O victorie de etapă a autoritarismului

Decizia de săptămâna trecută a CCR, prin care declarațiile de avere rămân la secret și din ele dispar mențiunile privitoare la veniturile și averea soților, soțiilor și copiilor – decizie criticată vehement de societatea civilă și, măcar formal, de o parte a clasei politice – trebuie privită și în contextul mai larg al confruntării democrațiilor liberale cu inamicii lor: acțiunile destabilizatoare ale Rusiei, aliate mai mult sau mai puțin conjunctural cu ideologia MAGA, exportată astăzi în Europa și în lume.

În primul rând, CCR, care, în decembrie anul trecut, blocând al doilea tur al alegerilor prezidențiale, a contribuit la o înfrângere importantă în alegerile din mai a prorușilor, iese acum direct decredibilizată: ia partea corupției, nu a transparenței și a responsabilității. Simion și ai săi au materie din belșug pentru atac și o discreditare generală a instituției, contestându-i în bloc toate deciziile, indiferent dacă sunt bune sau rele.

În al doilea rând, efectiv, decizia, despre care nu știm încă dacă și cum va putea fi întoarsă sau „îndulcită” de parlament, va săpa în continuare în prestigiul și încrederea și așa foarte scăzute pe care le au politicienii și demnitarii în general la noi. Suspiciunile de corupție vor plana asupra lor chiar și atunci când n-au nimic ce să le fie reproșat, pur și simplu fiindcă ochiul presei și al opiniei publice nu va mai reuși să le scruteze averile și veniturile. „Sistemul” arată rău și corupt în totalitate. Or, neîncrederea în „sistem” este miezul acțiunilor de propagandă rusă și ale aliaților ei din AUR și alte formațiuni. Într-un moment când se va cere populației să accepte unele măsuri de austeritate, de exemplu măriri de taxe și impozite, li se dă voie, practic, demnitarilor să-și ascundă averile. Ce altceva se poate spune decât că „sistemul” funcționează aberant! De aici și până la a cere, în maniera unui Georgescu, să fie demolat și înlocuit, nu-i decât un pas, și nu unul prea mare.

În al treilea rând, privind lucrurile ceva mai în perspectivă, decizia lovește în prestigiul Uniunii Europene. Într-adevăr, toate legile și reglementările privitoare la transparență au fost introduse de România adesea în procesul de aderare sau puțin mai târziu, tocmai la presiunea UE. Or, în momentul de față, când desființează aceste reglementări (și încă printr-o decizie care inversează o alta, dată într-o cauză asemănătoare, în 2014), România (luată deja în ansamblu ca o entitate unică) sugerează că nu se mai sinchisește prea mult de angajamentele la care se obligase în trecut.

De ce o face? Și mai ales, cum își permite ceea ce nu-și permitea acum zece ani sau mai mult? Sugestia este că știe că, în 2025, Uniunea este mai fragilă, mai contestată, mai lipsită de unitate. Pe atunci, când CCR se conforma cerințelor europene, nu exista încă Brexitul, Trump nu venise nici măcar pentru prima oară la Casa Albă, partidele extremiste nu erau încă nici atât de vocale, nici atât de puternice în Europa și România, Putin, chiar dacă anexase Crimeea, nu dădea încă impresia că vrea să împartă Europa cu Statele Unite, după modelul lui Stalin; în fine, Statele Unite nu încercau să slăbească Uniunea Europeană prin tarife și prin sugestia că și-ar putea retrage trupele de pe Continent. Pe scurt, oportunismul atât de cunoscut din politica românească dicta pe atunci o prudentă adaptare la cerințele democratice ale transparenței și responsabilității. Acum, același oportunism vede lucrurile în altă lumină, agreabilă, de altfel, multor demnitari, politicieni, magistrați, directori de companii de stat etc. Simte că a venit momentul să-și arate adevăratele sentimente față de democrație și interesul public: disprețul.

Ceea ce vreau să spun este că decizia CCR face parte, chiar dacă indirect și fără o cauzalitate imediată, din peisajul mai larg al intensificării globale a ofensivei cu toate mijloacele împotriva democrației și a drepturilor cetățenești. Ea reprezintă direct și indirect o victorie de etapă a autoritarismului, chiar dacă CCR pretinde că salvgardează un drept constituțional – dreptul la viață privată, chipurile afectat în mod excesiv de publicarea declarațiilor de avere. Fals pretext, lamentabilă decizie. //