De același autor
Cu forcepsul lui György Frunda, clasa politică a reuşit să-şi extragă din măruntaie copilul nedorit numit ANI. Aruncându-l la coş, a scăpat de neplăcerea de a i se controla îmbogăţirea de pe urma eventualelor conflicte de interese şi afaceri cu banul public, făptuite în timpul mandatului. Istoria dintre momentul conceperii cu forţa şi avortul eliberator al Legii ANI este una a ipocriziei şi demagogiei.
Duşmani neîmpăcaţi ai legii, Frunda & UDMR & PSD i-au pus gând rău încă de acum 5 ani, când Monica Macovei a promovat primul proiect de lege (Markó Béla a părăsit şedinţa de guvern în care se discuta actul normativ, iar PSD a contestat-o la Curtea Constituţională). N-au reuşit atunci şi nici în 2007 din cauza presiunilor Comisiei Europene, care cerea intempestiv un instrument de verificare a averilor demnitarilor, ca mecanism de luptă împotriva corupţiei. N-au reuşit şi pentru că politicienii se sfiau încă să sfideze pe faţă organismele europene, dar şi pentru că aveau înainte două rânduri de alegeri.
Acum, liberă de aceste constrângeri, conştientă de pericolul reprezentat de ANI, care le-a luat la verificat averile, clasa politică şi-a unit forţele şi a izbutit. N-a mai contat nimic: nici opinie publică, nici ambasadori, nici Comisie Europeană, nici măcar dezicerea de poziţiile anterioare în ce priveşte anticorupţia – cazul PDL şi PNL. N-a contat decât dorinţa de a avea culoar liber spre aranjamente, matrapazlâcuri şi hoţie, cât mai departe de ochii presei şi ai electoratului. Frunda nu a fost decât „avocatul diavolului“, în spatele căruia s-au încolonat milităreşte cu toţii.
Democrat-liberalii nu doar că s-au dovedit a fi plămădiţi din acelaşi aluat cu ceilalţi politicieni, dar l-au sfidat deschis pe şeful statului, ceea ce arată cam care va fi soarta clientelismului, contractelor oneroase pe bani publici şi a măsurilor de austeritate guvernamentală. Tăcerea lui Emil Boc de după această mare victorie este la fel de grăitoare ca votul anti-ANI, dat de Blaga şi Berceanu.
Întreaga clasă politică mizează însă pe amnezia, indiferenţa sau complicitatea societăţii civile. Ei bine, se înşală! Protestul ONG-urilor nu a avut efect acum, dar „listele negre“ cu parlamentarii care îşi vor secretiza elemente-cheie în declaraţiile de avere vor fi o lectură instructivă pentru electoratul din colegiile în care ei vor candida. Poate aşa, Frunda şi clienţii lui „ne vor lăsa“.
Groparii ANI
Începând din 2008, de când ANI a început să funcţioneze efectiv şi primele cazuri să fie mediatizate, atacurile şi acuzele nu au încetat. „Este un instrument politic pus în slujba lui Băsescu“ era sloganul cântat în duet de PNL şi PSD, care nu îndrăzneau totuşi să ceară pe faţă desfiinţarea Agenţiei. Deranjaţi în aceeaşi măsură, democrat-liberalii nu ieşeau totuşi cu declaraţii duşmănoase, din simplul motiv că legea făcea parte din campania anticorupţie şi era susţinută de şeful statului. Liderii PDL se mulţumeau doar să scrâşnească din dinţi în tăcere. ANI a devenit însă un pericol pentru liniştea demnitarilor de abia în 2009, când în vizor au intrat mai mulţi miniştri şi parlamentari de toate culorile politice.
Decizia Curţii Constituţionale a fost momentul care a eliberat frustrările şi a dus ipocrizia pe cele mai înalte culmi. Deşi, public, premierul vorbea hotărât despre „deblocarea activităţii Agenţiei“, nu şi-a trimis reprezentantul la şedinţa Curţii şi nici nu a formulat un punct de vedere. La fel şi Roberta Anastase, care se scuza inocent: „nu urmăresc toate termenele la alte instituţii“.
Motivarea Curţii a declanşat un val de reacţii veninoase. Crin Antonescu acuza Cabinetul Boc că a dat o lege neconstituţională, uitând că forma contestată a fost elaborată în ministeriatul lui Tudor Chiuariu şi că PNL a susţinut-o. Cu atât mai surprinzătoare este schimbarea de atitudine de acum a lui Antonescu: „ne-am angajat plini de slugărnicie şi cu gândul de a-i păcăli oricum pe europeni - şi când spun asta nu mă refer numai la Băsescu, mă refer clar la un arc al puterii care vine de la Năstase, trece prin Tăriceanu, vin doamna Macovei, domnul Băsescu, toţi, hai repede, hei rup, facem noi nişte legi, facem şi DNA, facem şi ANI“. De altfel, PNL a refuzat să se ducă la discuţiile de la Cotroceni pe această temă, spunând că „averile pot fi controlate cu ANI sau fără ANI“.
Mai abil, Victor Ponta susţinea că „PSD nu va bloca noul proiect de lege, dar nu-l va vota“. Şmecheria a fost valabilă doar la Camera Deputaţilor (care nu era decizională), unde PSD a lăsat lucrurile să curgă în voia lor, mobilizându-se însă la Senat. Aici, în Comisia juridică, domnii Chelaru şi Greblă au făcut front comun cu Frunda în susţinerea amendamentelor care au nenorocit ANI, insistând în special pe desfiinţarea comisiilor, care, pe baza rapoartelor ANI, puteau sesiza Parchetul şi instanţa.
Nu PSD este însă principalul vinovat - măcar şi-a păstrat constantă, de-a lungul vremii, inapetenţa pentru ANI -, ci PNL şi, în principal, PDL şi UDMR, partidele din coaliţia care s-a angajat să facă funcţională legea. După decizia Curţii, pentru prima oară, liderii PDL au dat glas adevăratelor sentimente. „În Constituţie scrie, cred eu, destul de clar că nu se pot face justiţii paralele. De aceea, CCR a luat o hotărâre în privinţa CNSAS, care decidea, dădea hotărâri, verdicte, ăla a făcut poliţie, ălălalt nu a făcut. ANI era cam în aceeaşi situaţie, pentru că, la fel, ei pot să cerceteze cu declaraţia de avere, dar nu pot decide mai departe“, spunea Berceanu, despre care, ca şi în cazul lui Frunda, există informaţii că intrase în vizorul ANI.
După cum relatează Iulian Urban, singurul pedelist care s-a abţinut la vot în Senat, „trocul ordinar a fost de fapt altul. Să se susţină candidatul UDMR la SRR, iar în contramăsură, a doua zi, adică astăzi, 30 iunie 2010, în Senat, UDMR, prin senatorul Frunda, să fie vioara întâi a circului jalnic, la finalul căruia cererea de reexaminare a Preşedinţiei României să fie respinsă. Pentru că, de fapt, UDMR face acele jocuri politice pe care unii din PDL nu le pot face la lumina reflectoarelor“. Cu alte cuvinte, spune Urban, „senatorul Frunda şi-a facut partitura, dar a acţionat cu oblăduirea şi în numele întregii clase politice profund corupte. Din păcate, votul demonstrează că PDL s-a situat pe aceleaşi poziţii cu PNL şi PSD“.
În plenul Senatului, vârf de lance au fost Frunda şi Antonescu, primul cu „principii excepţional formulate“, al doilea trăgând concluzia: „consecinţa logică ar fi ca noi să desfiinţăm o instituţie butaforică“. Semnificativ este nu doar că PDL şi-a bătut joc de cererea de reexaminare a preşedintelui, dar şi că premierul Boc nu a dat nicio declaraţie (de regret?), după ce partidul pe care îl conduce a nenorocit legea. //
Majoritatea a decis: furăm în linişte
Distrugerea ANI s-a bazat pe o largă majoritate, pentru proiectul în forma ieşită de la Comisia juridică din Senat, care nu a ţinut cont de niciunul dintre amendamentele venite de la preşedinte, au votat 47 de senatori PDL, 33 PSD, 17 PNL, 8 UDMR şi 10 independenţi. Eliminarea Comisiei de cercetare, formată din procurori şi judecători, care putea înainta instanţelor propunerea de eventuală confiscare a averii, dacă ea era nejustificată, a fost iniţiativa lui György Frunda şi a fost votată la Comisia juridică de toţi parlamentarii, inclusiv ai PDL, cu două excepţii: Iulian Urban şi Toni Greblă (PSD). Propunerea ca de la verificările ANI să fie exceptaţi candidaţii în alegeri i-a aparţinut senatorului PDL Petru Filip, iar ideea ca demnitarul să-şi poată rectifica declaraţia de avere când doreşte a venit de la un alt pedelist, Petru Bocşa.
Una dintre cele mai grele lovituri aplicate ANI este împărţirea declaraţiilor de avere în publice şi confidenţiale, din cele publice urmând să lipsească suprafaţa terenului / casei, titularul bunului (demnitarul sau soţia acestuia), anul şi modul de dobândire a acestuia, anul constituirii conturilor bancare, firmele la care demnitarul este acţionar, de la cine a împrumutat bani sau pe cine a creditat, câţi bani au fost încasaţi din activităţi didactice sau de consiliere, din închirierea unor bunuri ori din pensii. Prevederea făcea parte chiar din proiectul guvernului, iar Camera Deputaţilor a eliminat-o, stabilind că este suficient ca din declaraţii să dispară adresa, codul numeric personal şi claritatea semnăturii. Secretizarea a fost însă reintrodusă de Frunda, la Senat, cu sprijinul întregii Comisii juridice. La fel s-a întâmplat şi cu prevederea ca ANI să-şi poată continua verificările asupra averii unui demnitar timp de 1 an în loc de 3. Cât despre cererea preşedintelui ca în declaraţia de avere să fie introdusă o rubrică în care titularul să declare „dacă el, soţul, copiii majori sau părinţii săi sau ai soţului au derulat sau derulează direct sau prin intermediul vreunei societăţi comerciale la care sunt asociaţi ori acţionari contracte finanţate din bani publici“ a fost complet ignorată. În unanimitate.
Tot ignorate au fost şi avertismentele lansate de ambasadorii SUA şi Germaniei sau de Comisia Europeană, iar prezenţa la Comisia juridică a ambasadorilor Olandei, Marii Britanii şi Elveţiei i-au provocat lui Frunda un puseu naţionalist, pe care nici Corneliu Vadim Tudor nu l-ar fi pus mai bine în cuvinte: „Un Senat suveran al unui stat membru al Uniunii Europene nu poate accepta o presiune politică şi psihică“. //
* * *
Frunda în vizorul ANI
„A legiferat în propriul interes“, declara şeful ANI, după votul din Senat, refuzând să dea alte amănunte. Comparând declaraţiile de avere ale lui Frunda, reiese un surplus de 541.931 de lei, inexplicabil prin veniturile realizate. Mai mult, senatorul a „uitat“ pe drum şi un apartament.
Codaşiideclaraţiilor
La peste 2 săptămâni de la expirarea termenului, 6 miniştri nu şi-au actualizat declaraţiile de avere. Codaşii sunt: Blaga, Videanu, Udrea, Hunor, Sandu şi Markó. Potrivit IPP, 9 ministere refuză să publice salariile de bază ale angajaţilor, iar cele
din Agenţii sunt secrete.
