Virgula lui Băsescu

 În conferința de presă ținută sîmbătă seara la Cotroceni președintele încă în funcție la acea vreme a vorbit despre virgula, nu despre punctul, care ar trebui pusă după fiecare mandat prezidențial sau guvernamental, ca semn al unei necesare continuități instituționale. O astfel de doleanță sună oarecum ciudat spusă de cineva care a cultivat rupturile dramatice în spațiul politic. În cei zece ani în care s-a aflat în fruntea statului el a recurs adesea la acest gen de mijloace pentru a provoca o mutație esențială pentru un stat de drept autentic: schimbarea radicală a raportului între Politic și Justiție. În 2004 Rodica Stănoiu, ministrul Justiției în cabinetul Năstase, întreba într-o ședință PSD dacă să dea drumul la dosare. La zece ani distanță peisajul este modificat radical. Un fost prim ministru, foști miniștri, miniștri în funcție, președinți de consilii județene, primari din absolut tot spectrul politic, moguli de presă, oameni grei din afaceri, însuși fratele președintelui, sunt anchetați sau chiar condamnați. Toate acestea păreau incredibile cu zece ani în urmă. Chiar și dacă doar asta ar rămîne în urma mandatelor lui Traian Băsescu ar fi cu mult peste tot ceea ce au făcut majoritatea celorlalți lideri politici autohtoni din 1990 încoace. Pentru că fără acest element cheie am avea astăzi o țară care nu ar arăta foarte diferit de ceea ce vedem în spațiul ex-sovietic. La urma urmei sunt alegeri libere și în Rusia. Însă atunci cînd toate resursele se acumulează într-un singur pol de putere, cînd toată administrația publică e populată cu exponenții aceluiași grup de interese și toată mass media care contează este subordonată acestuia, acest aspect devine în final unul puțin relevant. Și în planul politicii externe orientarea sa fermă pro-occidentală, cultivarea partenariatului strategic cu Statele Unite ca principală garanție de securitate pentru țară, reprezintă în fond o opțiune neechivocă pentru un anumit model de societate.

    Președintele rupturii din 2004 are însă dreptate atunci cînd spune că în acest moment e nevoie de o virgulă, e important ca un cadru formal instituțional în general adecvat să fie umplut cu substanță. La prima vedere mesajul transmis în aceste ultime zile de către Klaus Iohannis, Punct și de la capăt, pare să spună altceva. Însă nu putem decît să sperăm că el vrea mai degrabă o schimbare de stil decît de substanță. E drept, dl Iohannis ar putea constata curînd că proiectele sale de schimbare în bine a României de o manieră consensuală se vor lovi de un zid masiv de interese. Pe moment e puțin probabil ca independența Justiției să fie amenințată. Șocul votului din 16 noiembrie a risipit în bună măsură speranțele pe care mulți și le puneau din acest punct de vedere într-un succes al lui Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni. Însă e puțin probabil ca alte redute să fie cedate ușor. În plus, rămîn totuși necunoscute opțiunile sale personale. Cînd va avea de făcut în viitor numiri cheie către cine se va orienta? În cazul lui Dan Mihalache s-a văzut clar că nu a dorit să renunțe la el în ciuda puternicei impresii negative create în rîndul multora dintre susținătorii săi. Nu ne rămîne decît să sperăm că încăpățînarea cu care își susține deciziile, ce pare să fie una dintre caracteristicile sale dominante de caracter, va funcționa și atunci cînd va trebui să-și apere opțiuni mult mai inspirate în fața presiunilor venite din partea diferitelor cercuri de interese, unele chiar din interiorul propriului grup politic.

    Pînă la urmă o schimbare de stil în materie de prezență publică a președintelui este un lucru demn de salutat. Auzim tot mai des în jurul nostru ceva de genul următor: "ne-am săturat de scandal, vrem altceva". Chiar Andrei Pleșu a spus la un moment dat și el că s-a săturat, "vrea altă muzică". În principiu nu poți să nu fii acord cu astfel de doleanțe. Mulți vor o țară normală, mai aproape de ceea ce văd în spațiul occidental. În acest punct se cuvine însă să facem cîteva observații. Mai întîi ar trebui să sperăm că Klaus Iohannis e conștient de faptul că fără bătăliile dure duse vreme de 10 ani de Traian Băsescu nu ar fi putut să se autodefinească astăzi drept președinte mediator fără a fi acuzat că a pactizat cu sistemul. Altfel spus, el are șansa de a veni pe un teren în bună măsură desțelenit, cu prețul multor sacrificii personale, de către predecesorul său.

   În al doilea rînd, eticheta scandalului pune un nefericit semn de egalitate, ca vină, între Traian Băsescu și Victor Ponta, cel puțin pentru ultimii doi ani și jumătate. Atribuindu-le amîndorura cam aceeași responsabilitate. Ceea ce este profund nedrept. Ce altceva ar fi putut face fostul șef al statului confruntat cu o putere dominatoare, arogantă, coruptă, care în perioada USL controla peste două treimi din Parlament și practic mai toată administrația la nivel național și local? Singura armă pe care o avea președintele la dispoziție erau declarațiile publice, poate mai contondente decît ar fi trebuit în unele situații. Dar Traian Băsescu a salvat DNA-ul, cu toate că mulți îl acuză și acum, cam fără acoperire, pentru înțelegerea cu Victor Ponta. A trebuit să cedeze în cazul procurorului general dar a păstrat un DNA perfect funcțional care a răvășit literalmente în ultimii ani nu doar clasa politică în ansamblu ci și acele medii insalubre din fotbal, din zona afacerilor și chiar din Justiție. Ideea asta că poți face un sistem de interese bine consolidat să renunțe la privilegii de dragul binelui public e curată utopie. Istoria e plină de contraexemple, unele dramatice. De pildă regele Ludovic al XVI-lea, ghilotinat în timpul Revoluției franceze, a încercat în cîteva rînduri, prin miniștri de finanțe reformiști, ca Turgot și mai apoi elvețianul Jacques Necker, să impună reforme prin care nu doar starea a treia, poporul, să plătească impozite ci și clerul și aristocrația însă a eșuat, strada a explodat, și a ajuns să aibă în final sfîrșitul pe care îl știm.

   Traian Băsescu a încheiat duminică încă un capitol, desigur cel mai important, dintr-o carieră politică fără precedent în România din 1990 încoace. Nu a pierdut niciodată alegerile la care a participat. A fost președinte de partid, ministru, a coordonat la un moment dat proiectele Băncii Mondiale, a fost ales de două ori primar general al capitalei, iar cele două mandate consecutive de președinte sunt o premieră pentru România. Impactul său enorm în viața publică românească a fost vizibil și astăzi cînd a fost la fel de prezent în "știri", după ceremonia de la Cotroceni, ca atunci cînd era președinte în funcție. Și e sigur că nu va rămâne undeva retras în planul doi, într-un rol mai degrabă simbolic, nici de acum înainte. Pînă la urmă are ca vîrstă doar cu 2-3 ani mai mult decît avea Ion Iliescu atunci cînd a intrat în viața politică post-comunistă românească. Mulți cred că rolul său s-a încheiat. Principalul motiv ar putea fi acela că va fi eclipsat de Klaus Iohannis. Se poate întîmpla și așa. Însă nu e deloc sigur. Cel puțin la vechiul PNL nu pare să existe mult spirit combativ anti-PSD așa că nu știm de fapt în ce fel se va configura opoziția față de guvernarea Ponta.

    A crede că întregul establishment politic autohton se va înhăma cuminte la căruța unor reforme incomode la chemarea noului președinte, sub impresia votului din 16 noiembrie, e o așteptare utopică. Ca să nu mai vorbim de faptul că în momentul de față nu avem la dispoziție decît niște declarații de principiu, care altfel sună destul de bine, ale d-lui Iohannis. Nu știm ce vrea cu adevărat să facă în mod concret și ce va dori să sacrifice pentru a-și îndeplini obiectivele (popularitate, ostilitatea establishmentului, etc). Deocamdată, în ciuda imensului scandal din diasporă a ieșit de pe agenda parlamentară chiar și legea votului prin corespondență. După acalmia din aceste zile confruntarea politică se va înteți din nou peste cîteva săptămîni. Așteptările evident nerealiste față de Klaus Iohannis, multe contradictorii, vor începe să-l erodeze. Deja numirea unor consilieri ca Dan Mihalache sau George Scutaru (care în 2007 se pronunța pentru desființarea DNA și ANI) și vizitele din ultima vreme ale unor lideri liberali de vîrf la Antena 3 ridică destule semne de întrebare. În ce fel și cu ce succes își va juca Traian Băsescu cărțile de acum înainte din postura de "opozant" (așa după cum singur s-a descris la ultima conferință de presă), cum se va reinventa el în noul rol, rămîn desigur întrebări deschise. Depinde de el, de alegerile pe care le va face, dar și de întregul context intern și internațional.