30 secunde”), tendința este una exact contrară.

  Tratatul de neproliferare nucleară riscă să devină complet nerelevant. Urmând exemplul Coreei de Nord, nicio țară care dispune de cunoștințele tehnice și de resursele necesare pentru dezvoltarea unei arme nucleare nu se va mai baza pe bunăvoința celor 191 de semnatari ai acestui tratat pentru a-și apăra suveranitatea. După cum se vede, nici Tratatul și nici ONU, din cauza blocajelor cu Veto din Consiliul de Securitate, nu pot opri un război dintre două țări, între care una este o putere nucleară. Vom vedea foarte probabil o adevărată cursă pentru obținerea acestui statut de putere nucleară, principalii candidați fiind desigur Iranul, și în oglindă Arabia Saudită, ceea ce ridică la cote de avarie tensiunea în Orientul Mijlociu, unde și Israelul dispune de astfel de arme, chiar dacă nu recunoaște oficial asta explicit. Iar după cum arată turbulențele geopolitice, țări ca Japonia, Coreea de Sud sau Taiwanul ar putea decide și ele în mod similar dacă protecția pe care le-o oferă în chip formal americanii primelor două și într-o zonă ambiguă Taiwanului devine nesigură.

   Un articol din Wall Street Journal, bazat pe documente devenite accesibile recent, dezvăluie detalii interesante privind contextul în care s-a semnat în data de 14 ianuarie 1994, la Moscova, acordul privind denuclearizarea Ucrainei de către Leonid Kravciuk, președintele de atunci al țării, alături de Bill Clinton și Boris Elțîn. „Dacă mâine Rusia intră în Crimeea, nimeni nu va ridica o sprânceană”, a spus atunci Kravciuk, imediat după semnarea acordului. O predicție care s-a dovedit în mare măsură adevărată, pentru că, în pofida unor declarații occidentale de înfierare, Rusia nu s-a ales în 2014, după anexarea Crimeei, decât cu o serie de sancțiuni relativ moderate. Provenit din structura de vârf a aparatului de partid din Uniunea Sovietică, bun cunoscător al realităților și al mentalităților politice dominante la Moscova, Kravciuk s-a dovedit la fel de vizionar atunci când a încercat să-i explice lui Clinton, fără succes, pericolul „exploziei politice și divizării Ucrainei – autonomie pentru Donețk, Krivoirog, Galicia, cu dezmembrarea țării în final”.

   Președintele american s-a dovedit la fel de surd și la semnale venite din interiorul administrației din partea unor membri de vârf din Consiliul pentru Securitate Națională care, conform Wall Street Journal, într-un document din 1994, considerau drept legitime îngrijorările Kievului și avertizau, din nou vizionar, asupra posibilității unor evoluții și tragedii în viitor, ca acelea la care asistăm acum. „Ambițiile teritoriale ale Rusiei față de Ucraina vor avea drept rezultat un eșec al reformelor în Rusia”, iar „disputele dintre Rusia și Ucraina, scăpate de sub control, vor amenința stabilitatea și unitatea Europei”. Interesant, Casa Albă primise semnale similare chiar de la Moscova, de la ministrul adjunct de externe rus de atunci, Georghi Mamedov, care îndemnau Statele Unite să nu se amestece în această chestiune. Răspunsul Casei Albe fiind, în descrierea plastică a autorului articolului, „invenția unui esperanto de dezarmare, democrație și economie de piață”.

  După aproape 30 de ani de la aceste evenimente, erorile geopolitice majore făcute atunci și altele făcute mai târziu, născute din ceea ce un reputat analist american de politică externă, Walter Russell Mead, numea „fanteziile postistorice” ale unei bune părți din elitele politice, din establishmentul de securitate națională și din zona academică din Occident, ne-au adus în situația de acum. În opinia unui cunoscut comentator politic, Fareed Zakaria, războiul din Ucraina marchează o nouă eră în istoria lumii, care pune capăt celor trei decenii de Pax Americana, în care dominația globală a Statelor Unite a fost una covârșitoare. Odată cu ascensiunea economică a Chinei, cu maniera tot mai asertivă în care Rusia și-a impus prezența în Siria și în zona Golfului, în Venezuela și în Africa, și cu ambițiile unei „Europe suverane” a cărei flamură este purtată mai ales la Paris, tranziția către o lume multipolară devenise inevitabilă.

   Ideea multipolarității poate părea tentantă pentru mulți, cei care priveau resentimentar hegemonia americană. Însă o lume în care există falii ideologice majore, resentimente adormite readuse la suprafață și ambiții de reconfigurări geopolitice, este o rețetă sigură pentru instabilitate, crize și potențiale dezastre. Războiul din Ucraina este un prim și concludent exemplu, care pune sub semnul întrebării globalizarea și anunță intrarea într-un nou Război Rece. Deși mulți continuă să respingă o astfel de „idee dezagreabilă”, care punea sub semnul întrebării uriașe interese financiare și o tentantă viziune ideologică liberală despre o lume globală guvernată prin tratate și instituții internaționale. Numai că globalizarea s-a produs, după cum avertiza cu multă vreme în urmă sociologul Manuel Castells, în absența unor instituții globale cu autoritate, cu pârghii reale, capabile să gestioneze crizele și provocările, așa cum o fac statele naționale. În toată această perioadă, acest rol l-au jucat Statele Unite care, într-o lume practic unipolară, puteau să asigure din această poziție o parte din îndatoririle unui astfel de guvern global. Dar dacă America se retrage, nu mai are resursele și voința necesare să joace acest rol sau are loc o modificare semnificativă a raporturilor de putere pe plan internațional vom asista la o dezordine globală generalizată. Oamenii în general nu înțeleg, vedem asta acum, cât de importantă este securitatea decât atunci când aceasta dispare!  

  Semnale privind intrarea într-un nou Război Rece existau deja de ceva vreme. Iar dacă mai existau îndoieli, acestea au fost spulberate după semnarea, pe 4 februarie 2022, la Beijing, a Pactului Strategic dintre Rusia și China și declanșarea invaziei Ucrainei. Declarația comună, semnată de Vladimir Putin și Xi Jinping, subliniază încă din titlu că „relațiile internaționale intră într-o nouă eră”, ca urmare a procesului de „modificare a balanței de putere din lume”. Este o afirmare explicită a primatului forței militare și economice în raport cu legislația internațională, după cum s-a văzut acum în Ucraina, în brutală opoziție cu abordările occidentale în materie. Obiectivul lor strategic major fiind de americanizarea lumii, modificarea în favoarea lor a regulilor și principiilor care stau la baza actualei ordini internaționale. La minimum, Rusia vrea să-și recâștige o zonă de influență în estul Europei, iar China să reîncorporeze Taiwanul și să-și extindă dominația asupra întregii Asii de Sud-Est, prin eliminarea Americii din regiune.

   Într-un interviu pentru Wall Street Journal, Matt Pottinger, unul dintre arhitecții strategiei de securitate a administrației Trump, compară momentul actual marcat de războiul din Ucraina cu războiul din Coreea, început 1950 și terminat în 1953. Războiul Rece începuse deja de facto încă din 1946. Celebra „Long Telegram” a lui George Kennan, care introducea conceptul de „containment” a Uniunii Sovietice, pe care o descria drept o „forță politică care nutrea convingerea fanatică că nu este posibil un modus vivendi permanent cu Statele Unite”, datează din 22 februarie 1946. Iar într-un la fel de celebru discurs, ținut la Fulton, Missouri, pe 5 martie 1946, Winston Churchill vorbea deja despre o „cortină de fier” care diviza Europa. Însă abia odată cu izbucnirea războiului din Coreea s-a cristalizat ca atare, în imagine publică a Vestului, ideea unui Război Rece, cu toate consecințele sale.

   În 1950, Kim Il Sung obținuse binecuvântarea de la Stalin și suportul lui Mao pentru invadarea și ocuparea sudului Peninsulei Coreene. O operațiune pe care estima că o va finaliza relativ repede. Acum, spune Pottinger, rolurile s-au inversat: Xi Jinping îl joacă pe cel al lui Stalin, în timp ce Putin este cel care a ordonat invazia Ucrainei. Astăzi „este greu să eviți concluzia că toate aceste evoluții sunt parte a unui nou Război Rece pe care Xi Jinping și Vladimir Putin l-au declanșat împotriva Vestului”. În acest sens, el face o paralelă între întâlnirea dintre Stalin și Mao din 1950, care a precedat cu 6 luni invazia Sudului de către armata nord-coreană, cu întâlnirea de la începutul lunii februarie de la Beijing dintre Putin și Xi. În fapt, nimeni nu se îndoiește că liderul de la Kremlin a amânat declanșarea invaziei până după terminarea Olimpiadei de iarnă, din considerație pentru Xi Jinping. De aceea, ar fi o eroare să fie întreținute iluzii, cum se pare că mai există încă printre oficiali ai administrației Biden, dar și printre europeni, că Beijingul ar putea fi determinat să se distanțeze de Rusia în privința războiului din Ucraina pe care, de altfel, are grijă să se ferească să-l numească ca atare. De altfel, Beijingul a refuzat să se distanțeze de Moscova chiar în cursul ultimei întâlniri video la vârf  UE-China.

  Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a descris NATO drept o „relicvă a Războiului Rece” și a criticat sancțiunile la adresa Rusiei spunând că „globalizarea este utilizată ca o armă”. Ar trebui să vedem aceste declarații în asociere cu altele făcute de partea cealaltă a barierei geopolitice, de pildă de către CEO-ul celui mai mare fond de investiții din lume, BlackRock, și de către Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (într-un interviu cu Christiane Amanpour pentru CNN). Ambii spun că războiul din Ucraina practic pune punct final globalizării, așa cum arată ea astăzi. Problemele și limitele globalizării fuseseră deja expuse sever de pandemie. Acum, războiul din Ucraina, care marchează practic în mod oficial intrarea lumii într-un nou Război Rece, pare să tranșeze definitiv chestiunea.

  Astfel de anunțuri despre sfârșitul globalizării deschid inevitabil o discuție despre cum va arăta lumea în „noul format geopolitic”. Segmentarea Internetului oferă un prim răspuns. Există deja un Internet chinezesc separat de cel global și vom avea foarte curând o situație similară și în Rusia, dar și în alte țări, precum Iranul. Incursiunea înapoi în timp la perioada primului Război Rece este doar parțial utilă. Transformările petrecute între timp, în cele trei decenii scurse de la sfârșitul acestuia, enorma integrare a economiei mondiale, ne pun în fața unor provocări semnificativ mai complicate. Este ca și când ai încerca să revii de la omletă la ouăle din care a fost făcută.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22