De același autor
Succesul integrarii tine nu doar de deprinderea reflexelor de interoperabilitate cu institutiile europene. Mai mult ca oricand, el tine de provocarea cresterii competitivitatii fiecarui individ si companie in parte in conditii europene cu standarde ridicate de productivitate, eficienta si nivel de trai. Educatia, cercetarea, dezvoltarea si inovarea sunt elemente definitorii ale acestui proces.
Intr-un articol precedent cu privire la calitatea invatamantului romanesc vorbeam despre necesitatea nesuprapunerii sale cu elitele. Punctam chiar ca acestea din urma au menirea de a promova progresul stiintific si tehnologic. Dominanta contrastelor in spatiul romanesc nu mai constituie pentru nimeni o noutate. Nu ne mai surprinde nici slaba performanta in cercetare, dezvoltare si inovare (CDI) a economiei romanesti, care ne plaseaza la putin peste o treime din capacitatea mediei europene (38%, conform metodologiei utilizate de European Innovation Scoreboard, 2006).
Performante inovative precare ale economiei romanesti
Se inoveaza prea putin in Romania. Universitatile noastre produc si transmit cunoastere tinerelor generatii la standarde mult prea scazute. Exista putine industrii care folosesc in mod intensiv tehnologie noua. In loc sa ne bazam cresterea economica cu preponderenta pe exporturile de automobile, calculatoare, echipamente, produse agricole ecologice, pe turism sau pe servicii, pornind de la un sistem educational performant in domeniile dinamice la nivel mondial, noi ne-am axat pana acum pe imbracaminte si incaltaminte. Existenta ultimelor sectoare, ca de altfel si a celor care sustin securitatea alimentara a natiunii, ramane perfect justificata. Politicile noastre investitionale vor trebui totusi sa puna accentul pe dezvoltarea industriilor bazate pe tehnologie inalta si forta de munca performanta.
La nivelul anului 2005, toate acestea s-au tradus intr-o structura a exporturilor net favorabila tehnologiilor scazute (54%) si medii (34%), ceea ce reflecta capacitatea redusa a firmelor romanesti de a inova in scopul dezvoltarii produselor si serviciilor noi. 83% dintre firmele romanesti nu dezvolta nici un fel de activitate de inovare, 3% dintre firme sunt inovatori-strategici, 8% sunt inovatori ocazionali, 4% dintre firme adopta tehnologii pe care le prelucreaza. Numai 2% dintre firme implementeaza noi tehnologii. Rasunetul cazurilor de succes, precum cele din domeniul software-ului sau al componentelor de automobile, reuseste cu greu sa aline amarul realitatii romanesti.
Clasificarile internationale si realitatile romanesti
In ceea ce priveste viteza de reformare a mediului de afaceri, Banca Mondiala ne plaseaza pe locul doi in lume in anul 2006 si pe locul intai in Europa. In acelasi timp, UNCTAD ne plaseaza pe locul 24 in lume din punctul de vedere al performantei si al gradului de atractivitate al investitiilor straine directe, dintr-un grup de 141 de tari. Totusi, asa cum am mentionat anterior, pe ansamblu, performantele Romaniei in domeniul inovarii se situeaza in urma tuturor tarilor europene. Din pacate, in 2005 s-a inregistrat un usor regres fata de anul precedent, spune editia a cincea a European Innovation Scoreboard (12 ianuarie 2006). Au cantarit greu dificultatile legate de capitalizarea si protejarea drepturilor de proprietate intelectuala, de formarea profesionala continua precara, de slaba crestere a ponderii capitalului nou in PIB, de dimensiunea inca mult prea redusa a cheltuielilor publice si private cu CDI, de subventiile publice reduse pentru inovare, de putinele exporturi de produse high-tech, precum si de ponderea inca scazuta a cheltuielilor cu tehnologiile comunicatiilor si a informatiilor in PIB.
In Romania, activitatea de CDI acopera la ora actuala peste 50 de domenii stiintifice si tehnologice. Peste 60% continua sa se desfasoare insa in sectorul public, sectorul privat fiind o prezenta mai curand discreta. Care ar fi cauzele?
Mai intai, veniturile personale sau familiale constituie principala motivatie pentru a initia o afacere pe cont propriu. Dorinta de a pune in practica o idee deosebita, o experienta profesionala proprie abia daca atinge 2% din totalul factorilor motivanti, releva un studiu recent al Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii. Demararea afacerilor cu preponderenta in alte domenii decat cel al propriei profesii nu este benefica din perspectiva profesionalismului si a capacitatii de a fi in topul firmelor de profil. Acest dezavantaj este contrabalansat insa de faptul ca o mare parte a intreprinzatorilor sunt persoane cu studii superioare si cu varste cuprinse intre 26 si 55 de ani, respectiv persoane mature, cu capacitate de a se informa si de a invata.
In al doilea rand , Romania se situeaza printre tarile cu o foarte slaba reprezentare a tinerilor in afaceri. Acordarea unor sanse sporite tineretului de a se lansa si de a-si utiliza capacitatile in avantajul tarii ar merita privita ca o investitie cu mari sanse de succes.
In al treilea rand, desi cvasitotalitatea firmelor detin calculatoare (peste 97%), doar doua treimi dintre acestea sunt conectate la Internet, iar o microintreprindere din cinci declara ca nu utilizeaza curent calculatorul.
In al patrulea rand, se constata o slaba preocupare - sub 1% dintre IMM-uri - pentru realizarea unui sistem informatic propriu, pentru cercetarea stiintifica sau pentru transpunerea in practica a unor rezultate care nu au mai fost aplicate. Aceasta reticenta este o caracteristica generala a mediului de afaceri romanesc, care evita sa se lanseze in cheltuieli mari, optand pentru acumulari succesive. Acordam inca prioritate cresterii, ignorand performanta.
Fara a epuiza cauzele, se poate constata o lipsa de mobilitate a firmelor, in sensul ca exista putine transferuri de afaceri, putine schimbari de localitate si putine schimbari ale obiectului de activitate. Conservatorismul poate fi interpretat ca un aspect pozitiv din punctul de vedere al sanselor de crestere economica constanta si continua, dar poate fi nociv din punctul de vedere al managementului schimbarii, al adaptarii rapide la o noua conjunctura, cum se prefigureaza a fi cea europeana.
In aceste conditii, din punctul nostru de vedere, prioritara ramane facilitarea conectarii firmelor la rezultatele cercetarii-dezvoltarii prin dezvoltarea culturii antreprenoriale si a inovarii, prin revigorarea cercetarii de firma si prin intarirea legaturilor dintre comunitatea de afaceri si cea din educatie si cercetare. In acest sens, putem utiliza atat instrumentele politicii publice nationale, cat si pe cele europene. Pana acum insa, politicile publice s-au concentrat cu precadere pe resursa umana si pe calitatea institutiilor publice de CDI. Instrumentele necesare dezvoltarii capacitatii de inovare a companiilor in Romania sunt aproape inexistente. Sa ne amintim, de exemplu, rolul minor al ajutoarelor de stat acordate activitatilor de CDI, in favoarea ajutoarelor alocate scopurilor de salvare si restructurare a colosilor industriali, prea tarziu privatizati, sau lipsa altor instrumente financiare si fiscale favorabile obiectivelor de CDI.
Sansele companiilor romanesti in acest peisaj tin de cel putin doua aspecte:
Pe de o parte, de concentrarea eforturilor companiilor mici si mijlocii pentru atingerea si depasirea pragului cifrei de afaceri de 1 milion de euro/an, cu scopul de a scadea vulnerabilitatea in fata provocarilor competitiei europene si de crearea unor aliante strategice care sa favorizeze integrarea lor in parcurile industriale si tehnologice existente sau dezvoltarea unor incubatoare tehnologice.
Pe de alta parte, de intensificarea demersurilor de atragere a investitiilor straine directe de tip "greenfield" ale marilor companii multinationale, mai ales in domeniile de tehnologie avansata (mijloace de transport si masini si echipamente), cu o inclinatie ridicata spre inovare si, implicit, cu potential ridicat de cerere pentru ideile novatoare ale antreprenorilor romani. Transferul de tehnologie si know-how dinspre multinationale spre companiile romanesti poate fi potentat si prin negocierea ultimelor privatizari pornind de la urmatoarele conditii de performanta: cota semnificativa de export din productie; transfer de tehnologie; achizitionare, in plan local, a unui anumit procent din componente sau bunuri intermediare; pregatire profesionala continua a fortei de munca romanesti antrenate etc. Intr-un studiu recent al Centrului Roman de Modelare Economica se cuantifica influenta companiilor multinationale asupra performantei economice romanesti, pornind de la rata profitului. Astfel, profitabilitatea marilor investitori straini era de doua ori si jumatate mai mare decat cea a companiilor romanesti prezente in top 100, in anul 2005 (7,5% vs. 3% - ceea ce ne ajuta sa atingem in premiera o rata a profitabilitatii agregate pe totalul economiei romanesti de 5% in istoria postdecembrista).
In definitiv, trebuie subliniat faptul ca domeniul CDI nu beneficiaza de credite externe sau de fonduri UE in regim de alocari nationale (asa cum se intampla, spre exemplu, in agricultura). Singura exceptie o reprezinta fondurile structurale aferente acestui domeniu. Accesul la fondurile UE se face exclusiv pe baza de competitie in cadrul programelor din spatiul comunitar. Prin urmare, pentru a mari volumul, calitatea si competitivitatea activitatilor CDI din tara noastra, in acord cu evolutia si exigentele la nivel european, este extrem de necesara stimularea lor in cadrul firmelor. Cooperarea intre agentii economici, universitati si/sau institutii cu profil in CDI se impune ca axa prioritara, in tandem cu emergenta conceptului de "universitate antreprenoriala". Dar despre aceasta din urma vom vorbi cu alta ocazie.
