Clanul judecătorilor, atentat la statul de drept

Judecătorii s-au plasat, prin acţiunile lor din ultimii ani, deasupra celorlalte două puteri, executivă şi legislativă. Nu doar că legiferează în propriul avantaj şi încalcă legi şi decizii ale Curţii Constituţionale, dar, într-o solidarizare tip clan, şantajează statul ameninţând cu blocarea actului de justiţie şi a alegerilor, ceea ce pune sub semnul întrebării însăşi democraţia şi rolul justiţiei. Mai mult, cele 300 de milioane de euro, cerute acum de judecători în plină criză economică, reprezintă o sfidare la adresa societăţii din care, totuşi, şi ei fac parte. O societate care se simte prea puţin servită şi apărată de justiţie, pe care o consideră coruptă şi ineficientă. Părerea proastă este împărtăşită şi de forurile europene, ca dovadă că CE va cere prelungirea monitorizării Româ­niei. S-a ajuns în situaţia inimaginabilă în orice alt stat de drept ca tocmai magistraţii să-l sfideze şi să se considere deasupra lui.

Deasupra legii

Efortul financiar pe care Ministerul Justiţiei ar trebui să-l suporte în acest an pentru achitarea sporului de stres de 50% este de 300.000.000 lei, în condiţiile în care întregul buget al ministerului este de 1.882.574.000 lei. Deşi magistraţilor li s-a explicat că nu există bani la buget pentru un spor care, practic, le dublează veniturile, că mai toţi bugetarii sunt nevoiţi să strângă cureaua, dar mai ales că este ilegal, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, să-şi stabilească singuri, prin decizii judecătoreşti, salariile, lucru care interferează cu Executivul şi Legislativul, judecătorii nu s-au lăsat convinşi. Cohorte de magistraţi au atacat în instanţe ordinul ministrului, blocând astfel toate şedinţele de judecată din vacanţă ale Secţiei de Contencios ale Curţii de Apel. În timp ce procesele oamenilor obişnuiţi durează cu anii, în lunile iulie, august şi septembrie se vor judeca, în regim de urgenţă, exclusiv procesele pentru propăşirea magistraţilor. Mai mult, pentru a demonstra că magistraţii sunt deasupra legii, câteva dintre „procesele sporurilor“ au fost judecate în doar trei zile, de vineri până marţi, când s-a primit inclusiv motivarea. Războiul dus de magistraţi pentru obţinerea salariilor în instanţe nu este însă de dată recentă şi din datele furnizate de Ministerul Justiţiei reiese că în ultimii trei ani au fost deschise peste 3.000 de astfel de acţiuni.

Precedent periculos

Revoltele magistraţilor au generat o stranie solidaritate de castă, de la asociaţii şi ONG-uri care acoperă problematica justiţiei, până la vocile cele mai autorizate din domeniu. Virgil Andreieş, preşedintele CSM, şi Bogdan Licu, adjunctul său, Dan Lupaşcu, Dan Chiujdea şi Liviu Dăscălescu, membri CSM, judecătorii Gabriela Bârsan, preşedinte de secţie, şi Gheorghe Buta, Daniel Morar, şeful DNA, Gheorghe Muscalu, procuror DIICOT, şi foştii procurori generali Ilie Botoş şi adjunctul său Marcel Sâmpetru, toţi şi-au câştigat în instanţe sporuri şi salarii restante. Acestea sunt doar câteva exemple.

Mai nou, însuşi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul Nicolae Popa, care anul trecut a avut un venit de 6.489 euro/lună, a ajuns să justifice nerespectarea deciziei Curţii Constituţionale prin faptul că aceasta este „eronată“. Este pentru prima oară când, în mod asumat, una dintre puterile statului sfidează o hotărâre a CC, ceea ce constituie un precedent periculos într-un stat de drept. Cu atât mai mult cu cât el vine exact din partea celor puşi să aplice legea. Nu este însă singurul, magistraţii au încălcat chiar propria legislaţie, adică statutul magistraţilor, care interzice dreptul la grevă.

Justiţia, codaşa aderării

Deşi au printre cele mai mari salarii din sistemul bugetar româ­nesc, eficienţa magistraţilor este pusă la îndoială atât de Comisia Europeană - justiţia fiind singurul domeniu din România aflat sub stricta supraveghere a UE -, cât şi pe plan intern. Nu există niciun proces de mare corupţie finalizat, procesele durează ani de zile, practica este neunitară, la bunul plac al magistraţilor, iar România a pierdut aproximativ 3 milioane de euro pe an la CEDO din cauza sentinţelor eronate date de magistraţi. „România trebuie să demonstreze existenţa unei justiţii autonome şi stabile, capabilă să demonstreze şi să sancţioneze corupţia şi să apere domnia legii“, se spune în Raportul CE din iarna lui 2009. OLAF, instituţia europeană care controlează folosirea fondurilor europene, se arată, într-un raport dat publicităţii săptămâ­na trecută, nemulţumită de competenţa judecătorilor în chestiunile economice.

Pe plan intern, justiţia se bucură de una dintre cele mai scăzute cote de încredere, doar 26%, aflându-se astfel la coada clasamentului ţărilor din UE, potrivit Eurobarometrului din 2008. Românii se plâng de lungimea proceselor, de lipsa de competenţă a judecătorilor şi de corupţia acestora.

Salarizare vs. eficienţă

Cheltuielile lunare cu salariile se ridică, în medie pe persoană, la 9.926 lei la Înalta Curte de Casaţie şi Justitie, iar la CSM cifra este de 9.706 lei. Plătiţi cu salarii de top, eficienţa magistraţilor, şi în special a judecătorilor, este mai mult decât discutabilă. O serie de dosare celebre, precum BID, dosarele revoluţiei şi mineriadei, dosarele unor demnitari sau ale unor criminali celebri pot constitui exemple ale prostului mers al justiţiei. //

Magistraţii, creaţia politicienilor

Cu un corp de judecători care se consideră stat în stat, reforma în justiţie este mai departe ca oricând, mai ales după ce presiunea exercitată de Uniunea Europeană şi-a pierdut din eficienţă, iar problema corupţiei nu mai este pe agenda internă. Faptul că Raportul pe justiţie va propune prelungirea monitorizării sau riscul condiţionării alocării fondurilor europene nu impresionează pe nimeni. Mai rău, astfel de avertismente se vor putea transforma cu uşurinţă în arme electorale în folosul partidelor. Judecătorii, categoria de magistraţi care s-a opus sistematic reformelor începute de Monica Macovei, ştiu prea bine acest lucru, de aceea profită de situaţie, depăşindu-şi nu doar rolul conferit de Constituţie, ba chiar creând precedente riscante în nerespectarea legilor şi folosirea statutului profesional în avantaj propriu.

Folosiţi politic în perioada guvernării PSD şi PNL - să nu uităm ministeriatele de tristă amintire ale Rodicăi Stănoiu, cea care dădea drumul la dosare cu undă verde direct de la Năstase, sau Tudor Chiuariu, junele care a încercat să schimbe Constituţia prin ordonanţe şi procurorii anticorupţie prin puciuri - decăderea şi deprofesionalizarea corpului judecătoresc era aproape inevitabilă. Cocoloşiţi de toate guvernele, răsplătiţi regeşte pentru ineficienţa strategică în rezolvarea dosarelor de corupţie, încurajaţi în a se plasa deasupra altor categorii profesionale, nepenalizaţi pentru greşeli, judecătorii au ajuns, iată, să pună în discuţie însăşi ideea de stat de drept.

Faptul că magistraţii au pretenţia unor venituri disproporţionate într-o perioadă dificilă economic, dar mai ales că-şi folosesc discreţionar puterea pentru a le obţine se datorează în mare parte tot politicului. Opoziţia la reformele introduse de Macovei, mai exact refuzul sistemului de a se lăsa reformat şi profesionalizat, a beneficiat de susţinerea făţişă a PSD şi PNL, care au votat în parlament toate legile care blocau activitatea procurorilor de la DNA. Pe fond, a fost politica încurajării disensiunilor dintre procurori şi judecători în interesul dosarelor de corupţie. Uniţi, din păcate, în lăcomie, procurorii, cei care reuşiseră să facă un pas mic, dar important spre oarecare independenţă politică, au ajuns să se folosească de judecători pentru a-şi rotunji veniturile. Aşa cercul s-a închis şi casta magistraţilor a redevenit un tot antireformist. //