Umbra Chinei la München

În ciuda serioaselor tensiuni transatlantice, SUA și Europa par să se găsească totuși, deocamdată, pe aceeași lungime de undă atunci când vine vorba de poziționarea față de China.

Alexandru Lazescu 19.02.2019

De același autor

După ce constată că actuala ordine internațională este în plin proces de descompunere, autorii Raportului publicat în debutul tradiționalei Conferințe anuale de Securitate de la München, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, se întreabă cine va aduna piesele risipite și o va reface, într-o nouă alcătuire. Suntem într-o stare de acută incertitudine, pe care raportul o des­crie, citând din filosoful italian neomarxist Antonio Gramsci: „Vechiul este pe moarte, dar noul nu se poate naște; iar în această perioadă de tranziție apar o mulțime de simptome mobide“.

La mijlocul anului trecut, Robert Kagan, pentru care perioada care s-a scurs de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost una nefirească, din punctul de vedere al logicii istoriei, nota că „alianța democratică care a fost fundamentul pe care s-a construit ordinea liberală sub baghetă americană se destramă“. „La un moment dat, și probabil mai degrabă mai devreme decât ne așteptam, și pacea globală pe care această alianță și această ordine le-au făcut posibile va fi pusă și ea sub semnul întrebării“.

Ce e totuși clar e că am intrat într-o perioadă de competiție geopolitică între America, Rusia și China. Tendință care o îngrijorează pe Federica Mogherini, care coordonează Serviciul Extern al UE. Pentru asta UE va face apel la un „amestec creativ“ de instrumente, de protecție și promovare a drepturilor omului, împuternicirea tinerilor și a femeilor și, cum putea să lipsească, acțiunea în domeniul climei. O viziune generoasă, desigur, bună pentru seminarii și conferințe. Numai că o astfel de viziune cvasi-idilică asupra modului în care ar trebui abordate conflictele vine în contradicție cu o realitate în care forța brută are adesea câștig de cauză. Am văzut asta chiar în apropierea noastră, în Ucraina și Siria. După cum avertiza fostul ministru de Externe german Sigmar Gabriel, „într-o lume de carnivore, ierbivorele au o viață grea“.

Dar care ar fi principalele elemente de reținut după Conferința de la München, la care a participat o consistentă delegație americană, bipartizană. Au venit la München vicepreședintele Mike Pence, șeful interimar al Pentagonului, influentul senator republican Lindsey Graham și Nancy Pelosi, speakerul democrat a Camerei Reprezentanților. E un semnal că, în ciuda unor declarații și postări pe Twitter ale lui Donald Trump, critice la adresa Europei, establishment-ul american pune în continuare preț pe relația transatlantică. Un motiv important fiind și acela că, la Washington, confruntarea geopolitică cu China a devenit prioritatea zero, iar din acest punct de vedere o abordare comună cu aliații europeni este evident un avantaj important.

Pînă relativ recent, Occidentul nu a realizat cu adevărat amenințarea reprezentată de puterile revizioniste: Rusia și în special China. Deși cu un deceniu în urmă Robert Kagan și istoricul Azar Gat avertizau că regimurile autoritare capitaliste (China este doar la nivel formal un stat socialist) vor oferi la un moment dat un model alternativ viabil de societate în competiția cu modelul democrației liberale, Francis Fukuyama și majoritatea tuturor celorlalți comentatori respingeau categoric idea văzînd în democrația liberală singura cale spre modernitate. Atunci cînd în campania prezidențială americană din 2012, Mitt Romney vedea în Rusia o amenințare geostrategică majoră pentru Statele Unite Barack Obama l-a ironizat spunând că a rămas ancorat în logica Războiului Rece. Iată însă că între timp lucrurile s-au schimbat radical.

În ceea ce privește China, frontul occidental s-a dovedit remarcabil de unit. Spre deosebire de situația din ianuarie 2017, când, la Davos, liderii europeni, sub imperiul declarațiilor făcute de Donald Trump în campania electorală, păreau literalmente vrăjiți de discursul proglobalizare ținut de Xi Jinping, de această dată declarațiile de principiu ale reprezentanților Beijingului, care au mers pe aceeași linie, nu au părut să facă deloc o mare impresie. Chiar dacă războiul comercial dintre America și China stârnește o firească îngrijorare, participanții la un panel care a discutat despre comerțul global au recunoscut, pe de o parte, că negocierile, purtate de ani și ani la WTO, nu au reușit să modifice deloc atitudinea Chinei și au vorbit despre barierele nontarifare abuzive utilizate de chinezi, despre transferurile forțate de tehnologie, despre tratamentul discriminatoriu aplicat firmelor străine, despre utilizarea schimburilor comerciale ca instrumente de presiune în relația cu alte țări. S-a vorbit și despre ceea ce a primit numele de „împrumuturile-capcană“ prin care guverne ale unor țări din Asia, din Africa, din America de Sud s-au angajat în proiecte de infrastructură pe care nu și le permiteau, au intrat în criză și au fost nevoite să cedeze sau riscă să cedeze Beijingului proprietatea sau controlul asupra unor mine, porturi și a altor obiective strategice, puse ca garanție la credite.

Merkel sedusă de Nord Stream 2

În cazul Rusiei, lucrurile au fost mult mai nuanțate. Pe de o parte, Angela Merkel și Heiko Maas, ministrul de Externe german, au respins argumentele Moscovei, care susține că ar fi respectat prevederile Tratatului privind rachetele cu rază intermediară de acțiune și că singurii vinovați pentru încetarea acestuia sunt americanii. Însă, pe de alta, d-na Merkel a apărat proiectul Nord Stream 2, care a provocat tensiuni majore în interiorul UE, și a vorbit despre necesitatea de a avea relații constructive cu Moscova. În cursul sesiunii de întrebări care a urmat discursului de la conferință, o deputată din Parlamentul Ucrainei a citat dintr-un articol pe această temă, extrem de critic la adresa Berlinului, apărut în The Economist, în care cancelarul german era acuzată că a considerat că „este mai important accesul la energie ieftină decât securitatea Europei“.

Acest tip de fracturi interne majore ridică serioase semne de întrebare față de posibilitatea de a transpune în practică un deziderat despre care s-a vorbit, iarăși, destul de mult: demersul UE de a căpăta o „autonomie strategică“. După cum a subliniat Heiko Maas, obiectivul este acela ca europenii să dezvolte o viziune comună asupra rolului Europei. „Trebuie să muncim și mai mult pentru a construi o Europă suverană și puternică care își dezvoltă propria identitate geopolitică“. În esență, este vorba de o desprindere, mai mult sau mai puțin pronunțată, de America, deși toată lumea s-a grăbit să spună la München că această inițiativă nu este văzută ca o alternativă la NATO. Nu toată lumea este convinsă de asta, mai ales țările din Est, care sunt și cele mai vulnerabile în raport cu Rusia. Pentru ele poziționarea Germaniei în cazul Nord Stream 2 este un semnal de alarmă care le face sceptice față de valoarea unor garanții de securitate oferite de UE.

Însă există și alte semne de întrebare. O cercetare efectuată de Fundația Friedrich Ebert relevă că aproape 60% dintre germani cred că țara lor ar trebui să aibă o poziționare neutră pe plan internațional și că doar 32% dintre nemți consideră că Germania ar trebui să se implice militar în caz de conflict. În Franța lucrurile arată mai bine (42% și într-un caz, și în celălalt), însă în multe alte țări din Europa opiniile sunt similare cu cele din Germania. Or, în aceste condiții e greu de văzut cum se va putea Europa descurca, în materie de securitate, în condițiile decuplării de America.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22