De același autor
Imediat dupa ce doua exit poll-uri consemnau victoria zdrobitoare a lui Traian Basescu in referendumul de sambata, liderii coalitiei antiprezidentiale au incercat, secondati de cativa dintre obisnuitii analisti de serviciu, sa relativizeze la maximum votul final. Calul de bataie a fost, bineinteles, prezenta la vot. Previzibil, era ultimul refugiu pe care il aveau la indemana, motiv pentru care, de altfel, cei in cauza au facut tot ce le-a stat in putere ca sa avem o participare la vot cat mai mica cu putinta. Stabilind ziua de vot intr-o sambata, ceea ce a avut drept efect o slaba participare electorala in mediul rural, decizand inchiderea urnelor la opt seara, si nu la noua cum se intampla de obicei si refuzand cu obstinatie sa prelungeasca ora de inchidere a urnelor, deschizand putine sectii electorale in strainatate si, nu in ultimul rand, recurgand la tot felul de artificii care au dus la cresterea pana la un nivel suspect de inalt a numarului total de alegatori. Concluzia aiuritoare livrata in spatiul public era fie ca toata lumea a pierdut, fie chiar ca, de fapt, Traian Basescu ar fi suferit pana la urma un esec.
Astfel de fumigene s-au consumat totusi destul de repede. Oricum ai intoarce lucrurile, un scor de 75% e unul coplesitor, iar prezenta la vot consemnata in final e, pana la urma, comparabila cu cele care se inregistreaza curent in Statele Unite sau in multe tari europene. Asa ca a urmat inevitabil impactul cu o realitate politica modificata radical intre timp. Figurile livide ale lui Mircea Geoana si Ion Iliescu sau expresia dezorientata de pe fata lui Calin Popescu Tariceanu erau mai sugestive decat o mie de discursuri. Iar peste foarte putina vreme, incriminarile, acuzele si contraacuzele reciproce au inceput sa curga in valuri. La fel ca in celebra poveste a lui Hans Christian Andersen, s-a vazut deodata ca imparatul era de fapt dezbracat.
Sorin Oprescu, invins de Mircea Geoana la ultimul congres PSD, dupa ce chiar cel care il incurajase ca candideze, Ion Iliescu, il parasise pe ultima suta de metri, a tinut sa spuna ca cineva va trebui sa-si asume responsabilitatea esecului. Un fel de " ghici ciuperca ce-i?", pentru ca e limpede pentru toata lumea ca tintele principale sunt Mircea Geoana, Ion Iliescu si, in tot mai mare masura, Viorel Hrebenciuc, principalul artizan al jocurilor de culise, in tandem cu Bogdan Olteanu de la PNL. La fel crede si colegul sau mai tanar, Victor Ponta: "In aceasta batalie am avut aliati tradatori si generali incompetenti. Acum, trebuie sa ne gandim si la unii, si la altii, sa facem o analiza si sa vedem cu cine pornim la urmatoarea batalie". Semn ca scaunul presedintelui Mircea Geoana se zgaltae serios, iar liderul fondator al partidului, Ion Iliescu, cel care a fost si un activ promotor al demararii demersului de suspendare, se vede si el cu credibilitatea si forta politica serios erodate.
In PNL lucrurile stau probabil si mai prost. Si la centru, si in tara, sefii liberali si activul de baza par sa fi fost literalmente nauciti, mai ales de proportia infrangerii, pentru ca foarte putini scontau cu adevarat pe succesul demersului de demitere a presedintelui. Autosugestia si estimarile fanteziste creasera in ultima luna asteptari cu totul rupte de realitate in privinta rezultatului final de la referendum. Un scor mai strans le-ar fi permis totusi liderilor liberali sa-si salveze cat de cat fata. Cum nu s-a intamplat asa, tensiunile, frustrarile si incriminarile par sa ia rapid amploare. Activul e demoralizat si incepe deja sa traga cu ochiul la alternativa PLD din tabara castigatoare. Iar euforia cu totul nejustificata care pusese stapanire pe conducerea liberala de la centru si din teritoriu, unde tocmai se faceau de zor planuri pentru eliminarea pedistilor ramasi in structuri, s-a evaporat brusc.
In acest context, iesirea publica a lui Ludovic Orban, care din calitatea de sef al organizatiei liberale din Bucuresti, a avansat duminica propunerea ca PNL sa intre in opozitie, nu face decat sa puna paie pe foc si sa mareasca confuzia in interiorul partidului. E vorba, dupa toate semnalele, de o initiativa punctuala neagreata de conducerea liberala in ansamblu. Ceea ce nu inseamna ca nu face deja multe valuri. E, parte, un atac la Calin Popescu Tariceanu, parte o incercare a actualului ministru al Transporturilor de a-si masca propriul esec, in calitatea sa de sef al campaniei anti-Basescu pentru referendum. Desi stie ca, in mare masura, colegii sai nu agreeaza parasirea guvernarii, Ludovic Orban vrea sa-si asigure un avantaj strategic atunci cand deznodamantul se va petrece oricum si inca, foarte probabil, intr-un moment si mai defavorabil pentru partid. Pentru ca va putea spune cu acel prilej: "eu v-am avertizat!".
Circula un punct de vedere, partial asumat si de presa internationala, ca, in ciuda succesului categoric al presedintelui, nu se vor schimba prea multe dupa 19 mai. Din punct de vedere strict tehnic, lucrurile chiar asa stau. La urma urmei, raportul de forte din parlament a ramas neschimbat. Cum nu exista nici o obligatie constitutionala care sa forteze dizolvarea Legislativului si cum rigoarea morala si simtul responsabilitatii nu sunt deloc generalizate printre politicienii romani, e putin probabil ca ei sa actioneze din proprie initiativa. In acest sens ne vom intoarce practic la situatia existenta inainte de 19 aprilie, ziua in care a fost decisa suspendarea presedintelui.
E doar o falsa impresie. Impactul psihologic al victoriei zdrobitoare de la referendum e substantial. Iar aceasta perceptie e un atribut esential al puterii si autoritatii reale, intr-o democratie care tine de legitimitate. E vorba atat de reactia institutiilor, cat si de reactia formatiunilor politice din tabara antiprezidentiala. Din multe puncte de vedere, momentul actual seamana cu situatia politica din Romania din anul 2000. Atunci, desi, formal, CDR era la putere, putini ii mai luau cu adevarat in serios pe guvernanti. Prin institutii oamenii asteptau schimbarea de regim care avea sa aiba loc la sfarsitul anului. La fel se va intampla si acum. Chiar daca in teorie se vor afla in continuare sub autoritatea liberalilor si udemeristilor, oamenii din sistemul institutiilor de stat se vor uita foarte atent la semnalele date de la Cotroceni.
La fel, se va schimba si comportamentul partidelor din alianta anti-Basescu. Pe de o parte, pentru ca acuzele reciproce au inceput deja sa curga intre acesti parteneri conjuncturali. Corneliu Vadim Tudor paseaza vina esecului spre liderul PSD, Mircea Geoana, despre care spune ca a gestionat prost problema referendumului si crede ca acesta va pleca din fruntea PSD. "A evitat sa se vada cu noi, s-a ascuns dupa niste masini si a evitat sa facem poze", s-a plans presedintele PRM. De partea cealalta, Victor Ponta ii arata cu degetul pe "tradatorii liberali" si tine sa precizeze ca el personal nu va fi de acord cu sprijinirea de catre PSD a unui guvern PNL "de incompetenti". Toate sunt semne clare ca aceasta coalitie ad-hoc e in plin proces de dezagregare. Mai mult, dupa cum transpare limpede din declaratii precum cele de mai sus, mai ales in PSD si in PNL se vor da, in perioada urmatoare, intense batalii interne pentru putere.
Paradoxul situatiei actuale e ca toata lumea fuge de guvernare, ceea ce deocamdata ii lasa pe liberali la carma in Palatul Victoria, desi unii dintre ei incep sa realizeze ca e un "privilegiu" care duce direct la dezastru. In acelasi timp, cu exceptia PD si, partial, PLD si probabil PNG, toate partidele stiu ca nu pot iesi decat prost, dupa niste eventuale anticipate. Ceea ce, in contextul constitutional autohton, e suficient pentru a bloca un astfel de demers, imperios necesar pentru detensionarea crizei actuale. O dovada in plus a incapacitatii actualei Legi fundamentale a tarii de a gestiona acest gen de situatii, deloc rare, in sistemele democratice. Asa ca e greu de spus in acest moment daca se va ajunge sau nu la alegeri inainte de termen. Doar dinamica evolutiilor interne din PSD ne-ar putea duce catre un astfel de deznodamant, lucru inca greu de anticipat in acest moment.
Peisajul politic romanesc va fi fundamental schimbat dupa referendum. Traian Basescu nu are, evident, mai multe parghii de putere ca inainte, dar are initiativa, un imens avantaj psihologic si adversari derutati si demoralizati. Problema e ca astfel de situatii de gratie nu tin decat un timp limitat. Cateodata, gestionarea succesului poate fi cel putin la fel de complicata ca si gestionarea infrangerilor. Marea provocare a presedintelui este aceea de a se mentine pe valul popular, dar si de a tempera euforia din PD, care risca sa compromita constructia unui pol de dreapta, un vehicul de putere absolut necesar, capabil ca, in urma unor alegeri, la termen sau inainte de termen, sa-i ofere cadrul institutional, parghiile de influenta, prin care sa poata reforma sistemul politic romanesc.
