De același autor
Principalul pericol, cum deja s-a văzut la europarlamentare, nu este neapărat că vor fi mai mulți candidați din zona dreptei în primul tur, ci acela că partidele vor continua să se atace între ele, se vor decredibiliza reciproc, canibalizând electoratul și îndepărtându-l de la vot. Adică, exact ceea ce vrea PSD.
În februarie 1996, într-o cameră de hotel din Davos, doi oligarhi ruși care se detestau cu jovialitate - Boris Berezovski, principal acționar la ORT, televiziunea națională, și Vladimir Gușinski, proprietar al puternicului canal privat NTV și al câtorva ziare - au îngropat securea războiului pentru a pune la cale realegerea lui Boris Elțîn, cel sub care își clădiseră averile, ei și toți ceilalți miliardari. Cinci luni mai târziu, după o campanie care înghițise 2 miliarde de dolari, potrivit Centrului de Studii Strategice și Internaționale din Washington, Elțîn câștiga detașat al doilea tur de scrutin în fața comunistului Ziuganov.
Păstrând proporțiile, unele similitudini cu România sar în ochi. Coaliția politico-oligarho-mediatică din 2007, 2009 și 2012 a încercat să-l debarce pe Traian Băsescu, reușind în final să-și aducă omul, pe Victor Ponta, la putere. Acum asistăm la tentativa de a construi ceva asemănător și pentru alegerile din 2014. O știre pe surse vorbește despre întâlnirea, în Herăstrău, la restaurantul lui Gino Iorgulescu, a câtorva patroni de presă de coloraturi diferite - Cristian Burci (Prima TV), Cozmin Gușă (Realitatea TV), Sebastian Ghiță (România TV), Sorin Oancea (B1 TV) cu doi consultanți ai PSD - Bogdan Teodorescu și controversatul Adrian Thiess. Informația nu ar avea de ce să surprindă, ar fi în logica momentului complicat prin care trece Ponta. Dependent de propagandă, cu studii care îi arată eficiența manipulatorie a televiziunilor mogulilor vechi și noi, Ponta caută nu doar controlul mediatic complet, ci și soluții de criză. Scenariul anului 2014 este însă extrem de sofisticat.
Mișcările din ultima vreme arată că se lucrează pe mai multe planuri: politic – menținerea statu-quo-ului fragmentării dreptei, cu inevitabilul măcel între partide; economic - eliberarea din constrângerile FMI cu tot ce decurge de aici. Pe de o parte, avem amânarea oficializării candidaturii lui Ponta, alianța cu partidul lui Dan Diaconescu, lansarea la apă a ONG-ului lui Tăriceanu, Grupul de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale se va transforma cât de curând în partid-iepure, lupta pentru șefia PSD în care se confruntă două personaje grele, Dragnea și Șova. Pe de altă parte, avem eșecul acordului cu FMI, amânarea cu schepsis pentru după alegeri a evaluării, hotărârea de a scădea CAS cu 5%, fără a avea surse alternative de venituri care să astupe gaura bugetară, mazilirea managerilor privați din deconcentrate și înlocuirea lor cu oameni de încredere din sistem, misiune pe care Șova o execută la superlativ, desantul PSD la Banca Națională. Sunt fapte care arată că în laboratoare se testează formule politice disperate, dar și determinarea pentru a putea, în sfârșit, manevra pușculița bugetară fără nicio regulă impusă din exterior, determinare ce depășește interesele electorale ale momentului: pomeni, contracte pentru baroni și afaceriști, fiind una cu bătaie pe termen lung.
În strategia politică, cea mai importantă miză o constituie, fără discuție, destructurarea dreptei. Tăriceanu, personaj jalnic al cărui unic rol, dezbrăcat de zorzoanele liberalismului ce, vezi doamne, trebuie salvat, este acela de a rupe din electoratul PNL pentru ca în turul doi acesta să fie vândut lui Ponta. Deocamdată, prețul a fost funcția de șef al Senatului, în viitor, probabil, promisiunea unui ministeriat. Tarif mic, pe măsura individului. Nu știm cât de profundă va fi fracturarea PNL, vom vedea la Congres, dar în mod evident potențialul de alianță/fuziune PNL-PDL scade, la fel și șansele lui Johannis, împotriva căruia s-a declanșat deja campania de decredibilizare. A doua mișcare a PSD este blocarea coagulării întregii drepte și apariția unui candidat unic încă din primul tur, strategie încurajată, lucru de neimaginat până acum câteva luni, de PMP – Udrea și Traian Băsescu. Candidatura lui Cristian Diaconescu, pe care Udrea o impune de la înălțimea celor 6% celorlalte partide de opoziție drept condiție de unificare, este exact factorul blocant și distructiv dorit de PSD. Diaconescu, acum în rol de marionetă în mâna lui Băsescu, așa cum a fost și în cea a PSD în contextul candidaturii, fără nicio șansă, la Primăria Capitalei, va fi utilizat doar ca marfă în negocierile pentru turul doi și pentru ceea ce vrea să obțină președintele după plecarea de la Cotroceni. Tristă partitură!
De fapt, principalul pericol, cum deja s-a văzut la europarlamentare, nu este neapărat că vor fi mai mulți candidați din zona dreptei în primul tur, ci acela că partidele vor continua să se atace între ele, se vor decredibiliza reciproc, canibalizând electoratul și îndepărtându-l de la vot. Adică, exact ceea ce vrea PSD. Soluția, propusă de conservatorii de la inliniedreapta.ro, cea a alegerilor preliminarii pe modelul din Statele Unite, dincolo de greutățile concrete de organizare, ar fi, desigur, singurul test relevant. Asta însă în condițiile în care partidele ar fi de bună-credință, ar pune interesul general deasupra meschinăriilor personale și nu ar face, pe sub masă, jocul lui Ponta și al PSD.
Este, de fapt, ceea ce s-a întâmplat și în 2000, o istorie din care PSD a tras mai multe învățăminte decât așa-zisa dreaptă și liderii ei. Ana Blandiana povestește în ultima ei carte, Fals tratat de manipulare, eșecul încercărilor Alianței Civice de a-i convinge pe reprezentanții PNL, CDR (adică PNȚ), PD și ApR să formeze o coaliție electorală, în mod evident singura lor șansă, sau „cel puțin să nu se mai calomnieze public“. „Îi priveam, îi ascultam și nu-mi venea să cred: discutau despre nuanțe doctrinare, despre pericolul pierderii identității prin asociere, invocau mici neînțelegeri, mici șmecherii, mici subterfugii (...)“. Rezultatul, spune Blandiana: „Nu au fost înfrânți de adversari, s-au înfrânt singuri, refuzând inteligența altruismului, considerând solidaritatea păguboasă“. //
