De același autor
Pentru că le va pierde, iar singura miză a PSD, așa cum a fost și în primul tur, este ca scorul să nu fie un dezastru, adică o diferență de peste 15 procente. Puțin probabil să-i reușească, pentru că Dăncilă nu mai are de unde colecta voturi în turul al doilea. Cu excepția bazinului subțire al Pro România, care nu trebuie confundat cu cele 8,8% obținute de Mircea Diaconu, și de câteva mii de voturi de la Cumpănașu și alții din categoria neicanimenilor, nu mai are de unde lua voturi. Electoratul propriu al Vioricăi Dăncilă este de vreo 2.100.000 de oameni,la care se vor adăuga cam 600.000 de voturi de la aliați. Basta. Bătălia PSD este să aducă mai mulți nehotărâți la urne, iar pentru asta Dăncilă, consilierii și baronimea nu se dau în lături de la nicio porcărie și minciună. În schimb Iohannis, teoretic, poate lua voturile de la USR-PLUS, PMP și UDMR, adică în jur de 24%, ceea ce înseamnă peste 2.200.000 de voturi. Care se vor adăuga, chiar dacă nu în totalitate, celor peste 3.400.000 scoase la primul tur. Cu toate fițele și strâmbăturile din nas, acești oameni nu au altă variantă decât Iohannis. Sau statul acasă. E un risc, desigur, provenit din prea marea siguranță că Iohannis are mandatul în buzunar și că, fără ei sau cu ei, rezultatul e același. Nu e chiar așa, pentru că una este semnalul unei victorii zdrobitoare și altceva e al uneia de câteva procente. Pentru ca PSD să fie lovit de scorul prezidențialelor, trebuie să piardă rușinos ca să înțeleagă că atât politica, mizeriile și abuzurile pe care le-a făcut în acești ani, cât și nedemna lui candidată sunt dezavuate de public. Trebuie să pățească mai rău decât la europarlamentare.
În tabăra PSD și în acțiunile Vioricăi Dăncilă se citește lesne disperarea. Agresivitatea cramponării de participarea la dezbaterea cu Iohannis este oglinda acestei disperări. Strategia e limpede și simplistă: victimizarea. De fapt, întreaga campanie a Vioricăi Dăncilă s-a centrat pe victimizarea ei ca femeie. Nu există discurs și apariție publică în care Viorica Dăncilă să nu facă recurs la faptul că e femeie. Pare că e singura ei calitate. „Sunt femeie și mă lupt cu șapte bărbați”, „Mă jignesc pentru că sunt femeie”, „Am de suportat toate astea ca femeie”. Evident, apare imediat aluzia la bărbăția sau lipsa ei la masculii răi și fioroși pe care trebuie să-i înfrunte. Ea se adresează propriului electorat, o societate arhaică, unde femeia e fie altoită, fie apărată „bărbătește” cu parul. Socoteala e că va lua mai multe voturi din partea feminină a acestui electorat, ceea ce la primul tur nu i-a ieșit. Oricum ar fi, formula aleasă e ridicolă și de prost-gust. Așa s-a ajuns la scena memorabilă în care Olguța a trebuit să apere bărbăția consortului Manda, care a alergat după Viorica prin sala unde se ținea ședința Cex-ului ca să-i potolească istericalele femeiești. E jenant până și pentru pesediști. În politica românească (mă refer doar la cea recentă) au fost femei de calibru, ca Monica Macovei, Codruța Kovesi sau, acum niște ani buni, Mona Muscă. Nu le-am auzit pe niciuna folosind argumentul „sunt femeie” sau victimizându-se pe tema asta. Pentru Dăncilă e o carte proastă chiar și pe Dâmbovița, care scoate și mai mult în evidență marele vid care e ca persoană. Dar e singura ei carte. Unul dintre motivele pentru care Klaus Iohannis refuză o dezbatere este exact acesta. Este greu să te confrunți cu ea, care la orice i se spune pozează în femeia jignită, ultragiată și hărțuită. E o armă redutabilă, s-o recunoaștem. Iar Klaus Iohannis, indiferent de defectele sale, nu puține, e un om politicos și bine-crescut. Îmi aduc aminte de replica dată lui Ponta, tupeist și obraznic cum îl știm, în cea de-a doua dezbatere din 2014: „Decât să fiu bădăran, domnule Ponta, mai bine pierd alegerile”. Iohannis nu poate fi bădăran, are altă educație, e din generația lui „sărut mâna”, ținutul scaunului și ridicatul în picioare când intră în cameră o femeie. Băsescu a spus că el s-ar duce în fiecare zi la o dezbatere cu Dăncilă. Cred și eu, ar fi un spectacol pe cinste. Genul de confruntare pe care Dăncilă ar merita-o cu vârf și îndesat. Ponta, la fel, ar face-o proastă și agramată în față. Nu și Iohannis. Nu e genul. Cred că a făcut bine că a refuzat.
Dar motivul de fond este că PSD, prin reprezentanta lui de moment, Dăncilă, nu mai trebuie acceptat ca partener de dialog. În niciun context, nu doar la o dezbatere electorală. Iar aici președintele are dreptate. Și-a dat seama cam târziu, e adevărat, dar asta nu schimbă miezul discuției. Camarila PSD (nu mă refer la tot PSD-ul, unde sunt destui oameni cumsecade și amărâți) trebuie ostracizată, izolată, arătată cu degetul, lăsată în afara oricărei discuții și a oricărui proiect. Motivul e simplu: e o gașcă antidemocratică, obraznică, hoață și care, indiferent ce nume a purtat în acești 30 de ani, a făcut cel mai mare rău României. Ei îi datorăm faptul că suntem la coada Europei din atât de multe puncte de vedere. A fost reprezentată de Iliescu, Năstase, Dragnea, acum e de Dăncilă.
Mai e ceva. Lăsând la o parte mediocritatea, ca să nu-i spun prostie, și slaba școlarizare, un atribut important al Vioricăi Dăncilă este tupeul. Fioros. Imens. E în ADN-ul întregii camarile pesediste. Îl vedem la Olguța, Ștefănescu și Mitralieră, la Ponta, Nicolicea, Firea și Orlando, l-am văzut la Dragnea. Ca să turui minciuni, să răstălmăcești propriile-ți spuse, să te umfli cu nefăcutele și să-l spurci pe Iohannis cu defectele tale e nevoie de tupeu. Dăncilă debitează enormități fără intonație și fără să clipească, precum Aneta Spornic și Suzana Gâdea pe vremuri. Amintește de activistele alea comuniste care recitau ode pentru tovarășul sau scuipau venin pe dușmanul de clasă fără să priceapă nimic, doar că-i sarcină de la partid. Diferența? Purtau basmale peste coc și insigne cu secera și ciocanul în loc de broșe. Pesedeii au întors-o cu cheia pe Dăncilă și au dereglat-o de tot. Așa că de ce și ce-ar putea Iohannis să discute cu ea? Prin ea, Iohannis și electoratul lui, căci nu e singur, ar vorbi și cu iresponsabila peremistă Olguța, care îl etichetează drept șef de lagăr de concentrare. Cu PSD (deci și cu Dăncilă), chiar și un dialog al surzilor înseamnă validare drept partener. Or, asta nu trebuie să se mai întâmple.
La aceste alegeri nu e o situație-limită, cum a fost în alte confruntări, dar îi invit pe strâmbătorii din nas, pe cei care spun că vor sta acasă, să se gândească fie și o secundă cum ar arăta România cu un președinte ca Dăncilă. Dar mai ales, la ce vânt în pupă va primi PSD dacă ea va obține un scor bun. Și cum îl va folosi la alegerile parlamentare. Cele unde se va juca, iarăși, soarta noastră. //
