De același autor
Zece pentru Romania e cu siguranta mai mult decat un exercitiu de marketing. Unul reusit, de altfel. E, in primul rand, un amplu si abil demers al grupului media Realitatea TV, apartinand lui Sorin Ovidiu Vantu, de a se pozitiona drept un fel de diriginte al natiunii impartind note in dreapta si in stanga, asezand elitele tarii pe rafturi mediatice, cate zece la pachet. Etichetele se mai schimba de la un an la altul. In 2006, am avut de exemplu parte de clasamente cu avocati si arhitecti, dar, dupa nevoi, in anii urmatori, avem toate sansele sa vedem si alte categorii aduse in prim-plan.
In spatele operatiunii functioneaza o adevarata masinarie, patru institute de cercetare sociologica, al carei rost este acela de a conferi credibilitate clasamentelor si de a transmite mesajul ca rezultatele au o deplina sustinere stiintifica. Din punct de vedere tehnic, proiectul e greu de atacat. Totul pare impecabil. Exista insa in subsidiar o prezumptie larg impartasita, e drept, nu doar de echipa de la Realitatea TV: "Cine nu apare la televizor nu exista!". Iar cine filtreaza prezenta lui X sau Y pe micul ecran, unde X si Y pot fi, dupa caz, politicieni, oameni de afaceri, jurnalisti pur si simplu sau cei din specia difuza a comentatorilor/analistilor politici, avocati, doctori sau actori, dicteaza in buna masura si agenda publica a Romaniei.
Ideea ca notorietatea bate valoarea nu e deloc confortabila, dar e una dintre trasaturile definitorii ale acestei perioade, in care VIP-uri indoielnice domina scena mediatica. Si nu doar la noi. Asa a ajuns Dan Diaconescu sa fie nominalizat pe lista celor mai buni zece gazetari din tara, desi, in mare, nu face nimic altceva decat sa stea pe un scaun seara de seara la OTV, intrerupand discret, din cand in cand, interminabilele suvoaie verbale ale invitatilor, o galerie pestrita de personaje, de la Oana Zavoranu la duo-ul Silviu Prigoana-Adriana Bahmutan si de la Nicolae Plesita la Gigi Becali sau alti lideri politici proeminenti, care parasesc studioul doar catre dimineata. Paradoxul situatiei e ca aceasta televiziune de apartament bate adesea ca audienta competitori care pun la bataie sume considerabil mai mari, ceea ce spune multe despre gustul public pentru acest gen de tele-manele politico-sentimentale cu titluri bombastice.
Nu doar Realitatea TV aspira la statutul de "Big Brother" al natiunii, dar, in mod evident, grupul cu pricina pare cel mai determinat si mai bine pozitionat din acest punct de vedere. "Antenele" lui Dan Voiculescu isi doresc cu siguranta acelasi lucru, dar o fac mai neinspirat. De pilda, seara de seara, intr-un soi de "Muppets show" politic, Ion Cristoiu, Octavian Paler si din cand in cand Valentin Stan au o singura preocupare de capatai: aceea de a demola credibilitatea principalului dusman al patronului Partidului Conservator si al unuia dintre cele mai extinse imperii media autohtone. Succesul nu pare sa fie nici pe departe pe masura investitiei de efort. Caricaturizarea lui Traian Basescu e putin convingatoare, tocmai pentru ca e obsesiva, daca ii exceptam pe cei care ii sunt oricum ostili presedintelui.
Lista cu aspirantii la rolul de "Big Brother" poate, desigur, continua cu alte nume. Cu B1 TV sau cu National TV, alaturi de colegul de trust N 24, un alt canal de stiri apartinand fratilor Micula. Daca mai punem la socoteala si OTV impreuna cu DDTV, batem toate recordurile in materie la capitolul numarului de televiziuni de stiri. In mod simptomatic absenta din aceasta insiruire este televiziunea publica. Dupa ce din 1990 incoace a facut obiectul unor aprige batalii politice si dispute publice incinse, TVR a intrat intr-un con de umbra din acest punct de vedere. In absenta unei viziuni strategice adaptate la un peisaj media autohton in schimbare rapida, TVR a pierdut dramatic din relevanta, lasand unor oligopoluri private rolul dominant in modelarea agendei publice. O situatie care ar trebui poate sa starneasca ceva mai multa ingrijorare decat pare sa fie cazul in acest moment.
Inflatia de canale de stiri si de talk show-uri din Romania e unica pe continentul european. Nici in Cehia, nici in Polonia, nici in Germania, Marea Britanie sau in Franta nu intalnim ceva asemanator. Interesant e ca nici unul dintre aceste posturi TV nu e pana acum profitabil. Semn ca altceva conteaza cu adevarat: batalia pentru influenta, pentru controlul "formatorilor de opinie", nu cifrele absolute de audienta, care, din acest punct de vedere, sunt mai putin relevante. Fenomenul poate lasa impresia ca asistam la o ampla dezbatere, un binevenit semn de sanatate democratica. O iluzie care se evaporeaza insa repede. S-a umplut tara de ziare si televiziuni al caror unic rol este doar acela de a oferi proprietarilor o tribuna pentru a obtine favoruri, protectie sau, pur si simplu, pentru a-si ataca si santaja adversarii din zona economica si politica. Tranzactiile cu influenta mediatica au devenit, din pacate, un loc comun, mai ales dupa anul 2000. Doar putine redute profesionale si etice au mai ramas in picioare.
Realitatea TV impinge insa aceasta batalie pentru influenta intr-o alta dimensiune. Intr-un mod sofisticat si se pare eficient, daca ne luam dupa impresionanta galerie de nume grele, deopotriva oameni si institutii, care cautioneaza proiectul, conglomeratul media cu pricina are nu doar ambitia de a-si aduna, ca altii, un portofoliu redutabil de formatori de opinie, ci si de a fabrica unii noi, devenind un fel de arbitru absolut in stare sa promoveze reperele de valoare si sa traseze principalele linii directoare in dezbaterea publica. In engleza exista o expresie care descrie foarte bine aceasta conditie: mult ravnitul statut de "king maker". Cu o astfel de platforma credibila si formidabil de influenta poti spera sa impui in buna masura, in momentele critice, regulile jocului si sa influentezi cursul evenimentelor. Ramane de vazut in ce masura planurile de laborator vor rezista la contactul cu realitatea de pe teren. Foarte probabil, anul politic 2007, care se anunta extrem de agitat, va oferi cateva raspunsuri interesante in acest sens.
