Nicușor Dan, pas cu pas spre guvernul antireformă

Dintr-o slăbiciune combinată cu un calcul extrem de cinic, președintele Nicușor Dan a prelungit deliberat criza politică prin numirea lui Siegfried Mureșan. Era clar că guvernul Mureșan nu are nicio șansă să treacă fără voturile PSD, căruia Nicușor Dan i-a transmis mesajul că poate sta liniștit pentru că nu va declanșa anticipate. Ce a urmărit prin această strategie, ce planuri are, devine tot mai greu de înțeles, dar mai toate răspunsurile nu sunt de bun augur din nicio perspectivă.

Prin mutarea Mureșan, președintele a încercat să împuște mai mulți iepuri dintr-un foc. În primul rând, să-l slăbească pe Bolojan prin prelungirea crizei politice ( sondajele arată o descreștere) și prin mărirea faliei din partid. Aripa așa- zis conservatoare, de fapt aripa pesedistă din PNL, s-a activat imediat după căderea guvernului. Talentatul domn Predoiu a ieșit la atac cu o metaforă inabilă despre scufundarea Titanicului și a pledat din nou pentru „refacerea coaliției”, una în care el, evident, să ocupe un fotoliu de ministru. L-a secondat Rareș Bogdan cu un atac grobian la adresa lui Bolojan. E limpede că că această grupare (aproximativ 15 persoane)  care oricum nu mai are viitor în PNL se va înghesui să voteze un guvern PSD, indiferent de premier.

Evident că Bolojan nu e fericit cu prelungirea interimatului, mai ales pe fondul campaniei furibunde împotriva sa, cu toate acestea a închis ușa spre învestirea unui eventual guvern minoritar PSD sau al unuia condus de un tehnocrat vopsit. USR a spus și el răspicat că nu va vota niciun guvern PSD și e de așteptat ca aceste două partide să rămână consecvente cu poziția de până acum în pofida presiunilor.

Din alt punct de vedere, episodul Mureșan a fost totuși benefic pentru PNL, pentru că așa cum a remarcat corect Clarice Dinu, atitudinea lui Siegfried Mureșan, a lui Bolojan și a altor vectori de opinie a fost tranșant anti- PSD și AUR, repoziționând partidul în opoziție. Pentru viitor, în sensul unei construcții politice alături de USR, aceasta este linia de urmat.

Ce refuză să înțeleagă președintele Dan este că Bolojan e perceput deja ca liderul opoziției democratice ( „prooccidentale”) nu din cauză că a reușit să scadă deficitul și să facă o spoială de reforme, ci pentru că a despărțit apele în politică punând capăt nenorocitului de concubinaj cu PSD ( cu tot ce a însemnat asta, corupția fiind pe primul loc), din pricina căruia s-au pierdut alegerile. Este un capital politic prețios pe care nu cred că Bolojan îl va irosi.

În al doilea rând, pofida declarațiilor președintelui că nu dorește un guvern PSD-AUR și că toate mișcările sale nu au urmărit decât să oprească apropierea dintre cele două partide, lucrurile stau exact pe dos. Încă de la preluarea mandatului, președintele a încercat să refacă alianța PSD-PNL-UDMR ( USL 2.0), ceea ce i-a reușit pentru o perioadă, după care din dorința PSD de a scăpa de Bolojan a dat undă verde moțiunii de cenzură PSD- AUR. Episodul Kimberly Guilfoyle ne arată și de ce: premierul a refuzat să semneze controversatul și păgubosul acord comercial pentru achiziția de gaze lichefiate (GNL) americane, încrengăturile afacerii ajungând până la dubiosul contract de lobby încheiat de administrația prezidențială. În aceste ultime cinci luni, Nicușor Dan s-a încăpățânat să lipească cioburile alianței, protejând PSD și lovind în Bolojan și PNL. Rezultatul? Și-a pierdut propriul electorat, a creat premisele apropierii PSD de AUR, care oricum exista la nivel ideologic, și a adâncit criza- iată euro tocmai a trecut de pragul de 5,3 lei.

Președintele Nicușor Dan a ajuns acum cu spatele la zid. Nu are în acest moment decât două alternative mari și late: un guvern minoritar PSD ( eventual cu UDMR) fie cu un premier de la PSD, fie cu unul cu premier tehocrat/ independent. În oricare dintre situații, guvernul nu poate fi învestit fără voturile extremiștilor, chiar dacă UDMR și tabăra pesedistă din PNL îl votează. Aceste voturi nu ar fi greu de obținut, negocierile dintre PSD și AUR au fost asidue în ultima perioadă, iar AUR râvnește la funcția de președinte al Senatului. De altfel, Nicușor Dan nu a mai condiționat premierul de o „majoritate prooccidentală” ci doar de necooptarea AUR în guvern.

Nicușor Dan și PSD ar prefera un guvern condus de un așa zis tehnocrat ( sunt luați iar în calcul Eugen Tomac, Alexandru Nazare, Luca Niculescu sau Leonard Badea). Președintele pentru că își imaginează că astfel nu va pierde complet controlul asupra guvernului chiar dacă acesta va fi preponderent PSD, iar social- democrații pentru că speră că astfel nu vor deconta integral guvernarea.

Dacă Nicușor Dan va merge pe varianta premierului de la PSD, va fi interesant de urmărit spre ce nume se va îndrepta. Diverse surse spun că nu îl ia serios în calcul pe Sorin Grindeanu, ci pe Alexandru Rogobete ( cică aflat în grațiile primei doamne Mirabela) și pe Victor Negrescu. Apetitul lui Grindeanu pentru această funcție e la piciorul broaștei, dar partidul, adică Olguța și consortul, îl presează. Oricum ar da-o, Grindeanu pică prost din toată afacerea, de aceea s-a și luptat umăr la umăr cu președintele să bage pe gât funcția de premier unui liberal și să refacă USL 3.0. Dacă devine premier își poate rupe dinții în realitatea economico- financiară și în măsurile pe care, totuși, va fi obligat să le ia dacă nu vrem să ne trezim la junk. Dacă cedează funcția altuia, neavând controlul pușculiței bugetare riscă să piardă partidul.

Mai circulă și varianta unui guvern tehnocrat cu miniștri tehnocrați puși de partide. Pare improbabil ca PSD, după  cinci luni în care a tropăit la ușa bugetului, să se lase tras pe tușă. Și așa în partid nemulțumirea dă în clocot.

Indiferent însă de premier și de ștampila de prooccidental pe care i-o va pune șeful statului, realitatea nu poate fi coafată. Va fi un guvern PSD sau marionetă PSD, format cu voturile extremiștilor și ale trădătorilor din PNL, care va guverna efectiv cu aceste voturi.  În cel mai bun caz reformele vor fi blocate. În cel mai rău, va strânge șurubul în ce privește drepturile și libertățile cetățenilor.

Pas cu pas, din cedare în cedare, din calcul cinic și politicianist, președintele ar putea ajunge la ceea ce și-a dorit: o așa-zisă „stabilitate” contra reforme.