De același autor
Încă nu s-a descoperit secretul restructurărilor fără concedieri şi al austerităţii fără reducerea veniturilor. Încă nu s-a inventat metoda prin care să se limiteze evaziunea fiscală cu ajutorul corupţilor. Şi nici calea de a ieşi din criză furând din greu nu s-a găsit.
Dacă s-ar fi descoperit, Guvernul Boc nu s-ar zbate de trei săptămâni încoace, încercând să rezolve dilema: cum diminuăm deficitul păstrându-ne clientela? De aici tăcerea asupra subiectelor care ţin capul de afiş al presei: achiziţiile, contractele pentru cotizanţi şi neamuri, bugetele generoase ale instituţiilor statului. Guvernul explică necesitatea restructurării bugetare, încadrarea în deficit, imposibilitatea de a continua cu acele „cadouri otrăvite“ – pensii şi salarii mărite –, date de predecesori, iar mulţi chiar înţeleg şi sunt de acord cu această poziţie.
Ceea ce nu înţelege însă nimeni – bugetar, pensionar sau privat – este de ce guvernul nu explică şi cum stă treaba cu patinoarul de la Braşov, cu firma ginerelui ministrului Blaga, cu laxativele şi şosetele cumpărate la suprapreţ sau cu cei 300 de secretari de stat, care ar fi trebuit să fie 100 până acum. Nu vorbeşte pentru că este în căutarea metodei prin care să salveze clientela partidului. Şi se pare că a şi găsit-o, dacă este adevărat ceea ce spune Bogdan Hossu, că în scrisoarea de intenţie către FMI guvernul nu-şi asumă nicio obligaţie în ce priveşte reducerea cheltuielilor materiale, iar evaziunea fiscală este prevăzută a scădea cu doar 0,4%. Cu alte cuvinte, la cheltuielile salariale se taie dincolo de os, foarte bine!, iar la cele „materiale“ se pune un pansament.
Guvernul Boc va plăti nu atât pentru măsurile dure pe care le impune – unele absolut necesare nu de ieri, de azi –, ci din cauza faptului că ele par a fi în acelaşi timp o perdea de fum în spatele căreia grupurile de interese vor continua să benchetuiască şi să-şi râdă în barbă. Când Boc tace, în locul lui vorbeşte stomatologul Ionuţ Rudeanu, ginerele lui Blaga, care este nu doar fericitul membru al unor consilii de administraţie (REBU şi RATB – Sector 6, unde a ajuns propus de colegul-primar Cristian Poteraş), ci a prins şi nişte contracte grase cu firmele de protecţie şi pază la care este asociat cu oamenii lui Miron Mitrea.
Când Boc tace, vorbesc tare şi cu aplomb fiii lui Radu Berceanu, Andrei şi Victor, împreună cu toţi prietenii tăticului, care au câştigat într-un an de guvernare cât alţii în zece din contractele cu Direcţia Apelor Jiu Craiova, cu Primăria Comunei Săuleşti, Ocolul Silvic Segarcea şi Direcţia Silvică Dolj. Iar când tăcerea devine totuşi prea apăsătoare, vorbeşte doamna Udrea, care explică poporului bugetar binefacerile „lipsei infrastructurii pentru ecoturism“ şi necesitatea bazinelor de înot pentru ţăranii patriei.
Din spatele măsurilor de austeritate, scot corniţele afacerile de milioane făcute de firma Omnilogic, controlată, potrivit presei, de trezorierul PD-L, cu Ministerul de Interne şi de Finanţe sau noua „Băneasa de Obor“, care va răsări pe un teren de 2 ha din domeniul public al statului, achiziţionat cu 2 euro pe metru pătrat de specialistul în astfel de megalovituri Puiu Popoviciu. Ca să nu mai discutăm de firmele baronilor locali cu neamurile lor până la a treia spiţă, abonate la bani publici de-a lungul şi de-a latul ţării. Exemplul fiilor lui „Pinalti“, care s-au convertit de la „băieţi deştepţi din energie“ la „rechini imobiliari“, fiind doar unul dintr-o lungă listă.
Este o listă care nu începe cu Guvernul Boc, ci merge în tenebrele corupţiei postrevoluţionare, trecând prin Cabinetele Văcăroiu, Ciorbea, Năstase şi culminând cu liberalismul de off-shore al lui Tăriceanu. Nu începe, dar trebuie să se sfârşească cu el. Asta pentru că, aşa cum spunea, într-un inedit impuls de sinceritate, Victor Ponta, dacă astfel de practici erau „suportabile“ în perioada Năstase sau când economia duduia sau măcar gâfâia, acum ele sunt imposibile, pentru că economia a amuţit. Cu alte cuvinte, şansa şi ghinionul Cabinetului Boc stă în faptul că ar putea fi obligat, până la urmă, să-şi debranşeze clientela de la conductă, din simplul motiv că prin ea nu prea mai curge nimic. Sau măcar să dea un semnal în acest sens. Şi asta rapid. Mai exact, la pachet cu prezentarea scrisorii de intenţie şi a măsurilor de relansare. Cu acea ocazie ar fi de aşteptat ca premierul sau preşedintele să explice nu doar cât de necesare sunt „sacrificiile“ bugetarilor şi pensionarilor şi cum naţia le va rămâne etern recunoscătoare dacă nu le vor bloca prin greve sau mitinguri ca în Grecia, ci să dea garanţii că miniştrii, demnitarii, ginerii, nepoţii, finii, prietenii şi cotizanţii din campanie vor fi puşi în stand-by măcar până când condiţiile economice vor „suporta“ din nou clientela.
Sunt convinsă că lipsa de credibilitate pe care o acuză oportunist opoziţia şi justificat parte din populaţie s-ar putea diminua în situaţia în care marii hrăpăreţi ai guvernului vor fi împinşi să facă un pas înapoi. Căderea Cabinetului Boc nu este de dorit în momentul acesta – e adevărat –, dar remanierea şi restructurarea sunt. Mai exact, un guvern mai mic, mai puţin vioi în a cheltui şi în a da contracte, fără tripleta de aur Blaga-Berceanu-Videanu, ar avea şi mai multă credibilitate şi ar câştiga la capitolul viziune economică. Acest lucru, din păcate, nu se va întâmpla. Încrengăturile sunt viguroase şi greu de destructurat. Motiv pentru care nu ne rămâne decât să sperăm că premierul nu va găsi răspuns la dilema: cum să ieşim din criză cu grupuri de interese cu tot. //
