Marea amnistie: nesimțirea politicienilor, bucuria infractorilor

Știrea că mii de dosare se vor închide după decizia CCR privind prescripția i-a făcut pe infractori - corupți, violatori, hoți, traficanți de droguri și de carne vie - să-și frece mulțumiți mâinile. Clasa politică românească le-a fost cel mai bun avocat. Ca dovadă, după decizie, cu excepția celor de la USR, niciun politican nu a scos vreo șoaptă. Un regret, o scuză, o justificare, o sprânceană ridicată a nemulțumire, nimic. Nici n-ar avea de ce, visul amnistiei s-a împlinit.

Pe 25 octombrie, ziua în care Curtea Supremă a constatat că există un „vid legislativ” în perioada iunie 2018 (data primei decizii a CCR) și mai 2022 (data la care Codul Penal a fost amendat prin OUG), ministrul Cătălin Predoiu transmitea un călduros „La mulți ani” armatei, după care mucles. Președintele Iohannis și premierul Ciucă au tăcut și ei chitic, la fel Ciolacu, Gorghiu sau alți guralivi de prin coaliție, care altfel își dau cu părerea despre tot ce mișcă.

Iohannis a dormit cu „elefanții” în cameră

Victor Ponta a recunoscut senin că „ ce n-am reușit nici eu cu Crin Antonescu de marțea neagră, nici Dragnea cu OUG13” a reușit Iohannis. Altfel spus, vechea luptă pentru amnistie s-a încheiat victorios sub mandatele celui care după ce a alungat „elefanții” din încăpere a dormit în post, nefăcând niciun efort ca Justiția să fie eficientă, independentă, și anticorupția să nu se poticnească în interese politice. Efort înseamnă discuții cu partidele, cu ministrul justiției, cu asociațiile de magistrați și declarații prin care să atenționeze opinia publică asupra derapajelor și pericolelor. Dar pentru asta, Klaus Iohannis trebuia să admită că măreața construcție PSD-PNL-UDMR pe care a moșit-o are alte planuri în ce privește justiția, iar protejatul său Predoiu este un oportunist fără coloană. Dar în primul rând, ar fi trebuit ca președintele însuși să fie convins de importanța unei justiții independente și funcționale. Ceea ce a demonstrat cu vârf și îndesat că nu e.

Istoria complicității clasei politice

Situația în care s-a ajuns nu este însă întâmplătoare și povestea începe cândva prin 2009, când noul Cod Penal, elaborat în timpul lui Emil Boc de către însuși Cătălin Predoiu, a schimbat vechea reglementare (articolul 155, al. 1) prin care întreruperea cursului prescripției se putea face doar prin comunicarea actelor de procedură persoanei suspecte.

Codul Penal a intrat în vigoare în 2014. De atunci încolo, cursul prescripției se putea întrerupe „prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”, fără a mai fi nevoie de comunicarea către învinuit. În primul rând, nu se preciza despre ce fel de acte procedurale e vorba, în al doilea rând, suspectul nu avea de unde să știe ce anume lucrează procurorul în dosarul lui, ceea ce putea da naștere la abuzuri.

În 2018, Curtea Constituțională a dat o decizie prin care a cerut legiuitorului să corecteze această prevedere din Codul Penal. Au existat discuții aprinse dacă hotărârea CCR e interpretativă sau nu, de tip „pastă corectoare” sau „radieră”, după cum explică Liviu Avram. Cum nu era clar, unii magistrați au aplicat decizia CCR, alții nu.

Timp de patru ani însă, Parlamentul și Guvernul nu au făcut nimic, intenționat sau nu. Mai degrabă intenționat, pentru că în iulie 2021, cu mare întârziere, un proiect de lege de modificare a Codului Penal era finalizat de fostul ministru al justiției Stelian Ion, dar Cătălin Predoiu l-a băgat la sertar. Mai mult, în decembrie același an, USR a depus o propunere legislativă de modificare punctuală a art. 155 Cod Penal, dar nici aceasta nu a intrat în dezbaterea Parlamentului.

Așa că în mai 2022, Curtea Constituțională dă o nouă decizie, spunând că anterioara, cea din 2018, a fost de tip „radieră” și că în această perioadă a existat un vid legislativ. Că putea să nu o facă, spunând că prima decizie a fost interpretativă, e o altă discuție despre felul în care CCR își înțelege rolul.

După ce răul s-a produs, maestrul Predoiu a ieșit din adormire și a dat, în 30 mai, o Ordonanță de Urgență prin care reglează lucrurile în sensul deciziei CCR. De ce nu s-a putut face acest lucru vreme de patru ani? Prostie, complicitate, lipsă de curaj? Toate la un loc.

Ministrul Stelian Ion, chiar sabotat și neiubit de PNL și Iohannis, putea să ia taurul de coarne și să dea o OUG. Cât despre Predoiu, nici n-are rost să mai discutăm, e suficient să ne uităm la legile justiției ca să ne lămurim ce hram poartă.

Lacătul pe sute de dosare

Consecința celor patru ani de vid legislativ este că se vor închide sute de dosare, doar la DNA e vorba de 557 de dosare, 190 în curs de urmărire penală, 367 în diferite stadii de judecată, cu un prejudiciu de 1,2 miliarde de lei, valoarea totală a mitei și traficului de influență reprezentând 150 de milioane de euro. DIICOT nu a prezentat încă o statistică, dar probabil e vorba de mult mai multe dosare.

Judecătorii, cu gândul la pensia specială

De remarcat că majoritatea acestora sunt dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată. Nu știm de cât timp sunt acolo, pentru că Înalta Curte nu a mai prezentat de multă vreme o situație a stadiului dosarelor, dar practica ne arată lipsa de apetit a judecătorilor în rezolvarea cauzelor. Termenele sunt nejustificat de lungi, diversele „chichițe” avocățești sunt acceptate cu prea mare lejeritate și parte din judecători intră în sală nepregătiți. Ar fi de bun simț ca lefurile astronomice pe care le au și la pensiile de nababi care îi așteaptă să-i facă mult mai eficienți. Este valabil și pentru procurori, pentru că există, totuși, prea multe dosare aflate pe masa lor care ating termenele de prescripție. Vedem că beneficiile „nesimțite” nu i-au făcut pe magistrați mai responsabili, corecți sau independenți. 

Atitudinea judecătorilor, în special, este extrem de deranjantă pentru opinia publică: nu le stă capul decât la pensiile lor speciale. Auzind că raportul Băncii Mondiale spune că toate pensiile trebuie să țină cont de contributivitate, să îndeplinească stagiul minim de cotizare și să nu mai existe pensie mai mare decât salariul în plată, judecătorii au intrat în fibrilații. Secția pentru judecători a CSM și-a exprimat „consternarea” față de redeschiderea discuției despre pensii. Nimeni nu și-a exprimat însă consternarea față de amnistia care urmează și de care se face vinovată clasa politică. Asta pentru că magistrații au nevoie de politicieni pentru a-și păstra neatinse privilegiile, așa că nu-i deranjează nici cu o floare.

Tăcut pe tema închiderii a sute de dosare, afacere pe care în mod normal ar trebui să o deconteze politic prin demitere, Cătălin Predoiu moare de grija pensiilor magistraților și atrage atenția că este posibilă o „pensionare în masă” dacă se umblă la pensia de serviciu, „un element constitutiv al statutului de independență a magistratului”. Predoiu invită la „responsabilitate publică în dezbaterea acestor teme”. Ce frumos! Păcat că nu a dat și el dovadă de niscaiva „responsabilitate” în chestiunea prescripției.

Marii beneficiari

Principalii profitori ai haosului creat de pasivitatea clasei politice sunt învinuiții din dosarele vechi, cu fapte care au ajuns la termenul de prescriere, sau cei ale căror cauze se judecă de ani de zile.

Printre aceștia, nume de rezonanță: Elena Udrea și Ioana Băsescu judecate în dosarul finanțării campaniei lui Traian Băsescu din 2009. În acest caz, Udrea are o pedeapsă la fond de 8 ani închisoare și Ioana Băsescu una de 5 ani închisoare cu executare. Dan Șova, fost ministru al transporturilor, condamnat în primă instanță la 4 ani cu executare în dosarul CET Govora, Bogdan Olteanu – fost viceguvernator BNR - condamnat la 5 ani cu executare pentru luare de mită, Marian Vanghelie – fost primar al sectorului 5 - condamnat în primă instanță la 11 ani și 8 luni închisoare, Sebastian Ghiță – trimis recent în judecată de DNA pentru luare de mită, Constantin Niță – fost ministru - condamnat în dosarul mită de la UTI etc. //