De același autor
Criza economică nu poate fi stăpânită, incoerenţa e cuvântul de ordine, iar criza politică se construieşte vot cu vot, emisiune cu emisiune. Ca de obicei, e singur. Tot mai singur.
„Dificultăţile“ pe care le are cu guvernul, adică exact cu greii partidului, arată că nu poate miza pe ei nici în soluţiile de redresare economică, nici în proiectele de restructurare a statului. Nu poate miza nici măcar pe faptul că nu-şi vor da mâna cu duşmanii pentru a-şi menţine privilegiile. Opoziţia se revanşează pentru pierderea alegerilor şi pregăteşte viitorul teren electoral, ameninţând cu anticipatele şi suspendarea. Ceea ce nu pare deloc un scenariu ieşit direct din frustrările şi isteriile unor Antonescu şi Ponta, chiar dacă scenariul va fi cântecul de cucuvea pentru România.
Cum a ajuns Traian Băsescu, după doar şapte luni de nou mandat, într-o asemenea postură, care îl arată la limita opţiunilor politice şi strategice? Dacă nu vrea ca paragraful din cartea de istorie, care îi va fi dedicat, să menţioneze ceva de genul „preşedintele în timpul căruia România s-a prăbuşit economic, fapt care a readus stânga la putere pentru următorii zece ani“, are de ales între a debarca întregul Cabinet Boc, în frunte cu premierul şi tripleta, înlocuindu-l cu unul de profesionişti-tehnocraţi, şi a nu face asta. Are de ales între a încerca curăţirea partidului-stat de toţi baronii şi clientela lor, adică de toţi aceia care văd în putere doar o metodă de îmbogăţire şi spoliere a banului public şi a lăsa lucrurile aşa cum sunt. Cele două operaţiuni sunt însă embrionar legate una de alta, deci cu atât mai dificile. Nu cred că va reuşi, pentru că totul îi stă împotrivă şi, în primul rând, propriile erori. Iar preşedintele ştie asta. De aici şi poziţia ezitantă şi curios de conciliantă din emisiunea de pe TVR 1. E prins între ineficienţa Cabinetului, rapacitatea unor miniştri, mentalitatea de fesenişti vopsiţi a unei bune părţi a partidului, criza şi proiectele celui de-al doilea mandat: reforma educaţiei, Constituţiei, administraţiei şi eterna anticorupţie. De toate sunt cele mai mari şanse să se aleagă praful.
Băsescu şi-a început al doilea mandat cu o eroare: numirea lui Emil Boc drept premier şi menţinerea unor miniştri gen Berceanu şi Videanu. Am spus-o încă de atunci, a miza pe un lider de partid onest, loial şi de bună-credinţă, dar fricos, lipsit de autoritate şi tonomatul stăpânului de la Cotroceni, a fost o greşeală din care au derivat celelalte. Cu cine a vrut Băsescu să modernizeze statul sau să limiteze criza şi să repornească economia? Cu Berceanu, Videanu, Blaga, Vlădescu şi Udrea, vestiţi pentru clientelă, contracte dubioase cu statul şi ale căror performanţe manageriale sunt mai mult decât aproximative. Chiar a crezut, fie şi o secundă, că aceşti oameni nu vor transforma guvernul şi partidul în clona PSD-Năstase? Băsescu îi ştia mult prea bine pentru a avea aşteptări, dar a mizat că îi va ţine în hăţuri fie direct, fie prin intermediul lui Boc. A eşuat. Asta şi pentru că este parte a sistemului din care aceştia fac parte. Pentru că le este tributar din campanie, din precedentele guvernări, despre care chiar el spunea că au avut rolul „de a cumpăra voturi“.
În plus, pentru oricare dintre variantele de mai sus, este cam târziu. Nu din cauza termenului de graţie pe care l-a dat guvernului, ci din cauza lipsei de alternativă şi a revigorării opoziţiei.
Aceasta va încerca schimbarea majorităţii, căderea Cabinetului şi organizarea de anticipate. În ultimă instanţă, şi acestea ar putea fi soluţii, cu condiţia ca venirea la putere a opoziţiei să aducă o guvernare mai bună, declientelizarea, depolitizarea şi restructurarea aparatului bugetar. Din bâlbâielile, jeluirile ipocrite şi acuzele veninoase, n-au rezultat însă nici soluţiile concrete alternative, susţinute cu cifre, şi nu cu vorbe de talk-show-uri, nici determinarea pentru un alt stil de a face politică. Reies doar setea de putere şi ura împotriva „dictatorului“.
Pentru că, dacă nu ar fi aşa, PSD şi PNL ar trebui să intre la guvernare, în varianta căderii Cabinetului Boc, şi fără alegeri anticipate.
Băsescu a ajuns din nou în situaţia de a fi presat între două rele, de data aceasta, în principal, din cauza propriilor erori. Ieşirea nu mai are nici măcar dimensiunea fantei de la urna de vot. //
