Somnul educației. Țării, cât mai mulți `tâmpiți`

Despre răul adânc din educație, care s-a perpetuat din perioada comunistă, s-a tot vorbit în ultimii 24 de ani, s-au dat soluții, s-au făcut și câteva încercări timide, totul însă fără niciun rezultat.

Marele și cam singurul proiect de țară pe care reușim să-l ducem „neabătut“ la în­deplinire ar suna cam așa: „țării, cât mai mulți tâmpiți“. Ca să citez din clasicii me­diocrației. Producția la hec­tar de „tâmpiți“ în­re­gis­trează noi și noi succese, o aniversăm an de an în acompaniamentul de joa­găr al declarațiilor oficiale, care ne explică mereu că edu­cația a fost, este și va fi, of course, „prioritate na­țională“. Începând din 2011, de când cu camerele de lu­at vederi ale lui Funeriu, la festivalul de­zastrului participa doar bacalaureatul, ți­nea casa deschisă vreo două săptămâni, du­pă care începea așteptarea somnolentă a stagiunii viitoare. Anul acesta, 2014, să-l notăm cu steluță, pentru că și el va ră­mâ­ne în istorie, avem, iată, două celebrări: 1) simulările la BAC și Evaluarea națională și 2) examenele propriu-zise.

Mizeria de sub preșul gimnaziului

De ce simularea la Evaluarea națională - promovabilitate, adică medii peste 5, doar 48,8% - merită o atenție specială? În pri­mul rând, pentru că mizeria din gimnaziu, ascunsă abil sub preș, iese în toată splen­doarea ei la iveală, așa cum s-a întâmplat în 2011 cu cea din liceu. Este prima si­mulare la nivel național, până acum aces­tea erau organizate de fiecare ins­pec­torat județean în parte și nu se făceau statistici pe țară - avem deci un tablou aproximativ a ceea ce va urma la exa­menul din iunie. În al doilea rând, vedem acum că percepția despre examenul de evaluare (Capacitatea, pe stil vechi) era și ea una distorsionată; puțini știu că la liceu se poate intra și cu media 2, neexistând baremul notei 5, iar ministerul nu a spus niciodată care este acest procent. Atenția se axează mereu asupra performanțelor la liceele de top din țară, unde ultima medie de admitere poate ajunge și la 9,80, dar acum aflăm că realitatea ar putea fi cu adevărat dramatică: s-ar putea ca 40-50% dintre cei care acced într-un liceu să fie de fapt sub nota 5. Asta ar explica și rezultatele de la BAC, unde promo­va­biltatea în ultimii ani a fost între 45% - 2011 și 55% - 2013, iar anul acesta la simulări promovabilitatea la română a fost de 52,8%, iar la matematică și istorie de 42,51%. Altfel spus, „tâmpiții“ intrați în li­ceu cu note sub 5 așa rămân până la fi­nal, mulți luând apoi drumul pavat cu di­plome al facultăților private.

Tabloul complet al dezastrului

Să mai vedem câteva cifre ale dezastrului național numit educație, ca să avem tabloul complet. La simulările pentru Eva­luarea națională, doar 30,4% dintre elevi au obținut note peste 5 la matematică, Capitala a avut cel mai ridicat procent - 46,38%, iar județul Călărași cel mai scăzut - 17,8%. La română, situația e ceva mai bună: 66,95% promovabilitate. Cum Bu­cu­reștiul este luat întotdeauna ca punct de reper al performanței, să ne uităm cu ceva mai multă atenție pe cifre: la matematică doar 18% dintre cei care s-au prezentat au obținut note între 8 și 10, iar la ro­mână 33,64%. Așadar, ca să nu ne mai îmbătăm cu apă rece, până și în Bu­cu­rești plutonul gros al me­diocrității bate recordul. Ca să nu mai discutăm de fap­tul că acești 18% per­for­manți sunt în cea mai mare parte rezultatul meditațiilor, și nu al șco­lii.

Raportat la nivel mondial, dezastrul edu­cațional românesc prinde un contur și mai clar: la testele PISA 2012, România a ocupat locul 45 din 65 la matematică - 40,8% dintre elevi având rezultate slabe și doar 3,2% de top. Spre comparație, în Shanghai, 3,8% au fost rezultate slabe și 55,4% rezultate de top, iar media OECD arată astfel: 23,1% sunt rezultate slabe și 12,6% rezultate de top. Dar e loc și de mai rău: la testul de lectură, România se pla­sează pe poziția 50 din 65, aproape 40% dintre elevi având dificultăți să citească și să înțeleagă un text. Să fim totuși mândri, sub noi sunt Bulgaria, Kazahstan, Malaezia, Mexic, Muntenegru, Uruguay, Al­­bania, Brazilia, Argentina, Tunisia, Ior­dania, Columbia, Qatar, Indonezia și Peru. Avem, deci, perspective bune.

Cauzele răului sunt bine cunoscute

Despre răul adânc din educație, care s-a perpetuat din perioada comunistă (aser­țiunea nostalgică: „se făcea școală, dom­nule, în timpul lui Ceaușescu“ este una dintre cele mai cumplite manipulări - si­tu­ația era aceeași, câteva școli și licee de top, în rest o masă imensă și amorfă de prostie și mediocritate, doar că datele nu erau publice), s-a tot vorbit în ultimii 24 de ani, s-au dat soluții, s-au făcut și câ­teva încercări timide, totul însă fără ni­ciun rezultat. Auzim aceeași trăncăneală po­liticianistă, lipsită de consistență și vi­ziune, care pendulează între defetism și fes­tivism.

Sintetizând, rădăcinile răului sunt pro­funde: 1) o programă prost croită, cu o aglo­merare de cunoștințe, unele inutile și inadecvate, care nu lasă spațiu apro­fun­dării și stabilizării; 2) un curriculum de­pă­șit, neperformant, în disonanță cu nevoile de învățare ale secolului XXI, în special în ciclul gimnazial, nereformat de 20 de ani, deși promisiunile în sensul acesta abundă (a existat și o comisie în vremea lui Fu­neriu, dar s-a ales praful); 3) un mod de predare preponderent ceaușist; 4) des­fiin­țarea examenului de admitere în liceu - posibilitatea intrării cu note sub 5 - și des­ființarea școlilor profesionale; 5) nivelul scăzut de salarizare a profesorilor, fără le­gătură cu performanța acestora; 6) de­gra­darea autorității școlii și a profesorului (pro­blemă generală în Europa și Statele Unite, excepție face Asia); 7) lipsa unui sis­tem de evaluare credibil, standardizat și uni­tar la nivel de țară; 8) subfinanțarea cronică a întregului sistem; 9) învățatul în două schimburi, inclusiv în anii terminali, nicăieri în Europa nu se mai învață după-amiaza (în loc de stadioane și biserici, mai bine s-ar fi construit școli); 10) lipsa de performanță a corpului didactic, datorată în mare parte tot subfinanțării (în 2013, doar 47,78% dintre profesorii înscriși la exa­menul de titularizare au obținut note peste 7).

Trebuie să înțelegem că răul pornește din sis­temul preuniversitar și ar trebui să ne asumăm, ca societate, măcar „per­for­manța“ de a avea, pentru început, ab­sol­venți de gimnaziu capabili să deslușească fără dificultăți un text și să cunoască cele 4 operații matematice de bază. Până când măcar primele 5 puncte de mai sus nu vor fi puse în practică, și asta repede, adică în următorul an, ne învârtim într-un cerc vicios. Restul – e gargară.

Pentru asta însă un lucru trebuie să fie clar: reformele în educație, mai mult de­cât altele, au fost mereu și oriunde pro­dusul unei elite, nu au fost generate de jos în sus. Celebrele „Grandes Ecoles“ din Fran­ța au fost impuse prin decretul lui Na­poleon Bonaparte, educația primară uni­versală și gratuită a fost impusă de filosofii Luminilor, iar în România, Spiru Haret și elita vremii au reformat profund în­vă­ță­mân­tul, continuând cele începute de Pe­tru Poni. Mai aproape de timpurile noas­tre, Finlanda a avut una dintre cele mai de succes reforme în educație, rezultat al unor ani de dezbateri și analize (mitul fin­landez s-a cam prăbușit însă după PISA 2012), iar Marea Britanie caută zilele aces­tea soluții pentru a îmbunătăți per­for­man­țele la matematică (la testele PISA 2012, a obținut locul 26 din 65), recurgând la adu­cerea a 60 de profesori din China (Shang­haiul a obținut primul loc din lume la tes­tele PISA). Problema depistată de bri­ta­nici: munca sistematică și continuă sau, mai bine zis, lipsa ei.

Inconștiența vorbelor goale

Cum de România, în fața unui dezastru, care devine de la an la an tot mai dra­matic, nu face nimic? Pare că nici măcar nu-l conștientizează, răsucind în gu­ră doar vorbe goale. Ca să spunem lu­crurilor pe nume, ceea ce lipsește este o elită po­litică (ea este cea care deține mecanismele capabile să genereze și să impună re­for­me), inteligența, preocupată de subiect, cu viziune și, de ce nu, cu măcar o brumă de patriotism. Din păcate, ea nu depășește cu mult nivelul produselor școlii pe care o patronează. Fiecare tentativă, fiecare pas înainte, cum au fost Pactul pentru Edu­cație și legea lui Funeriu, au fost omorâte cu bazooka incompetenței, mediocrității, a răfuielilor și frustrărilor. Așa am ajuns ca principalul proiect de țară: „cât mai mulți tâmpiți“, să fie singurul care ne reușește de minune.

Am să închei citând dintr-un articol scris în primăvara lui 2010 de profesorul uni­versitar Dan Ungureanu, în prezent la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad, in­titulat În marginea fostei dezbateri des­pre învăţământul din România:

„Le-am cerut studenţilor mei, anul III Ro­mână-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem englez din secolul XIX, la ale­gere. Trei sferturi n-au putut numi ni­ciun poet englez din secolul XIX şi nicio poezie. (Au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru Romeo și Julieta (numită alternativ „roman“, novel ori poem). Restul de cincisprezece din şai­zeci, care şi-au amintit, totuşi, o poezie, au scris totuşi în engleză. Am corectat mai jos greşelile celor care au scris în română: pluralul lui viu nu e vi, ci vii. Verbul a lua nu se scrie i-au. Obijnuit e incorect. Îi nu se scrie despărţit, î-i. Să de-a e incorect (corect e să dea). Nu se zi­ce propiu, ci propriu“. //