De același autor
Ce mai urmează? Judecătorii Curţii Constituţionale desfiinţează arbitrar şi nelegal instituţii, politicienii reuşesc cu greu să-şi disimuleze veselia la aflarea veştii că au scăpat de supliciul transparenţei declaraţiilor de avere şi interese, iar liberalul Antonescu declină pe motiv de „dictator“ invitaţia preşedintelui de a discuta o soluţie pentru ANI. Proiectul revizuirii Constituţiei, elaborat de guvern, cel care ar fi urmat, nu-i aşa?, să reformeze din temelii relaţiile dintre puterile şi instituţiile statului, seamănă cu scheunatul unui maidanez fugărit de hingheri. Peste 90% dintre spitale nu ar obţine aviz epidemiologic, bacilii negri şi stafilococii aurii fiind băgaţi şi ei la secret, atunci când victimele nu poartă un nume care să suscite interesul presei.
Ministerul Sănătăţii şi Comisia de acreditare a spitalelor dau vina pe o semnătură, nu se ştie cu precizie a cui, şi pe subfinanţare. Oricum, ce mai contează, din moment ce problema infecţiilor intraspitaliceşti nu are soluţie, fie ea şi românească? Legea educaţiei pare şi ea fără viitor, chiar dacă sindicatelor, profesorilor, rectorilor şi clientelei transpartinice nu le va reuşi în totalitate boicotul. Ac de cojocul ei va avea Adrian Năstase, care promite că atunci când PSD va reajunge la guvernare (posibil în 2012), „va desfiinţa Legea Funeriu“. PNL se angajează să-i dea o tovărăşească mână de ajutor. Dar ce importanţă mai are eşecul previzibil al oricărei tentative de schimbare? Cine mai are chef şi timp să se zbuciume pentru marile cauze şi principii, când criza economică pare scăpată din hăţuri de Cabinetul Boc? Acesta este principalul mesaj care se transmite. Puterea să-şi vadă de treaba şi incompetenţa ei în gestionarea economiei, iar noi, politicienii şi „reţeaua“, să ne vedem de a noastră.
În linii generale, chiar asta se întâmplă. În timp ce Guvernul Boc este depăşit de situaţie, reţeaua contraatacă pe alte linii. Şi Boc chiar este depăşit de situaţie: pe de o parte, nu este capabil să ia şi să ducă până la capăt deciziile de reducerea cheltuielilor şi a aparatului bugetar, aflându-se sub o dublă presiune: cea a sindicatelor şi a clientelei, ceea ce măreşte şi sărăcia pe fondul crizei şi grevează România pe termen lung, menţinând lipsa sistemică de reformă. Pe de alta, este mânat de la spate dinspre Cotroceni să legifereze în zonele sensibile (salarii, pensii) sau încremenite în proiecte vetuste (sănătate, educaţie, Constituţie). În mod evident, nu poate face faţă ambelor provocări, la care se adaugă, iată, cele venite dinspre deciziile Curţii Constituţionale şi dinspre opoziţia iraţională făcută de liberali. Aici merită observat că liderul PSD, Victor Ponta, dă dovadă de o mai mare inteligenţă şi abilitate politică decât Crin Antonescu, personaj care devine propria caricatură cu fiecare gest care îl arată incapabil de altă strategie decât cea anti-Băsescu. Refuzul de a participa la discuţiile de la Cotroceni despre Legea ANI, motivând că „PNL nu va mai fi element de decor al acţiunilor mediatice şi partizane ale lui Traian Băsescu“, este semn de degringoladă. A te plasa pe o astfel de poziţie, într-o problemă atât de delicată precum cea a declaraţiilor de avere, sau a nu te delimita de corupţie şi de personaje precum Cătălin Voicu înseamnă sinucidere electorală.
Revenind, în aceste condiţii, Guvernului Boc începe să i se reproşeze nu doar lipsa de perspectivă şi sentimentul aproape generalizat că România este condamnată de politicienii şi reţelele lor la un interminabil regres, dar că nu are soluţii pentru depăşirea momentului. Nu le are pentru că Emil Boc şi Cabinetul sunt neprofesionişti, lipsiţi de forţă şi autentică dorinţă reformatoare, dependenţi de Cotroceni şi de clientelă. Îndrăznesc să spun că episodul Voicu şi desfiinţarea ANI sunt momente cruciale nu doar prin ce au devoalat, ci şi prin faptul că au pus reflectorul pe Boc şi Cabinetul lui, altfel, plin de bune intenţii.
Deci, într-un moment în care se vede clar necesitatea revizuirii prerogativelor Curţii Constituţionale, astfel încât să nu mai existe o supraputere legiuitoare în stat, care prin decizii aberante şi arbitrare să poată desfiinţa legi şi instituţii care nu le convin lor, politicienilor şi reţelelor de interese, guvernul vine cu o caricatură de proiect de revizuire a Constituţiei, care nu doar că nu ridică aceste chestiuni, dar dă o şi mai mare importanţă Curţii. (Înţeleg că nimeni din Comisia prezidenţială nu a contribuit la acest proiect.) Într-un moment în care cazul Voicu deconspiră amploarea unei reţele corupte cu tentacule la vârful magistraturii, proiectul de reformă al guvernului (Cătălin Predoiu) nu are curajul să taie în carne vie şi să reconsidere din temelii CSM şi ÎCCJ.
Păi, dacă umbli cu jumătate de măsură în toate cele, de la reforma statului la anticriză, ca să-i împaci pe toţi, de la sindicate la propriul electorat şi până la Cotroceni, eşecul e garantat. Mai ales când strategia de comunicare şi de alianţe este şi ea deficitară şi strică şi ce e bun.
Constituţia trebuie rescrisă cap-coadă, nu cârpită pe ici, pe colo, după metoda aplicată ani de zile legilor educaţiei. Acest lucru nu are nicio şansă în condiţiile în care nu se renunţă la unicameral. Nu are şanse, pentru că nu se vor întruni cele două treimi. PSD şi în special PNL se opun. Şi atunci? Ar trebui un premier şi un şef de partid care să aibă curajul fie de a-i spune în faţă lui Traian Băsescu acest lucru (neplăcut şi pentru el, şi pentru toţi cei care au votat „da“ la referendum), fie să-şi asume riscul de a negocia modificările cu adevărat esenţiale în Constituţie peste capul lui Băsescu. Până la urmă, ce este mai important: unicameralul sau revizuirea profundă a Constituţiei?
Emil Boc nu este acest personaj. Dovadă că proiectul cu pricina a fost lansat la doar o zi după întâlnirea de guvern de la Cotroceni şi imediat după formarea Comisiei parlamentare, mişcare de natură să irite pe toată lumea şi să micşoreze şi mai mult şansele unui acord. Refacerea ANI, depolitizarea, Legea electorală sau Statutul funcţionarului public vor fi o altă suită de eşecuri, dacă ele vor fi făcute în stilul proiectului de revizuire, adică încropite pe genunchi şi fără negocieri prealabile.
Avizarea de către guvern a Legii ANI nu este suficientă, iar soluţia găsită (declaraţii de avere publice şi confidenţiale, transmiterea rapoartelor ANI către ANAF şi / sau parchete) poate oricând fi contestată la aceeaşi Curte. Ceea ce, probabil, se va întâmpla, iar cercul se va închide.
Reţeaua nu are de gând să cedeze uşor şi doar un guvern cu forţă, coerent, inteligent şi nedispus la compromisuri, nici cu sistemul, nici cu Palatul, îi poate dejuca planurile. E un sport mai complicat decât bătutul din pinteni. //
Cuvinte cheie: liberal, proiect, boicot pesedist, statut, lege.
