Un Război Rece 2.0?

Nu mai suntem nici în condițiile aritmeticii globale bipolare Est-Vest de pe vremea URSS și nici nu mai putem vorbi despre un front occidental unit.

Alexandru Lazescu 03.04.2018

De același autor

 

William Burns, fost secretar de stat adjunct și fost ambasador la Moscova (între 2005 și 2008), scrie în The New York Times că, ordonând (foarte probabil) atacul cu o neurotoxină din Salisbury, Marea Britanie, împotriva unui fost spion dublu, Serghei Skripal, și a fiicei sale, Vladimir Putin a calculat greșit. Intenția fiind aceea de a umili Marea Britanie, de a transmite celor vizați că „brațul lung al patriei“ îi găsește oriunde s-ar afla și de a arăta Occidentului cât este de vulnerabil. În general, mulți analiști sunt de părere că liderul de la Kremlin a știut să puncteze remarcabil până acum într-un joc de poker geopolitic în care a avut la dispoziție cărți relativ slabe. Așa cum s-a întâmplat în Siria, unde Rusia a reușit să câștige o influență apreciabilă în defavoarea Americii. La fel, cu resurse relativ modeste, Moscova a reușit să provoace tensiuni importante în spațiul occidental, utilizând infiltrări cibernetice și o adevărată mașinărie de intoxicare implantată în rețelele sociale. Alegerile prezidențiale americane din 2016, Brexitul, referendumul din Catalonia, sunt toate exemple în acest sens.

 

Nu și de această dată, este de părere William Burns, plecând de la constatarea că Putin a fost probabil surprins, chiar dacă nu și descurajat, de amploarea răspunsului colectiv la incidentul Skripal, în care în total 28 de țări au decis să expulzeze diplomați ruși. Pentru Burns, „revanșismul musculos“ al lui Putin ascunde o slăbiciune structurală, în plan economic și politic. Mai mult, „el nu dispune în contrapartidă de nimic similar cu ansamblul de alianțe și partenariate care leagă SUA de aliații lor“.

 

Însă încrederea lui Burns în solidaritatea Occidentului și în soliditatea legăturilor tradiționale dintre țările care îl compun este exagerată. Un exemplu este chiar situația din UE. Sigur, putem privi partea plină a paharului și să scoatem în evidență numărul mare de țări care s-au solidarizat cu Londra. Putem însă vedea și partea sa goală, așa cum face Kremlinul, care observă că Austria, Grecia și Cipru au refuzat cu totul să reacționeze, în timp ce Bulgaria, care deține președinția în exercițiu a Consiliului European, Portugalia, Luxemburg, Slovacia, Slovenia sau Malta au mimat o reacție prin rechemarea ambasadorului lor de la Moscova „pentru consultări“. Un oficial grec, a cărui țară a devenit un solid pion al intereselor Rusiei și Chinei în interiorul UE, chiar remarca faptul că rușii au transmis imediat semnale la Atena că poziția țării lor este apreciată.

 

În plus, Rusia nu este nici pe departe atât de izolată politic și diplomatic. În Orientul Mijlociu prestigiul Moscovei este în creștere spectaculoasă. Putin a tranșat net în favoarea sa conflictul din Siria, în timp ce America a fost împinsă în plan secund. Iar ultima decizie a lui Trump de a îngheța fondurile destinate sprijinirii operațiunilor din Siria nu face decât să consolideze poziția Moscovei în regiune. Liderul de la Kremlin este privit cu respect și cultivat intens la Cairo și în alte capitale arabe, întreține relații amicale cu Erdoğan, liderul unei țări pe care tot mai mulți nu o mai consideră membru NATO decât de formă. Și în ciuda primirii grandioase făcute lui Trump la Riad, Arabia Saudită colaborează excelent cu Rusia pentru a regla prețul petrolului pe piețele internaționale.

Și nu e chiar neglijabilă nici influența ideologică a Rusiei. Poziția ostentativă a Austriei de a se delimita ferm și vocal de celelalte țări din UE în privința reacției în scandalul Skripal nu are la bază doar interese economice, e adevărat semnificative, ci și anumite afinități ideologice la nivelul noului guvern de la Viena. "Partidul Poporului" cultivă de multă vreme legături amicale cu "Rusia Unită" a lui Putin. De altfel, în 2016, la doi ani de la anexarea Crimeei și în plin regim de sancțiuni la adresa Rusiei Vladimir Putin a fost primit extrem de cordial la Viena, o ruptură simbolică în demersul de izolare a Moscovei din acel moment din cauza crizei din Ucraina.

 

În aceste condiții, există evident pericolul ca aparent spectaculoasa reacție de solidaritate occidentală, la fel ca și la fel de spectaculoasa măsură luată la Washington (care a expulzat 60 de diplomați și a ordonat închiderea consulatului rus de la Seattle) să fie supralicitată atunci când se analizează atât fermitatea Occidentului în relația cu Rusia, cât și o schimbare majoră de poziție a lui Donald Trump pe aceeași direcție. Trump nu a avut niciodată, de când este președinte, referiri critice față de Vladimir Putin și nu a avut nici un singur tweet pe tema expulzării diplomaților. La fel de exagerat de optimistă ar putea fi și opinia unei jurnaliste de la BBC care considera că aceeași reacție demonstrează că, în ciuda Brexitului, relațiile Marii Britanii cu Europa continentală rămân extrem de solide. Cînd de uiți la "torpilele" lansate repetat de pe continent la adresa intereselor economice britanice, de pildă față de interesele City-ul londonez sau ale industriei aeronautice, e greu însă să iei în serios astfel de argumente.

 

„Războiul diplomatic“ indus de atacul din Salisbury a generat o mulțime de comentarii care au readus în discuție sintagma „Războiul Rece 2.0“. Însă nu ne mai aflăm, evident, în condițiile aritmeticii globale bipolare Est-Vest de pe vremea Uniunii Sovietice, iar o astfel de etichetă nu mai are acoperire, pentru că nu mai putem vorbi, în realitate, de un front occidental unit. Din contra, exista falii majore, în expansiune rapidă, care despart America de Europa. Și chiar în regiunea asiatică, Australia, de pildă, a devenit mai nuanțată în gestiunea relațiilor reciproce cu Statele Unite și China, care este principalul său partener economic.

 

Retorică agresivă a lui Trump în plan economic, amenințările tarifare și cu războaie comerciale („bune și ușor de câștigat“), ostilitatea sa de principiu față de UE, pe fondul unui antiamericanism european în expansiune, plus Brexit-ul, care va extrage din corpul UE principalul avocat al Americii, nu vor face decât să amplifice astfel de tendințe fundamentale pe care genul de solidarități conjuncturale la care am asistat recent nu au cum să le mascheze. Adăugați la asta tensiunile transatlanice previzibile provocate de probabila denunțare a tratatului cu Iranul de către Administrația Trump în dezacord flagrant cu puterile europene, promovarea PESCO - inițiativa de apărare europeană (din care Marea Britanie nu face parte) - și valul de acțiuni financiare punitive ale Bruxellesului față de marile corporații tehnologice americane și veți avea un tablou destul de pesimist din acest punct de vedere.

 

După realegerea lui Vladimir Putin în urma unui simulacru de scrutin electoral și în plin scandal Skripal, Juncker nu doar că l-a felicitat, ci a vorbit despre „obiectivul comun de restabilire a unei ordini de securitate pan-europene“. Ceea ce pare să sugereze că actuala ecuație de securitate, bazată pe NATO, cu Statele Unite ca actor principal nu ar mai fi neapărat de actualitate. Sigur, au existat reacții critice față de declarația lui Juncker, însă, dacă privim lucrurile în ansamblu, poziția sa pare să fie mai relevantă pe termen mediu și lung pentru evoluția relațiilor dintre un Occident tot mai fracturat și Rusia decât exercițiul de imagine cu cohorta de diplomați expulzați de ambele părți. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22