România (ne)ecranelor

Privirile taie aerul cu ascuţimea unui cuţit bont. Paharele pline iau drumul lunecos al gâtlejului şi poposesc goale pe muşamaua muşcată de ţigări. Fără grabă, într-o dulce lehamite. Înjurăturile plutesc molcome ca o ploaie de confetti într-o zi fără vânt. Ochii nu se dezlipesc de televizor. Da, e Ceauşescu, uite-i căciula şi paltonul în care a fost îngropat. E putrezit, anunţă reporterul strigând ca să acopere zgomotul elicopterului. S-a găsit şi o bucată de os, probabil de la picior, suficientă pentru o probă zdravană de ADN. Şi pentru viitoarele moaşte. La care ar putea veni în pelerinaj cei aproape 50% nostalgici. Comunişti şi necomunişti, în BMW sau pe jos, nu contează, din moment ce toţi suntem în acelaşi rahat, este concluzia unui politician.

Moderatorul aprobă grav. E nenorocire mare. Credeţi că se va afla adevărul? Care e scopul acestei dezhumări, acum, în plină criză? Nu cumva să abată atenţia de la gravele probleme ale ţării? Evident, evident că ăsta e scopul, vine grăbit răspunsul.

Otrăvitorul Mădălinei Manole a şters-o din ţară, cu Furadan cu tot. Noi amănunte incendiare. Pedeapsa va fi între 3 şi 15 ani, asta dacă îl vor prinde. L-au identificat prin GSM, cică. Poliţia neagă: nu ne ocupăm de urmărirea telefoanelor. Haida-de! România întreagă e ascultată. E o imensă poliţie politică. O femeie a fost luată de viitură. Analiştii disecă promptitudinea căutărilor vinovatului. Fără GSM. După o oră l-au găsit: e Boc, care nu a luat măsuri. Un preot a omorât un bebeluş la Sfânta taină a botezului. Dumnezeu şi-a întors faţa de la noi în regimul Boc-Băsescu. Popa e anchetat, familia în lacrimi protestează. La fel, invitaţii. Jurnaliştii care transmit în direct cer o pedeapsă exemplară şi caută articolul din Codul Penal. Gata, l-au încadrat la omor prin imprudenţă sau neglijenţă. Ce mai contează? La puşcărie cu el. S-a făcut dreptate. Singurul punct de culoare: Udrea făcând ordine la sediul PDL, în noua sa calitate de şefă. Imagini vesele: pe cal, tricotând, dând cu mopul, dansând pe tocuri cui.

Privirile spectatorilor se mai înviorează. Se aud ţâţâituri şi paharele îşi schimbă ritmul. Camera se plimbă leneşă de sus în jos, de jos în sus, iarăşi şi iarăşi. Întârzie pe punctele forte. Doamna candidează la Primăria Capitalei, spune suav o voce din off.

Credeţi că Bucureştiul va arăta ca ea? Răspunsul vine odată cu lista datoriilor la bancă ale familiei Cocoş. Pe ecran apare imaginea unei lupte de cocoşi. Sânge, pene smulse. Preşedintele Traian Băsescu este principalul vinovat pentru situaţia din ţară, anunţă Victor Ponta. Motiv pentru care, în sesiunea extraordinară, în afară de cele trei legi cerute de el, care, oricum, nu vor influenţa viaţa cetăţenilor, căci ANI nu ţine de foame decât unora, vom cere şi examinarea Legii privind descentralizarea spitalelor. De ce? La un spital din Bihor, un bătrân a fost bătut zilnic de cel care trebuia să-l îngrijească. Era un spital care tocmai a trecut în administraţia locală. Asta vă aşteaptă pe toţi. Este jale. Va fi jale. Privirile se umezesc de atâta autocompătimire. Sufletele vibrează la apocalipsă ca nisipurile mişcătoare. Se mai comandă un rând.

România ecranelor naşte monştri. Contemplaţia răului devine mod de viaţă. Spiritul se moleşeşte. Înjurătura ţine loc de acţiune. Nimic nu mai are rost. Totul e zadarnic. Soluţiile sunt cele oferite de politicieni. Să plece ei, să venim noi. Va curge lapte şi miere.

Salariile vor creşte, disponibilizările se vor opri, economia o va lua din loc. Profesorii nu vor mai copia la examenul de titularizare şi vor lua note de trecere. Bacul va redeveni ceea ce a fost, toţi se vor alege cu o patalama. Politizarea şi clientelismul nu vor mai face prime-time-uri, incompetenţa va fi ascunsă sub mesele din studiouri. Inundaţiile vor fi de la Dumnezeu, şi nu de la guvern. Sau nu vor mai fi deloc.

Drumul de şase ore cu maşina de la Bucureşti la Mangalia va fi normalitatea. Fără elicoptere demascatoare. Fără mânie şi fără bucurie. Breaking news-urile vor crea o altă Românie. Una în care nenorocirea există, dar undeva neştiută. Departe de camere. Deci, departe de noi. Vă mai amintiţi? Au mai existat asemenea Româ­nii. Zac tăcute în ADN-urile lui Ceauşescu, Iliescu, Năstase.

România (ne)ecranelor e aceeaşi de 20 de ani. //