De același autor
Lupta impotriva coruptiei, continuarea reformarii justitiei, rezolvarea spinoasei chestiuni a controlului averilor si transformarea CSM intr-un veritabil reper de moralitate si corectitudine, iata ce asteapta Comisia Europeana de la Romania. Dupa cum se prefigureaza insa lucrurile, are toate sansele sa astepte mult si bine, daca nu intuieste la timp ca fara indemnuri repetate, insotite de pocnetul biciului, scrisori de avertisment si comisii de monitorizare trimise periodic in inspectie, nimic nu se va misca. Singura care este constienta ca nu putem sforai peste sacii cocotati in caruta europeana este Monica Macovei. Dar cand a fost, oare, altfel? In strategia guvernamentala postaderare, toate cele de mai sus sunt expediate in cateva randuri, iar de ANI nici macar nu se pomeneste. In timp ce PSD anunta ca intentioneaza sa modifice ordonanta DNA si DIICOT, premierul prefera sa se certe cu Macovei decat sa-si scoata ministrii si secretarii de stat din situatiile de conflict de interese si incompatibilitate.
In ce priveste CSM, care sta la loc de cinste in ultimul raport al Comisiei, aplica neobosit principiul "cainii latra, caravana trece". Alegerea lui Anton Pandrea in pozitia de sef al CSM este doar transpunerea dezideratului in practica. Pandrea intrunea punctajul necesar spre a nu se califica pentru functia cu pricina, asta, evident, doar din perspectiva Comisiei. S-a numarat printre "magistratii rosii" care, in 1994, au raspuns prompt indicatiilor lui Ion Iliescu de a se declansa recursuri in anulare impotriva proprietarilor care aveau sentinte definitive prin care reintrau in posesia caselor ce le fusesera confiscate de comunisti, actiune care a fost considerata de CEDO drept o a doua nationalizare si pentru care, pana in prezent, statul a platit peste 4 milioane de euro despagubiri. Drept recompensa, la finele mandatului, in 2004, Iliescu l-a decorat pentru "meritele avute in indeplinirea cu impartialitate a actului de justitie". Acelasi Pandrea a fost, pana in preziua alegerii sale in functia de sef al CSM, in conflict de interese, fiind in acelasi timp si membru CSM, si judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Greu de crezut ca dintr-o data sau vreodata va intelege cerintele in acest sens ale Comisiei Europene si ii va trage de maneca pe colegii Andries, Galca, Lupascu si altii, aflati in aceeasi situatie, sa se rezume la o singura activitate.
Dar la CSM bolile sunt multe, iar numirea unui Pandrea nu face decat sa le cronicizeze. Esecul concursurilor, mai bine spus "lipsa" de candidati si posturile ramase vacante, dupa cum se vaita d-l Galca in raportul de activitate pe 2006, are si el o ratiune: fosta sefime este numita tot sefime, dar cu delegatie. Exemplul Despinei Mihai, care a reajuns vicepresedinte la Curtea de Apel Bucuresti cu delegatie, este doar un exemplu. Metoda este bine pusa la punct si pare ca infrange tentativele de reforma. La fel cum penalizarea magistratilor sau a procurorilor de catre inspectiile CSM este doar un vis frumos. Doar flagrantul le mai vine de hac unor spagari in roba. Ce sa mai discutam despre dosarele care au fost intocmite magistratilor - 17 la numar din informatiile noastre - care nu si-au declarat corect averile si le-au pitit avocateste printre rubrici, peste care s-a asternut uitarea, din 2005. O singura exceptie, sotia magistrat a lui Robert Marius Neagoe, directorul Directiei juridice a OPSPI, anchetat pentru spionaj, in a carei declaratie de avere nu se regaseste si cea a consortului pe ultimii doi ani, lucru care a iesit la iveala doar in acest context, si nu prin intransigenta CSM.
Dar a pune reflectorul doar pe magistrati nu este corect, pentru ca justitia este facuta si de procurori. Datorita DNA, care a avut cateva succese remarcabile, macar si pentru ca l-a determinat pe Adrian Nastase sa renunte la functia din PSD si sa-si exhibe Zambaccianul, procurorii nu au intrat in colimatorul Comisiei Europene, dar asta nu inseamna ca lucrurile sunt perfecte. Numarul surprinzator de mare de dosare cu vicii de procedura, care fac calea intoarsa din tribunale sau care nu se sustin prin probe in fata instantelor, nu poate sa nu ridice semne de intrebare. Ele ar suna cam asa: incompetenta sau aranjament, dupa cum a sugerat presedintele Basescu. Aceasta in contextul in care procurorii au de multe ori puteri cam prea mari, dupa cum remarca ONG-urile framantate de respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Sustinatoare a procurorilor din motive multiple, care merg de la limbajul comun la faptul ca in aceasta zona au intrat mai multi tineri, precum Morar si Kovesi, iar competenta este mai usor verificabila, pana la necesitatea de a debloca dosare, Monica Macovei a inchis uneori ochii, mizand pe procurori in locul magistratilor. Acesta este motivul pentru care, de exemplu, a incercat sa le dea competente in ce priveste interceptarea telefoanelor, tentativa esuata din cauza parlamentarilor care au preferat in continuare SRI-ul. Promovarea la finele lui 2006 a Ordonantei de Urgenta 131 se inscrie in aceste demersuri. Faptul ca procurorii au "acces la sistemul de comunicatii", adica pot lua hard-ul unui computer fara mandat de la judecator, nu linisteste pe nimeni, cu toate garantiile oferite de Codruta Kovesi. Cu siguranta ca numai domnia sa poate baga mana in foc ca procurorii nu vor descarca e-mail-urile, nu vor lectura SMS-urile sau alte informatii care tin de viata privata si nu le vor folosi in scopuri neclare. Dupa cum s-a demonstrat, domeniul este inca sensibil si derapajele, mai ales daca sunt facute in perioada dintre Craciun si Anul Nou, genereaza exact efectul contrariu. Ar fi neplacut ca, pe langa rezistenta parlamentara la ANI si Pandrea cel rosu, la urechile Comisiei Europene sa mai ajunga si vreo incalcare a drepturilor omului.
