Adversarul nu e Orban, ci tot PSD

Este confruntat cu o cârcoteală generală, o atmos­feră de nemulțumire și sictir, și nu mă refer la presă, care este obligată să critice puterea, oricare ar fi ea, ci la propriul electorat și la celelalte partide foste de opoziție. Internetul dă în clocot de frustrare la orice măsură luată sau doar anunțată, bulele de pe Facebook se fac țăndări sub furia reproșurilor și a sfintei indignări, iar așteptările urcă în patru labe Everestul. Nimic nu e bine, și unele chiar nu sunt, dacă guvernul anunță că vrea ceva, că de ce asta și nu ailaltă, dacă zice că nu ia nu știu ce măsură acum, ci mai încolo e „trădare” și „incompetență”. Când guvernul a spus că nu dă ONG pentru desființarea Secției Speciale, docții de serviciu au cerut ca referendumul pe justiție să fie aruncat la coș, pentru că, nu-i așa, acum e vorba de intenții bune, nu de unele malefice, de repararea răului, nu de instituționalizarea lui. La abrogarea recursului compensatoriu, s-a umplut spațiul virtual cu specialiști de tarabă care susțineau că e degeaba, că ne vom trezi cu mii de procese „dezghețate” la CEDO și că, oricum, pușcăriașii tot vor ieși din închisori, ba, mai rău, ne vom umple de noi și noi procese, pentru că, vezi doamne, recursul compensatoriu retroactivează, ca lege penală mai favorabilă, și asupra faptei, nu doar asupra executării pedepselor. O tâmpenie, dar care bine rostogolită alimentează apetența nevindecabilă a românului spre cârcoteală și abisală dezamăgire. Nu mai e mult și unora o să li se pară că PSD și guvernele lui au fost mai bune, mai democratice și mai deștepte decât cabinetul liberal.

Nu-i vorbă, sunt câteva numiri în poziții importante care ridică mari semne de întrebare, sunt declarații, precum cele ale ministresei de la Educație, Monica Anisie, despre testele PISA, greu de digerat (de fapt, doamna, pe când era secretar de stat, s-ar fi opus ca România să participe la testarea PISA din 2018), iar ezitările în asumarea răspunderii pe legea alegerii primarilor în două tururi de scrutin se vor întoarce împotriva PNL. Am mai spus-o, teama de moțiunea de cenzură și căderea guvernului nu trebuie să devină o fixație, tot răul poate fi spre bine: alegerile anticipate. E clar, guvernul Orban trebuie să ia rapid măsuri curajoase prin asumarea răspunderii. Dar de aici și până la desființarea a tot ceea ce face, pentru că, totuși, face, nu se poate nega asta, ar trebui să fie cale lungă. Cale care nu ar trebui să fie pavată cu amnezie și relaxare. Balaurului PSD i s-au tăiat doar două capete: Dragnea și președinția. Atât. Faptul că a pierdut guvernarea și a intrat în opoziție nu e neapărat în dezavantajul său.

Să ne uităm puțin la ce face și mai poate face acest partid, a cărui capacitate de atac și revenire n-ar trebui subestimate. Vorba prezidentului: „Ar fi o maaare greșeală”. Deocamdată, PSD e în derivă după triplul eșec: pierderea europarlamentarelor, prezidențialelor și a guvernării, dar nu una care să-l transforme în „partid eșuat”. Dragnea e o istorie pe care o regretă doar câțiva apucați, Dăncilă a fost mătrășită în timp record chiar și pentru PSD, interimarul Ciolacu e precaut și șmecher, conservă baronimea vitală pentru locale, amenință cu moțiunea de cenzură mai mult de ochii lumii, dar e hotărât (și are și majoritatea parlamentară) să nu cedeze nicio palmă de pământ cucerit: Secția Specială, localele într-un singur tur, bugetarea pentru primari, inevitabil, majoritari PSD, pensiile speciale. PSD excelează în tehnica diversiunii și a bețelor în roate, așa că a și depus o moțiune simplă împotriva ministrului Florin Câțu, care le-a dat în vileag matrapazlâcurile financiare, vrea să abroge în parlament OUG 114, pe care tot el a impus-o, în pofida tuturor avertismentelor, și să promoveze o lege care să prevadă o experiență de minimum șapte ani pentru numirea în consiliile de administrație ale companiilor de stat, în așa fel încât să lege guvernul Orban de mâini și de picioare și să-și mențină în aceste funcții propriii acoliți. Mai mult, Ciolacu a amenințat că orice asumare de răspundere va fi sesizată la Curtea Constituțională, una dintre armele redutabile pe care le deține.

În acest context, puțini au remarcat mișcarea făcută în ultimele două luni de Renate Weber, Avocatul Poporului, numită de ALDE și PSD. Doamna Weber a fost o apărătoare feroce a modificării legilor justiției și codurilor penale operate de fosta coaliție aflată la putere trei ani, o susținătoare pătimașă a teoriei „statului paralel”, a „noii securități” și a „abuzurilor” făcute de DNA și Kovesi. În momentul de față, soarta Renatei Weber depinde de PSD, nu de ALDE, trecut, până la vremuri mai bune, în barca antipesedismului, deci face jocurile PSD. Aceasta este explicația pentru sesizările făcute la CCR pe tema completelor de trei judecători de la Înalta Curte și, mai nou, a procurorilor DNA „nespecializați pe cazuri de corupție”. Doamna Weber susține că scoaterea (de către Monica Macovei), acum 14 ani, din ordonanța prin care Adrian Năstase a înființat PNA ( înaintașul DNA) a prevederii prin care procurorii trebuiau să aibă o „pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de corupție” ar duce la „încălcarea dreptului la un proces echitabil al justițiabililor”. Ce urmăresc PSD și Renate Weber e simplu: anularea tuturor probelor DNA încă din faza de urmărire penală, deci distrugerea tuturor dosarelor care există la DNA. Așadar, nu trebuie puse pe butuci doar dosarele aflate pe rolul completelor de trei judecători de la Curtea Supremă, ci și cele de la DNA.

Toate aceste acțiuni arată că PSD și acoliții sunt departe de a fi în moarte clinică, așa cum pare a crede electoratul anti-PSD. Nu doar că mișcă, e chiar vioi. Faptul că partidul a pierdut niște meciuri de etapă, că și-a scos din prima linie personajele detestate, că-și ține în lesă lătrăii și s-a deghizat în zâna cea bună a democrației este doar o chestie de strategie. Nici măcar nouă. Să ne aducem aminte de alegerile din 2016, când Dragnea și Tăriceanu aveau doar două griji: să calce în picioare guvernul Cioloș și să nu enerveze electoratul de dreapta. Când acest electorat uită unde e adevăratul adversar și cine e „răul cel mare”, PSD câștigă. Iar acum e clar un lucru: primejdia nu a trecut, localele și parlamentarele bat la ușă. Cu nemulțumirea, cârcoteala și ridicatul ștachetei așteptărilor la ceruri, pe ușă se poate strecura tot PSD. //