De același autor
Chiar dacă ar fi estimat corect amploarea prejudiciului de imagine datorat respingerii reformei partidului, prin introducerea criteriilor de integritate în statut, liderii şi baronii PDL tot n-ar fi putut face altfel. Pentru că ei chiar aşa cred, au exact aceleaşi convingeri ca toţi politicienii, indiferent că ei se numesc Ponta, Năstase, Antonescu sau Cătălin Voicu, Dan Păsat şi Antonie Solomon. De aceea nu au surprins nici unanimitatea, căci ce contează trei biete voturi contra, nici faptul că discursurile de înfierare a integrităţii au semănat ca două picături de apă cu cele ţinute la marile arestări.
În primul rând, procurorii sunt „comisarii anilor 1953“, ei executând comenzi politice cu scopul de a-i intimida pe adversari. Au spus-o Ponta şi toţi liderii PSD şi PNL, ultima oară la arestarea lui Constantin Nicolescu. O spun acum Berceanu, Blaga, Boureanu şi mulţi alţii de la care chiar nu m-aş fi aşteptat. Tipologia comună a acestora a fost mai clară ca niciodată prin afirmaţia: „Macovei, procuror comunist“.
Mesajul este acelaşi, doar contextul diferă: justiţia este un instrument politic, este coruptă şi nu funcţionează. A doua idee: excluderea înseamnă că partidul face justiţie şi se antepronunţă, contrar prezumţiei de nevinovăţie. Pedeliştii cu instinct de turmă şi de conservare ignoră că suspendarea nu înseamnă că respectivul este băgat după gratii şi nici măcar îndepărtat din funcţia publică, în situaţia în care a fost ales. Este, în primul rând, delimitarea de un personaj asupra căruia planează suspiciuni (argumentate şi făcute publice într-un rechizitoriu) de corupţie şi protejarea imaginii partidului. Din acest punct de vedere, pentru o „carieră politică“, suspiciunile de corupţie sunt la fel de dăunătoare ca şi condamnările şi, de regulă, în toate democraţiile, carierele iau sfârşit când sunt obiectul unui astfel de scandal media. De fapt, chiar Constitutia Romaniei ii contrazice pe sustinatorii prezumtiei de nevinovatie. La articolul 109 se spune negru pe alb ca presedintele ii poate suspenda din functie pe ministrii aflati sub urmarire penala, iar "trimiterea in judecata atrage suspendarea lor din functie". Deci, daca in cazul ministrilor nu functioneaza prezumtia de nevinovatie, de ce ar fi ea valabila in cazul unora ca Poteras sau Falca?
În plus, aserţiunile ca „doar judecătorul face justiţia“ ascund o strategie iscusită şi ignoră realitatea. Aşa cum atrage atenţia Comisia Europeană, justiţia are un picior în ghips, cel al judecătorilor. Politicienii mizează pe faptul că procesul durează cu anii, iar scandalul fie se îngroapă, fie este folosit ca mostră de presiune politică. Între timp, „nevinovatul“ îşi continuă nu doar afacerile, dar şi cariera politică, prin noi funcţii, imunităţi şi beneficii.
Cutuma în România este, după cum afirmă tot mai des liderii partidelor, aceea a „solidarităţii“ („ne vom apăra fiecare membru de care se ating procurorii lui Băsescu“, vituperează Ponta, „curăţenia nu trebuie să funcţioneze pe ideea comisarii poporului“, a tunat Berceanu). Deci, în loc de integritate, solidaritate. Ce înseamnă asta în mod concret? Un lucru simplu, mesajul că potenţialii corupţi sunt apăraţi de partid în lupta cu justiţia cea nedreaptă şi abuzivă. Că nu votăm în parlament să fie arestaţi sau percheziţionaţi, că facem mitinguri de presiune, dăm telefoane cui trebuie, ameninţăm, mituim sau organizăm circ la televizor. În plus, îi ţinem aproape ca să nu plece la adversari şi le dăm garanţii viitorilor corupţi că marea familie a partidului îi va proteja. Eventual, când lucrurile se îngroaşă, urmează o abilă negociere pentru autosuspendare.
Principiul de bază este unul singur: corupţii noştri sunt mai de preţ decât nişte amărâte de integrităţi aducătoare de iluzorii voturi. Şi aici ajungem la un alt mesaj esenţial transmis de PDL. Acela că opinia publică şi, în special, propriul electorat nu mai dau două parale pe mesajele radicale anticorupţie. Că reforma partidelor este o vorbă în vânt, contraproductivă în caz de alegeri, care se câştigă cu găleata, primarii şi sponsorii, nu cu criterii şi integrităţi. Este prima distanţare oficială şi unanimă de principiile pe care PDL le-a susţinut în diferitele campanii. Până la urmă, nu a fost vorba doar de o alegere între protejarea corupţilor şi potenţialele voturi aduse de reformă şi integritate, ci de ruperea oricăror legături cu o parte a propriului electorat, în dispreţul acestuia. La alt nivel, desigur, este o decizie similară celei luate de PNL prin alianţa cu turnătorul Voiculescu şi PSD.
Sau respingerii de către liberali a Codului Muncii şi susţinerii criticilor socialiste promovate de PSD. Ambele partide vor plăti costuri, greu cuantificabile în acest moment. În tot cazul, absenteismul generat de dezamăgire, cuplat cu nevoia unui alt partid, par să-şi fi găsit acum toate justificările posibile.
Ceea ce a pus însă cruce oricărei pretenţii de reformă a PDL au fost nu atât discursurile, cât tăcerile. Dacă aşteptările în ce priveşte curajul lui Boc de a pleda la scenă deschisă prointegritate şi nu doar despre cum „am salvat ţara“ nu au fost foarte mari, dacă la Blaga nu a surprins atitudinea de miliţian încruntat ameninţător ca la o razie în vămi, tunând despre „solidaritate“ şi „noaptea cuţitelor lungi“, în schimb Traian Ungureanu a lăsat un gust acru-amar. Aşadar, fostul jurnalist şi reprezentant al societăţii civile consideră că integritatea este o „fixaţie“ generatoare de „pesimism“ şi apucături „emo“. Emoţionant! Ca să vezi ce impact ameţitor asupra trecutelor integrităţi are maestrul Blaga şi vitrina luxoasă cu prim-vicepreşedinţi pe care i-a rezervat-o. Dar cea mai cutremurătoare a fost tăcerea la momentul oportun a ministrului Baconschi. „Inspirat de principiile creştine ale cinstei, dreptăţii şi integrităţii“, Baconschi a dat un comunicat de presă, pe 28 februarie, în care „saluta cu speranţă“ acceptarea de către Comisia de statut şi conducerea PDL a clauzelor de integritate propuse de Macovei pe motiv că „exigenţe etice mai înalte în selecţia, promovarea sau sancţionarea membrilor“ vor fi o „garanţie a credibilităţii în faţa alegătorilor“. Când curentul în partid s-a schimbat, Baconschi a uitat oportun şi de „reforma morală, statutară şi doctrinară“, şi de promisiunea făcută „prietenilor şi colegilor“ Preda, Voinescu şi Macovei de a susţine înaltele principii. Tăcerea la CNC a fost abisală, iar amnezia atât de profundă încât a uitat să voteze pentru. Ce să mai zici? Crucea pusă iluziilor despre PDL este exact de dimensiunea unor astfel de gesturi. Dar tot răul spre bine. Despărţirea apelor s-a produs: de o parte sunt greii, tripletele, baronii şi apărătorii penalilor, de cealaltă oportuniştii. Ceilalţi trei e clar că nu-şi au locul în niciuna dintre tabere.
Dincolo însă de toate acestea, un semnal la fel de important a fost trimis către preşedinte. Traian Băsescu a primit, de data aceasta, pachetul complet de „deziluzii“. În dublu sens. Nu doar că „integrităţile“ au fost puse nici măcar la index, iar „reformiştii“ rejectaţi cu invective, subminând astfel orice şansă de reformă şi de cooptare a lor în conducere, dar au fost în paralel decredibilizate şi acţiunile anticorupţie din vămi şi Interne. PDL a decis să-şi apere „regii şi reginele“ şi să-i mai dea un mesaj clar lui Băsescu: fiecare pe drumul său. Indiferent de rezultatul Congresului, despărţirea de Băsescu s-a oficializat la CNC, cu trei iscălituri lipsă. //
Citeste si despre: TRU, Sever Voinescu, Boureanu, Preda, Blaga.
